Cauta

România, focar de TBC? Donație suspectă de la ONU pentru testarea în masă a tuberculozei

Pericol TBC, de la refugiații ucraineni

ONU a donat României peste 10.000 de teste necesare pentru diagnosticarea tuberculozei, pe fondul intrării în țară a refugiaților ucraineni. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) avertizase încă din aprilie asupra riscului de răspândire a TBC, având în vedere incidența crescută a cazurilor din Ucraina. Donația urgentă făcută de ONU indică o creștere a infecțiilor în România, deși autoritățile nu au lansat încă nicio alertă în acest sens.

Guvernul a emis un proiect de act normativ pentru acceptarea donației de echipamente pentru diagnosticul tuberculozei, în valoare totală de 257.006 dolari, respectiv 1.287.677 lei, din partea Oficiului Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect, care este o ramură operațională a ONU. Donația constă în peste 10.000 de teste, precum și module Desktop, necesare pentru confirmarea TBC.

”Predarea-primirea echipamentelor pentru diagnosticul tuberculozei prevăzute se realizează prin încheierea unui contract de donație între Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect și Ministerul Sănătății, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Bunurile devin proprietate privată a statului la data semnării contractului de donație de către ambele părți și se dau în administrarea Ministerului Sănătății la data recepției acestora, în vederea repartizării către unitățile sanitare, prin ordin al ministrului sănătății, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, se arată în proiectul de hotărâre de guvern. Având în vedere criza refugiaților din Ucraina, este necesară creșterea capacității de diagnostic a persoanelor suspecte de tuberculoză, aflate în tranzit pe teritoriul României, susține Executivul. Totodată, reglementarea va avea un impact social pozitiv prin îmbunătățirea răspunsului în situații de urgență și aplicării măsurilor ce se impun pentru participarea la limitarea efectelor apărute în urma creșterii cazurilor de tuberculoză generată de situația refugiaților din Ucraina, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Alertă europeană

În aprilie 2022, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) considera că nu este recomandată testarea universală a refugiaților care sosesc în țările europene din Ucraina pentru infectarea cu TBC. ”Trebuie luate în considerare grupuri specifice pentru testarea TBC, cum ar fi contactele casnice ale cazuri pulmonare confirmate bacteriologic sau persoane imunodeprimate (de exemplu cei care se pregătesc pentru dializă). În anumite grupuri cu risc de tuberculoză, cum ar fi persoanele care trăiesc cu HIV sau cei care sunt contacte cu Pacienții cu TBC, screening-ul pentru boala TBC este important, în timp ce la cei fără boală, se recomandă evaluarea pentru tratamentul preventiv al TBC”, transmitea ECDC. Avertizarea instituției europene fusese direcționată către factorii de decizie naționali, sănătatea publică și planificatorii de asistență medicală, personalul care lucrează în centrele de primire, precum și personalul medical care are grijă de refugiați.

Pericolul tuberculozei multirezistente

ECDC a atras atenția că Ucraina este una dintre țările cu prioritate înaltă pentru tuberculoză din Regiunea Europeană a OMS și una dintre cele nouă țări la nivel global, cu o povară mare de tuberculoză rezistentă la rifampicină sau multirezistentă. Incidența estimată a tuberculozei în Ucraina este de 73 la 100.000 de locuitori, comparativ cu 9,5 la 100.000 de locuitori în UE/SEE. În 2020, au fost sesizate 19.521 cazuri de TBC în Ucraina, în timp ce numărul total de cazuri la nivelul UE/SEE, în aceeași perioadă, a fost de 33.148 . Tot în 2020, 32,6% din toate cazurile de TBC confirmate bacteriologic din Ucraina au fost multirezistente.

Ultimele stiri

  • Horoscop 5 septembrie 2025 – Astăzi este o zi minunată
  • Nicușor Dan, despre TVA, pachetele de austeritate și relațiile cu partenerii externi
  • Alege ce citesti
  • Nicușor Dan la 100 de zile de mandat: președintele care nu e lider
  • Suceală: traderii de obligațiuni mizează pe veniturile din tarifele lui Trump pentru a reduce datoria SUA
  • Bolojan, primarul Capitalei și viitorul președinte al României!
  • Legiunea străină a Ucrainei a fost sortită eșecului încă de la început
  • Datorie de trilioane. Marea Britanie, în centrul furtunii financiare
  • Alegătorii cred mai mult într-o Europă suverană decât elitele
  • Război și în vestiarul lui PSG! Ucrainianul Zabarnyi sare la gâtul rusului Safonov: „Păcat că rușii nu pot fi șterși de pe fața Pământului!”
  • Exit mobile version