AcasăSOCIALRomânia este aproape în faliment!

România este aproape în faliment!

Prof.dr. Mircea Coșea: ”Dacă te împrumuți în permanență pentru a finanța bugetul înseamnă că ești aproape în faliment”

Fostul ministru de stat, prof.dr. Mircea Coșea, atrage atenția că România se află aproape de faliment, atâta vreme cât Guvernul a ajuns să se împrumute în permanenţă pentru a finanţa bugetul. Mai mult, inflația galopantă este cauzată chiar de împrumuturile Guvernului, foarte multe și foarte scumpe, arată fostul ministru. 

Inflația în România a explodat pur și simplu, continuând să crească accelerat în fiecare lună. Pe de o parte, este o inflație care vine din exterior, cauzată de creșterile de prețuri la materialele de construcție pe plan mondial, care nu poate fi stăpânită, pentru că nu avem producție internă și importăm, ne spune prof.dr.Mircea Coșea.

”Dar avem și o inflație care vine din interior, care vine din deficitul balanței comerciale și din deficitul contului curent. Adică împrumuturi foarte multe și foarte scumpe, pe de o parte, iar pe de altă parte, incapacitatea de valorificare a produselor românești, pe care am ajuns să le aruncăm la gunoi, pentru că nu avem procesare. Peste toate acestea vin și scumpirile la electricitate și la gaze, de luna viitoare. Bucureștiul a crescut deja tarifele la transportul public, scumpire care va fi operată și în celelalte orașe din țară în mod sigur”, ne-a declarat prof.dr. Mircea Coșea.

Acesta avertizează că nu există posibilitatea de creștere a veniturilor din cauza datoriei publice, care a trecut de 50% din PIB. Conform legislației românești, depășirea procentului de 50% duce la obligația Guvernului de a trece la un regim de reducere imediată a cheltuielilor publice și a cheltuielilor bugetare. Astfel, nu vor mai crește salariile, pensiile, indemnizațiile sau altceva, iar unele chiar se vor reduce.

”Asta înseamnă scăderea puterii de cumpărare, deci situaţia este foarte gravă. Atunci când ajungi să te împrumuţi în permanenţă pentru a finanţa bugetul înseamnă că eşti aproape în faliment. Şi ei se ocupă numai şi numai de alegerile din PNL, ceea ce mi se pare foarte grav, să nu mai guvernezi pentru a-ți aranja alegerile într-un partid. Ce reprezintă până la urmă, pentru cetățeanul de rând, alegerile dintr-un partid care nici măcar nu este singur la guvernare, ci într-o coaliție” ne-a precizat prof.dr.Mircea Coșea, fost ministru de stat.

Guvernul se va împrumuta în continuare

Suma de 13 miliarde de lei necesară pentru finanțarea cheltuielilor bugetare, despre care vorbea fostul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, o vor obține tot din împrumuturi, pentru că PNRR nu este valabil încă și s-ar putea să nu fie până la sfârșitul anului, mai arată prof.dr.Mircea Coșea. Și, chiar dacă va fi, banii din PNRR nu vor veni imediat și nu vor veni pentru finanțarea bugetului. Astfel, pentru că nu are cum să majoreze colectările la buget, se va apela tot la împrumuturi, care rămân pentru această guvernare singura sursă de finanțare a economiei, ne spune fostul ministru de stat, prof.dr.Mircea Coșea. Sărăcia bugetului este explicată prin economia care nu produce valoare adăugată semnificativă, având în vedere industria predominant manufacturieră și lipsa cercetării și dezvoltării, precum și prin incapacitatea de a ne valorifica resursele, din cauza exportului de materii prime și importului de produse finite. ”Orice creștere economică pe care o va anunța Guvernul nu va avea niciun efect asupra populației pentru că această creștere se va face pe împrumuturi care duc la creșterea consumului, iar consumul este din import, așa încât ceea ce producem prin această creștere economică o dăm celor care ne exportă mărfurile: unguri, polonezi, turci. Anul viitor România nu va putea avea o creștere mai mare de 2- 2 și ceva la sută, pentru că toată această creștere prin împrumuturi pe care o avem acum va deveni scadentă în 2022”, a mai afirmat prof.dr. Mircea Coșea.

Industria scade, datoria crește

Potrivit Băncii Naționale a României, datoria externă a României a crescut cu 1,05 miliarde euro, la sfârşitul lunii mai, ajungând la 126,98 miliarde euro, de la 125,92 miliarde de euro, la finele anului trecut. Tot în luna mai, INS a raportat o scădere a producției industriale față de luna aprilie  cu 6% ca serie brută și cu 8,5% în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Scăderi de 5,6% s-au înregistrat în mai 2021 și la comenzile noi în industria prelucrătoare, arată INS.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
2.444 afisari

6 COMENTARII

  1. Asta e capătul traiului pe împrumut. Morisca împrumuturilor o mai tine în viata Isărescu care cumpără de la bănci titluri de stat la mana a doua pentru a evita nivelul de expunere de 20% pe astfel de titluri. Băncile fac profit din revanzarea datoriei statului iar gaura neagra făcută de Guvern în banul public, se regăsește în bilanțul BNR, mascata cu grija. Pentru asta Manole mestereste la tiparnita fapt care explica creșterea inflației și devalorizarea leului. Dar când și șmecheria asta va răsufla falimentul va fi total, cum spune dl profesor. Sa auzim de bine.

  2. Măi, dar pe un nenorocit nu l-am auzit să spună: STOPAȚI RISIPA!!!! Desființați pensiile speciale, reduceți dezmățul bugetar!!
    Că-i de jale vede chiar și un apevist, un milițian sau un securist! RRUMÂNISTANUL PENSIONEAZĂ ANIMALUL LA 45 DE ANI DAR SE VAITĂ CĂ NU ARE BANI!!!
    1) DESFIINȚAREA FENSIILOR SPECIALE
    2) INTERZICEREA PENSIONĂRII HOITURILOR ÎNAINTE DE 65 DE ANI
    3) SALARIILE PUTORILE BUGETARE ÎNJUMĂTĂȚITE ȘI REDCEREA CU MINIM 45% A NUMĂRULUI DE ASISTAȚI!!!

    Doar așa putem să ne revenim!

    • Asa poti sa iti mai revii doar in groapa 😂😂😂 odata ce romanii nu mai au bani, si vorbim de bugetari, tot lanțul economic, se destramă. Azi exista cerere, pentru ca marea parte din bugetari, cumpara, de la mc Donalds la apartamente, daca ăstora le tai veniturile, tot lanțul este obligat sa dea angajații afara, ca nu mai exista cerere. Si sa nu te trezesti ca săpând groapa altuia cazi in ea. Adevarat ca nu este corect ca unul la 45 de ani sa fie pensionar de lux, si ca pensiile acestora trebuiesc impozitate. Dar pentru menținerea economiei pe linia de plutire, trebuie facut gradual. Ca altfel îngropăm România. Eu inteleg si faptul ca nu te consideri roman si esti european, ca nu iti doresti proprietăți, ci ca esti parte din cei ce vor sa traiasca in grupuri si copii sa fie educați de lgbt

      • Vierme,
        Ești și prost și ticălos! Mie îmi ia statul jumate din salariu să-i dea animalului de bugetar. Voi mânca eu la McDonalds, da? Nu putoarea. Voi cumpăra eu apartamente, nu parazitul! Tu sigur ești bugetar, putoare asistată. Deci banii ăia nu dispar, tot în țară rămân.

    • Mai usor cu etichetarile de „hoit”. Poate te referi la tine, dar cine are peste 40 de ani de munca si nu are inca 65 de ani are dreptul la pensie.

  3. Daca majoritatea parlamentara N-AR FI SANTAJABILA !!,atunci ar gasi caile prin care sa dispara acele pensii nesimtite care n-au la baza contributivitatea.
    Sporuri inventate ,necuantificabile mulg bugetul printr-o armata de bugetari inutili.
    Cand CCR este cel care-si permite sa dea hotarari care incalca constitutia ce sperante aveti ??.
    Cand Parlamentul aproba legi care contravin CONSTITUTIEI ce speranta aveti ??.
    Totul este un haos generat si intretinut cu buna stiinta de cei care ne-au vandut !.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger