AcasăSOCIALRitm dezastruos al vaccinării. Imunizarea populației, peste doi ani

Ritm dezastruos al vaccinării. Imunizarea populației, peste doi ani

Vaccinarea anti-Covid, n-avem cu cine, n-avem cu ce

Deși ne lăudăm că suntem fruntași la vaccinare în Europa și în lume, ritmul de imunizare din România rămâne unul foarte lent. Cu mai puțin de 30.000 de doze administrate zilnic, imunizarea a 70% din populație s-ar putea produce abia peste doi ani, având în vedere că mulți dintre cei vaccinați inițial vor rămâne fără anticorpi.

Nici vaccinurile nu dau pe dinafară, nici populația nu se calcă în picioare pentru programare și nici medici suficienți nu avem pentru a acoperi vreo majorare a numărului de centre de vaccinare. Cam acestea sunt, pe scurt, motivele pentru care, la fel ca și testarea PCR, autoritățile nu reușesc să raporteze mai mult de aproximativ 30.000 de doze administrate pe zi. Deși se tot vehiculează cifra de aproape un milion de români vaccinați, realitatea este că, până la 23 februarie, doar 600.000 de persoane parcurseseră schema completă de vaccinare.

”La centrul nostru, cu 3 linii de vaccinare, avem, 180 de vaccinări pe zi. S-a mai deschis doar un centru la nivelul județului Buzău, pentru Astra Zeneca, mai multe însă nu este posibil, pentru că nu mai sunt alți medici care să vină să lucreze. Am văzut că s-au mai deschis niște centre prin țară, dar nu în număr foarte mare. Ca să ajungi la 100.000 de vaccinări pe zi trebuie să ai nu numai centre mai multe, ci și personal medical ca să le deservească. Noi nu reușim să acoperim numărul de ore de 772 pe lună pe care ar trebui să ni-l plătească, în condițiile în care aceste ore sunt pe o singură linie de vaccinare și lucrăm și sâmbăta și duminica. Noi mai avem și activitatea de medicină de familie, iar vaccinarea o facem fracționat și cu mai puțini medici decât ar trebui”, ne-a declarat dr. Angela Mazdrag, președintele Uniunii Patronatelor Independente din Medicina de Familie (UPIMF).

Spațiile sunt improprii

Medicii spun că nici vaccinarea nu se face foarte rapid din cauza spațiilor improvizate pentru o astfel de activitate, care nu permite supravegherea post-vaccinare pentru mai multe persoane. ”Asta este capacitatea, noi facem între 180 și 260 pe zi într-un centru cu trei linii de vaccinare. Într-o linie sunt în jur de 60 de vaccinări pe zi. În plus, noi vaccinăm în funcție de lista pe care o primim de la STS cu pacienții repartizați la centrul nostru. Nici vaccinul nu este arhisuficient, din moment ce eu primesc 320 de doze de vaccin pentru două zile. Mai mult, teoretic, la un pacient trebuie să intri în platformă ca să-i dai drumul la vaccinare, să efectuezi triajul, să iei o tensiune, pulsoximetrie, îl vaccinezi și apoi îl ții 15 minute sub monitorizare, deci dintr-o dată s-au făcut aproape 30 de minute la o persoană. Ca să pun în postvaccinare mai mulți pacienți mi-ar trebui un spațiu mare, ca să se păstreze distanța de doi metri și să nu am foarte mulți în același timp, mi-ar trebui o sală de sport să pun mai mulți dintr-o dată. Nu sunt niște spații adaptate pentru așa ceva. Dacă ar fi fost, cum au avut evreii, corturi imense în care să se intre la vaccinare, la jumătate să existe locuri cu aer condiționat și cu tot ce trebuia pentru ventilat și dezinfectat și pe cealaltă ușă să iasă, poate că mergea mai repede, dar noi lucrăm în spațiile pe care le avem puse la dispoziție, care și acelea mai trebuie aerisite și dezinfectate”, ne-a mai precizat președintele UPIMF, dr.Angela Mazdrag.

Guvernul o ține cu suta de mii pe zi

Premierul Cîțu continuă să afirme că se va ajunge la o sută de mii de vaccinări pe zi și că, la finalul lunii septembrie, 70% din populație să fie imunizată. Ritmul de vaccinare nu crește însă deloc peste 30.000, astfel că imunitatea de turmă ar putea fi atinsă abia peste doi ani. Între timp, populația este bombardată cu amenințările celui de-al treilea val provocat de tulpina britanică și cu scenarii apocaliptice de atingere a zeci de mii de cazuri pe zi până în aprilie, deși numărul de internări în spitale și la ATI nu a suferit vreo modificare până în prezent.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
452 afisari

2 COMENTARII

  1. Cum domnule ??? Pai daca incerci sa te inscrii pe rahatul ala de sait, trebuie mai intai sa mergi sa faci 100 de matanii ca astfel te ajuta pronia si reusesti…si daca chiar reusesti, atuncu te trezesti la un centru aflat la 150 km si mai trebuie sa treci si doi munti. Fapt real nu glumesc… Altfel, cand o vrea … Iohan…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger