Cauta

Risipa alimentară la români. Pâinea pe primul loc

Românii sunt risipitori cu mâncarea, dar sunt departe de ceea ce se întâmplă la nivelul Uniunii Europene. Interesant de remarcat este faptul că, în țara noastră, se înregistrează un trend de reducere a risipei alimentare, pe măsură ce veniturile medii au crescut. Și totuși, cel mai mult se aruncă pâinea, un adevărat simbol în coșul alimentar al românilor.

„Un român aruncă 129 de kilograme de mâncare pe an, în medie, însemnând mâncare gătită, fructe, legume, produse de panificaţie, lactate, carne. Avem pentru anul 2030 drept ţintă înjumătăţirea pe cap de locuitor a risipei alimentare”, a declarat Cornel Hanganu, consilier la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a României din cadrul Guvernului României. „12% din mâncarea cumpărată ajunge la coş, însă stăm bine, pentru că media UE este aproape dublă. Un fenomen îngrijorător este că avem, pe de o parte, subnutriţie şi risipă alimentară, dar pe de altă parte 15% din populaţia României este obeză”, a adăugat Hanganu.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a arătat că, pentru a diminua risipa alimentară, cea mai importantă este educarea consumatorului în familie şi în sistemul educaţional, dar şi reglementările şi activitatea instituţiilor care au atribuţii în acest sens.

Un studiu făcut de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimenatre, pentru perioada 2016-2020, arată o tendință clară de diminuare a comportamentului risipitor al consumatorilor, în condițiile în care puterea netă de cumpărare a populației a crescut, cu 53,3%, în timp inflația prețurilor alimentelor a fost de doar 18,23 %.

Tot studiul arată că produsele de panificație și mâncărurile pregătite acasă sunt produsele cu cel mai mare risc de risipă. „Cu toate acestea tendința de risipire a scăzut în 2020, comparativ cu 2016, la toate categoriile de produse, cu maxime semnificative la produsele de panificație, scădere de 63,8% față de 2016, ca și la mâncărurile pregătite în gosodărie, scădere de 61,11% față de 2016”, precizează studiul.

În 2020 este primul an când „Ziua Internaţională de conştientizare asupra risipei alimentare” este marcată la data de 29 septembrie, așa cum a decis Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Ministerul Agriculturii şi InfoCons au organizat conferinţa cu tema „Stop deşeurilor şi risipei alimentare! Pentru oameni! Pentru planetă!”.

Ultimele stiri

  • AUR: Nicolae Ciucă prejudiciază campania electorală prin panourile uriașe amplasate în țară
  • Ciolacu s-a întâlnit cu investitori americani în domeniul energiei
  • Ciucă: „Cota unică nu și-a încheiat aplicabilitatea în România”
  • Cum pot economisi românii mai mulţi bani de la o lună la alta. Greşeala pe care s-o eviţi!
  • Partidele Politice Fantomă strivesc România între măsele
  • Scene şocante la bordul unui avion: un bărbat a început să alerge pe culoar. Ce au făcut poliţiştii (VIDEO)
  • Alege ce citești
  • Ordin pe unitate: ARMATĂ OBLIGATORIE!
  • Actul cu care NU poţi merge la vot! Șeful AEP, mesaj pentru alegătorii români
  • Război în toată regula. Pistoale cu electroșocuri pentru combaterea evaziunii fiscale
  • Exit mobile version