AcasăSOCIALRezultatul necropsiei tânărului decedat la Saga Festival. Care este cauza morții

Rezultatul necropsiei tânărului decedat la Saga Festival. Care este cauza morții

sagaRezultatul necropsiei tânărului decedat la Saga Festival. Care este cauza morții

Tragedia de la Saga Festival, unde un tânăr a decedat și alții au ajuns la spital după ce au consumat substanțe ilegale, redeschide o problemă îngrijorătoare în România: vârsta fragedă la care începe consumul de droguri.

Necropsia lui Bogdan, tânărul care a murit în brațele medicilor după ce a consumat droguri la concert, a fost finalizată. Potrivit Antena 3, acesta a murit din cauza unui stop cardio-respirator provocat de consumul excesiv de droguri de mare risc.

Tânărul a consumat droguri de mare risc

Urmează să se stabilească şi ce substanţe a consumat care i-au provocat decesul.

Festivalul SAGA din București nu a însemnat doar show ci şi peste o sută de dosare penale deschise pentru trafic sau consum de droguri. Aproape 100 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. 17 tineri au ajuns la spital, câțiva în stare gravă.

Cele mai consumate droguri la festival

Medicii au reușit să îi salveze, mai puțin pe unul. Bogdan avea 25 de ani, era din Chișinău, dar lucra în București, la firma tatălui său. Venise însoțit de prieteni în prima noapte a festivalului SAGA

Cel mai consumat drog la festival a fost canabis, potrivit unui ofițer DCCO. Sunt multe alte substanțe interzise pe care polițiștii și jandarmii le-au găsit la petrecăreți – Cocaină, Ecstasy sau Metamfetamină.

author avatar
Andreea Vlad