REZULTATE BACALAUREAT 2021. Candidații la examenul de Bacalaureat au aflat luni, 5 iulie, primele rezultate ale examenului de Bacalaureat. Acestea au fost publicate la avizierele liceelor și pe edu.ro.
112 candidați au obținut media 10, mult mai mic decât în 2020, când au fost 232 în prima sesiune înainte de contestații. Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie 2020- 62,9%.
Pentru promoția 2021, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%). Au promovat 86.120 de candidați, dintr-un total de 126.999 de candidați prezenți (110.358 candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 16.641 candidați prezenți din promoțiile anterioare).
Candidații nemulțumiți de notele obținute la probele scrise pot depune contestație. Rezultatele finale la Bacalaureat 2021 vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
REZULTATE BACALAUREAT 2021. Când se depun contestațiile la BAC 2021
Contestaţiile pot fi depuse/transmise luni, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii la Bacalaureat 2021 completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
REZULTATE BACALAUREAT 2021. Cum îți cauți nota la Bac după codul unic
În acest an, ca și la Evaluarea Națională, notele pe care le vor primi candidații vor fi anonimizate. În acest sens, absolvenții de liceu au primit anterior un cod unic. Astfel, la avizier, precum și pe pagina online dedicată rezultatelor de la Bacalaureat 2021 vor apărea coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat de la Bacalaureat va primi anterior afișării rezultatelor codul specific.
Fiecare elev va trebui să îl identifice la afișarea rezultatelor pentru a-și vedea notele, în dreptul lui. Motivul pentru care s-a luat această decizie este legat de posibilitatea ca unii părinți să nu dorească faptul ca notele obținute de copiii lor să fie publice. În felul acesta, doar cine își cunoaște codul va putea afla notele obținute la examenul de Bacalaureat 2021.