AcasăSOCIALRezistență în fața unei legi abuzive. Populația respinge, în masă, repartitoarele de...

Rezistență în fața unei legi abuzive. Populația respinge, în masă, repartitoarele de căldură

Românii i-au sfidat, pentru prima oară, pe politicieni și au spus ”pas” repartitoarelor

Aplicarea Legii privind obligativitatea montării de repartitoare de căldură în apartamente va fi amânată, din nou, pentru sfârșitul anului 2024. În fapt, guvernanții au fost nevoiți să ia această măsură datorită rezistenței populației în fața amenințărilor cu amenzile usturătoare, amenințări apărute, la comandă, pe toate canalele de comunicare. În fapt, Directiva europeană invocată nu obligă la montarea acestor aparate, care, în realitate, dublează sau chiar triplează facturile.

În România, s-a petrecut prima revoluție tăcută din 1990 până în prezent. Confruntată cu păcăleala repartitoarelor, populația a respins, în masă, încercarea agresivă a Guvernului de a impune montarea acestor aparate. Cei care le aveau montate au renunțat la ele, iar ceilalți au strâns semnături în tabele prin care și-au manifestat refuzul categoric de a accepta un sistem de măsurare distorsionat și incorect.

Astfel, aplicarea Legii privind obligativitatea montării repartitoarelor a fost amânată, din nou, pentru sfârșitul lunii decembrie 2024, în speranța că o nouă campanie de terorizare a populației cu amenințarea amenzilor va avea mai mult succes. Rupt de realitate, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vești bune pentru români, promițând sprijin financiar pentru persoanele vulnerabile și amânarea aplicării legii.

”Bugetul măsurii pentru acordarea sprijinului necesar populației vulnerabile pentru compensarea costului aferent achiziției și montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică acordată prin intermediul cardurilor de energie ar urma să fie de 375.000 mii lei, susținut din Fondul pentru Modernizare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei. Evident, problema nu constă în costul inițial al acestor aparate, ci în costurile ulterioare foarte mari, prin majorarea facturilor și prin plata taxei de citire  repartitoarelor.

Afaceri bănoase

De fapt, tot lobby-ul pentru montarea repartitoarelor se face chiar de către firmele care se ocupă cu așa ceva. Disperarea cea mai mare este că procentul cetățenilor care au repartitoare în apartamente a scăzut de la 40%, la 15%, lovind în afacerile acestor firme. Asocierea repartitorului cu economia de energie este una care sfidează logica și bunul simț. Pentru că economia constă în închiderea căldurii și suportarea unor temperaturi inumane în case.

”Oamenii nu vor repartitoare de căldură, pentru că sunt nerentabile și dublează facturilor. În primul rând, lunar, se plătesc câte 20 de lei de apartament pentru așa-zisa citire a repartitoarelor. Directiva europeană, pe care o invocă ei în Legea cu obligativitatea montării repartitoarelor, spune, de fapt, ca fiecare proprietate să aibă contoare de măsurare a energiei, ca să știi în ce parametrii te afli. Principiul legii europene este să ajungă să aibă omul confort termic prin consum redus de energie.

Nu există vreo obligație și vreo sancțiune în legea europeană pentru cei care nu își montează repartitoare, asta este doar la noi. Și asta pentru că există un lobby foarte puternic al firmelor de repartitoare. Românii însă nu percutează la această escrocherie. Este o escrocherie pentru că dai niște bani și nu obții nimic bun, ci, dimpotrivă, plătești mai mult. Cel mai grav este că s-au încălcat principiile de bază de funcționare ale repartitorului. Acesta a fost făcut pentru reglajul confortului termic, între 18 grade și 24 de grade. În momentul în care tu îl folosești pentru a interpreta cantitatea de energie termică pe care o consumă fiecare, este clar că se ajunge la rezultate eronate. Practic, se interpretează temperatura mediului ambiant ca și consum de căldură, ceea ce este total greșit”, ne-a declarat Radu Opaina, președintele Federația Asociațiilor de Proprietari din România. (FAPR).

Cum cresc facturile

Tot ce s-a spus despre economia pe care o faci la factura de încălzire pentru montarea repartitoarelor este o mare minciună, ne spune președintele FAPR, Radu Opaina. ”De fapt, oamenii își închid de tot căldura în apartamente și se dezechilibrează, astfel, instalația de încălzire a clădirii și a punctului termic.

Consecința este că sunt afectați parametrii de furnizare și apare un consum mult mai mare, care se repartizează tuturor. De aceea cresc facturile. Și cei care au stat în frig se trezesc că plătesc cam tot cât ar fi plătit dacă nu aveau repartitoare, dacă nu, chiar mai mult, iar cei care vor să aibă un minim confort termic și nu își închid de tot căldura, plătesc facturi chiar triple. În plus, există pericolul exploziilor în apartamentele din blocuri, care oricum s-au înmulțit în ultimii ani, pentru că oamenii ajung să folosească tot felul de surse improvizate pentru încălzire”, ne-a mai precizat președintele FAPR, Radu Opaina.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
32.501 afisari

113 COMENTARII

  1. Romanul s-a nascut smecher. Nu le trebuie repartitoare ca sa fure 50-100 de lei la intretinere de la cei care nu consuma( prin plata pausal). Pt. fraieri , un exemplu. O familie, sau o persoana pleaca dimineata si vine seara. Isi inchide caloriferele ca sa nu consume. Daca exista repartitor acesta masoara cat a mers caldura pe fiecare calorifer. Alte familii care sunt 5-6 persoane in apartament , lasa sa mearga 24 din 24 caloriferele. La plata facturii blocului se plateste la fel. De ce ? Adica cel care inchide caloriferele le plateste caldura si la ceilalti. Vi se pare corect nu? Sau sunt batrani care nu isi permit si lasa un singur calorifer intr-o camera din 3.Oamenii nu vor nici sa aibe datorii si sa aibe si ei bani de medicamente si de o paine. De ce nu vreti sa fie ceva corect? Noi suntem romani !

    • Daca stai la casa și închizi căldura probabil că vor îngheța țevile. La bloc poți pleca cât vrei, închizi căldura și totul e ok, ai peste 12 grade în ap., primești gratis căldură de la vecini prin pereți, consum înregistrat la cel ce stă acasă. Prin urmare de șmecherie beneficiază cel ce pleacă.

    • Buna seara!
      Inainte sa va apucati sa scrieti,mai documentativa vizavi de repartitoare…va dau un sfat,cand plecati de acasa,sa inchideti nu repartitoarele,ca alea nu puteti sa le inchideti,inchideti robinetul cu cap termostat,cand sunt minus 10 sau minus 15 grade afara si cand o sa veniti de la servici o sa faceti turturi la nas si atunci o sa deschideti robinetul la calorifere si o sa consumati toata energia aia care ati,economisit-o peste zi,ca sa va incalziti…ca sa fie masurata cantitatea de energie degajata de un calorifer,trebuie CONTOR de energie termica,nu repartitoare…care,da,sunt o excrocherie…

      • Se poate afla .
        1. Vedeți cât ați consumat in ultimul an în bani.
        2. Montați repartitoare și vedeți cât vet plati in primul an după montaj.

        E o gluma , dar aceste regulamente sunt făcute de afaceristi pentru castiguri usoare, nu de profesioniști în scop economic pentru consumator.

        • Si eu ma gandeam ca impunerea prin lege a repartizarii costurilor consumului de energie termica este facuta sa ma protejeze sa nu platesc energia consumata de altii !!!!
          Ma Dumitre, fiecare trebuie sa plateasca cat consuma nu sa platim egal pentru ca nu consumam egal!!!
          Afaceristii pentru castiguri usoare zici? Sa-ti zic eu ceva: Un instalator mi-a luat 1000 RON pentru ca a muncit 6 ore la instalatia mea din apartamnet. Nu este cam mult? O fi si el unul din afaceristi? Pai este, pentru ca profita de lipsa de meseriasi.
          Dar aste este economia de piata!

          • Ma, Dorele, ia mai fa, ma, o data… Nu pricepi ca niste baieti destepti taxeaza fiecare apartament cu zeci de lei lunar ca sa citeasca aceste repartitoare? Si, nu, asta nu este economie de piata, sa-mi presteze unu’ un serviciu pe care nu-l vreau. Lasa instalatorul in pace, ca ala a muncit pentru bani, nu despre el este vorba.

      • Nu stiu cum e bine dar stiu ca e corect sa platesti cat consumi. Metoda de rapartitie a platii facturii folosind repartitoarele este corecta dar are si abateri, destul de acceptabile dupa parerea mea. Metoda corecta ar fi folosirea contoarelor de energie termica dar este scumpa, deci neaplicabila in apartamente!

    • Am avut repartitoare,și țin să precizez că am platit facturi duble față de acum .Avem vecini care închideau căldura și se încălzeau doar cu țevile și pereții noștri .Sa făcut mucegai în apartamente .Blocurile construite înainte de anii 1989 nu Sint la fel de călduroase că cele noi .Nici cei care au centrale de apartament in blocurile vechi nu dau drumul,se încălzesc tot cu țevile sau pereții .

      • Asta este și ideea, oamenii nu vor dezechilibre în apartamente, igrasie și alte probleme apărute că nenea de la x închide caldura cat e plecat de acasă și nenea de la y nici nu locuieste, deci automat închide robinnetul ptr tot anotimpul rece.
        Plus că afacerile cu aceste contoare sunt făcute tot cu concursul aleșilor care le transforma in legi.
        P.s. aia care se ocupa de afacere, nu stau la bloc, probabil au vile cu panouri casa verde.

    • Băi boule, uite eu am repartitoare montate la toate caloriferele cu citire de la distanță, ca am fost obligat de asociație, si desi au stat inchise toata iarna trecută pentru ca nu locuiesc acolo, am avut de plata minim 110 lei la încălzire. Pe cine dracu prostești în față? Daca nu consum, nu plătesc, nu?! Plimba ursul in alta parte ca esti parelel cu viața, te mai si dai „army”.

    • Sunt și unii mai descurcăreți. Ei au robineți pe tur și pe retur și înlocuiesc caloriferele cu acele instrumente inutile, cu calorifere mai mari, de aluminiu, făcând astfel un bine funcționării în parametri ai instalațiilor. Desigur, fraierii care închid robineții, vor suporta și astfel de consumuri. Nimeni nu controlează integritatea, funcționalitatea, acestor așa zise „repartitoare”, care au o precizie de cel mult 30%, și pentru care există foarte multe procedee de fraudare.
      Tot felul de ploșnițe, vor să sugă din bugetul cetățenilor români, și iată că există destui impostori care nu țin cont de părerile specialiștilor din domeniu, și pun botul lor obedient, dar și interesat în aplicarea „indicațiilor”, recomandărilor venite de la tanti Europa.

    • Greșită abordare, cel care inchide acele radiatoare pe timp de zi, mă refer la bloc, de unde are acel apartament un minim de căldură chiar 17 grade?
      Vorbesc in cunoștință de cauză caz intâmplat la un bloc unde fac intreținere! La etajul 1 omul pleca dimineata inchidea robineții vinea seara deschidea 3 ore si avea confort optim, la plată sigur era scutit, vecinii care au copii mici dadea căldura, care imolicit incălzea si acel apartament!
      Blocurile nu au fost proectate ca individual sa te încălzești vrei nu vrei ești conectat de vecin.
      Repartioarele sunt o mare escrocherie, sunt benefice pentru cei care o comercializează si apoi iau taxe de intreținere. Consumatorul doar plătește pentru un serviciu ce nu il ajuta la nimic.

    • De ce nu întrebați firma care a montat repartitoarele sa va explice cum se face ca cu caloriferul oprit repartitorul a înregistrat căldură

  2. Am monate repartitoare de caldura inca din 2005 de cand mi-am montat centrala de apartament pe gaz metan. Care este problema?

    • Buna seara…aveti montati robineti cu cap termostatic pe calorifere…la centrala termica,repartitoarele nu au nici o noima…pui repartitor pe calorifer cand ai centrala propie,ca sa ce?

      • REPARTITOARELE DE CALORIFER SANT PENTRU APARTAMENTELE CARE SANT RACORDATE LA SISTEMUL. CENTRALIZAT DE CALDURA, NU LA CENTRALE DE APARTAMENT PE GAZE. DAR ACESTE REPARTITOARE SANT O ESCROCHERIE APROBATA DE PE TIMPUL LUI AIBABA ZIS BASESCU CAND A PERMIS TALHARILOR SI TRAFICANTI DE ENERGIE , ALINTATI BAETII DESTEPTI CARE AVEAU FIRME COMPUSE DIN 3-4. PERSOANE . CUMPARAU ENERGIA DE LA STAT SI O VINDEAU LA CONSUMATORUL CASNIC LA PRET DUBLU FATA DE STAT, ACEI BANDITI SI TALHARI DIN DICTATURA BASISTA .

        • Draguta, repartitoarele actuale sunt copiate INTENTIONAT ERONAT dupa unele norvegiene, care se monteaza PE CONDUCTA, CONTORIZAND VOLUM SI TEMOERATURA AGENTULUI TERMIC!!! Cele facute de noi pe vremea lui DAN ION POPESCU, contorizeaza TEMPERATURA AMBIANTA!!! Daca ai pornit TV-ul, computerul, + temperatura umana, VALOAREA MASURATA DE REPARTITOR ESTE ERONATA!!! Utilizarea repartitoarelor este clar o escrocherie dovedita…

      • „pui repartitor pe calorifer cand ai centrala propie,ca sa ce?”

        Ca sai ai temperaturi diferite in fiecare camera.

      • De ce nu întrebați firma care a montat repartitoarele sa va explice cum se face ca cu caloriferul oprit repartitorul a înregistrat căldură

    • Problema e că aceste centrale de apartament pe gaz sunt pe cale să fie interzise in UE.

      • Cum o sa le interzica UE? Trimit comisari inarmati din casa in casa? Ii impusca pe loc pe aia care mai au centrale? Am inteles ca vor sa interzica si arderea lemnelor in sobe la tara, cum se vor incalzi cei 70% din romanii care locuiesc la tara? Prin duh sfant? Ascultam ca prostii niste indicatii venite de la niste incapabili urecheatzi de la Bruscseles? Chiar ca vitele in staul am ajuns?

  3. Jepcareala pe fata pt niste unii care vor sa fure ca astea sunt niste tinichele care vor sa inregistreze molecula de caldura a aluia de la elcen!! Hai mars!!

  4. Bună seara,
    Cred că faceți o confuzie. Dacă aveți centrală termică de apartament aveți pe calorifere robineți termostatati

  5. Daca stai la casa și închizi căldura probabil că vor îngheța țevile. La bloc poți pleca cât vrei, închizi căldura și totul e ok, ai peste 12 grade în ap., primești gratis căldură de la vecini prin pereți, consum înregistrat la cel ce stă acasă. Prin urmare de șmecherie beneficiază cel ce pleacă.

    • Greșit, Greșit, Greșit! Grigore tu unde stai bre?! Ai repartitoare? Ai macar casa? Tocmai ce explicam mai sus altuia ca tine ca desi am repartitoare la toate caloriferele si au stat pe inchis toata iarna pt ca nu stateam in apartamentul respectiv tot am platit minim 110 lei la căldură. Care căldură daca sunt alea inchise?! Părți comune. Si-atunci care e diferența fata de paușal? Factura a fost la fel dar am scos din buzunar banii de repartitoare . Pricepi acum??!

    • Dacă ai repartitor căldură care vine de la caloriferele lui vecinu la dumneata în casa este înregistrată și de repartitorul lu vecinu și al dumitale chiar dacă caloriferul este oprit ai căldură în casa sărăcia aia înregistrează și plătiți amândoi aceiași căldură

  6. Am avut repartitoare si cum minunatele calorifere sunt aproape reci, am pus un calorifer electric. Asa am platit si caldura ,( conform repartitoarelor), care nu a fost si curentul electric.

    Daca asta este afacere ….!

    • Da este afacere dar, nu ptr.tine, ci ptr. cei care monteaza si inregistreaza aceste „repatitoare”.

    • Dacă nu ați avut ce face cu bani dații la smecheri repartitorul de căldură montat pe caloriferul termoenergetica. Râdeți a înregistrat căldură de pe caloriferul electric băgat în priza faina treaba afacere poate citește aici și cei care sa gândesc ca ar putea face șmecherie dacă își montează repartitoare

  7. Cu mult respect va reamintesc la toata lumea ca repartitoarele nu sant aparate metrologice. Solutia reala este contorizarea pe orizontala. Gigacalorimetru montat la fiecare apartament. Dar se naste intrebarea legitima de ce firmele care furnizeaza energie termica tot ei fac verificarea metrologica la contoare? Nu ca ar putea baga mana in buzunarul beneficiarului dar asta chiar fac.

    • Firmele de furnizare energie termica nu fac verificarea metrologica ci o solicita la biroulde metrologie (care este de terta parte).
      Gigacalorimetru este o investitie cam mare fata de un repartitor, de 10 ori mai mare.

  8. Eu am repartitoare de mulți ani și sunt foarte mulțumită. Fratele meu, tot la 3 camere, nu are și plătește dublu. Sunt oameni care stau cu geamurile deschise si plata căldurii pierdute este este împărțită la toți locatarii, ceea ce nu mi se pare corect. Și nu face nimeni țurțuri dacă oprește caloriferul in timp ce merge la serviciu. Se aeruseste camera dimineață, sebînchid ferestrele, iar când omul ajunge acasă își deschide căldura. Eu așa fac.

    • Sigur.Avand apartamentul între alte apartamente, îți încălzește vecinii pereții. Țevile care trec prin casă dau și ele căldură.Acelea cum le oprești?.

      • Tevile care trec prin casa fac parte din consumul colectiv si se calculeaza corect. Oricum tema este prea complicata sa putem discuta aici.

    • Foarte adevărat.Nu știu de unde scot oamenii tot felul de aberații.La mine în apartament nu am vrut să pun repartitoare-tot așa din cauza unor „sfătuitori” care le știu oe toate.Am plătit de 2,5 ori mai mult față de cei care și-au pus.Anul următor am pus și eu repartitoare cu aceiași firmă.Fără să fac prea mare economie,am plătit mai puțin de 50% din prețul de anul precedent.Le am de 11 ani-le închid când nu sunt acasă,le dau drumul când vin,plus toată noaptea și facturile sunt mai mult decât decente.”Șmecheria” de care vorbesc unii,neavizați constă în faptul că de ex.la un apartament unde nu s-a locuit un an și jumătate de exemplu și caloriferele nu au existat deloc fiind scoase,s-a pus la plată căldura ca și cum ar fi fost furnizată .non stop în patru calorifere,plus țevile comune-care se plătesc oricum,la nivel maxim.Mă întreb:în ce buzunar intră banii încasați pe energia termică nefurnizată,exemplele de astfel de cazuri fiind foarte multe,(numai eu știu 4 cazuri în București,inclusiv cazul fiului meu)???Cred că aici este afacerea/escrocheria și escrocii fac tot felul de scenarii ca să determine lumea să nu mai pună repartitoare!

    • CU PENSIONARI CARE STAU ACASA OAMENI BOLNAVI CARE NU PLEACA LA SERVICIU CE FACEM AR TRBUI SA STEA IN FRIG SA FACA TURTURI CUM TEAI EXPRIMAT DUMNEATA NU NE SPUNETI SI NOUA CU CALORIFERELE OPRITE PE TIMP DE ZI CÂT PLATITI CALDURA EU DE EXEMPLU FARA SA OPRESC CALDURA FARA REPARTITOR 100 LEI DE CALORIFER DE FONTA

  9. Repartitoarele sunt ok daca se montează la subsol instalația de echilibrare hidraulică dar la noi nu se poate face asta fiindcă românii sunt zgârciți. La tutun și la alcool nu se zgârcesc.

    • Exact asta este problema!
      Pentru ca repartitoarele să fie intr-adevăr eficiente ESTE OBLIGATORIU să existe o echilibrarea hidraulică automată astfel incat inchiderea și deschiderea robineților termostatați să nu deregleze funcționarea eficientă a instalației de încălzire!
      De fapt legea chiar spune asta!
      Dar lumea nu citește bine!
      IAr cei care au un interes oneros/comercial exploatează doar ideea de obligativitate a montarii acestor repartitoare!
      Dar nu spun nimic de echilibrarea hidraulică automată.
      Isi văd doar interesul să-și vandă repartitoarele si să ia bani pe citire și calculare fără să-i intereseze dacă instalația de încălzire funcționează eficient, sau daca oameni fac realmente economii.
      Pentru că în realitate, fără echilibrarea hidraulică automată, aceste economii sunt doar iluzorii…..vise!!!

      Este la mintea cocoșului (iar pentru cine vrea să caute, sunt chiar teorii stiințifice despre curgerea fluidelor in conducte) că DACA instalația este proiectată să funcționeze cu toate conductele și radiatoarele deschise (adică este stabilită o presiune care să permită agentului termic să ajungă în toate radiatoarele și să circule cu o anumită viteză la care transferul de căldură să fie optim) ATUNCI CAND se închid și se deschid robineții termostatați se produc șocuri in instalație care ar trebui preluate de niște regulatoare de presiune automate. Este evident că DACA se inchid robineții ”distanța” pe care o are de parcurs agentul termic se reduce substanțial, iar DACĂ presiunea rămăne aceeași se întampla un fenomen fizic firesc de creștere a vitezei de circulație a agentului termic in instalația rămasă.
      Adică agentul termic iese mai repede pe retur ceea ce inseamnă un debit mai mare de agent termic pe unitatea de timp
      Se stie că energia termică consumată (de fapt ceea ce se platește) se calculeazî in funcție de Debitul agentului termic (Q) și de Diferența de temperatură dintre tur-retur(⍍t)
      Asta inseamnă că deși s-ar putea ca diferența de temperatură dintre tur-retur să fie mai mică debitul de agent termic este mai mare si per total energia termică consumată să fie aceeași cu situația în care n-ar fi închiși robineții.

      Sau mai clar: DACA nu există echilibrare hidraulică automată ATUNCI repartitoarele sunt inutile sau fac chiar mai mult rău.
      Energia termică se consumă oricum si se platește ca atare!!! Doar că aceasta nu se regăsește în confortul din casă. Adică este inregistrată dar nu se transferă prin calorifere in casă ci se pierde pe conducta de retur.
      Adică iti furi căciula singur!
      Iar dacă aduni și cheltuielile cu citirea si calculul repartitoarelor situația este si mai clară!!!
      Cheltuielile totale cu încălzirea (căldură + servicii citire/calcul) sunt similare daca nu la fel ca în situația în care n-ar fi repartitoare.
      Dar confortul este redus substanțial.

      Deci care este eficiența repartitoarelor daca instalația nu are echilibrare hidraulică automată?

      • Dacă ești Dorel, nu contezi! Orice lege poate fi abrogată/modificată. Ca d-aia esti in democrație ! Doar nu vorbim de legile termodinamicii, nu?!

    • Dorel din specia capuselor de partid , are societati varate in citire , instalare .. un microb .

  10. Daca locuiește nimeni în apartament de ce trebuie sa plătești căldură.? Cu repartitoare închizi căldură ,nu se înregistrează nimic.asa că mai bine studiați problema.

    • Ba plătești și tot înregistrează daca sânt închise așa că mai bine nu vreau repartitoare .

    • Mai studiază tu problema. Anul trecut 0 pers intretinere, 0 consum, toate caloriferele oprite, 110 lei minim la caldura, părți comune. 400 lei Gigacaloria. Nu sunt apometre, repartitoarelor. Plătești si părțile comune de multe ori umflate cu pompa dar asa e, daca n-ai cap, e vai de picioare.

    • Vei plăti oricum țevile care trec prin coltul camerei de care este legat caloriferul degaja căldură iar repartitorul va porni cu caloriferul oprit și nu uitați citirea repartitor 20lei de calorifer. Vreți sa nu plătiți cerere de debranșare și dați caloriferele jos. Nu puteți încerca să obligați vecini sa monteze repartitoare pentru ca nu locuiește nimeni în apartamentul dumneavoastră sa va opriți căldură cel mai eficient și de bun simț ar fi debranșarea așa nu veți mai avea treaba de ce fac vecini dumneavoastra

  11. Army,ești într-o confuzie totală, sau reprezinți vreo firmă care se ocupa cu montarea și citirea repartitoarelor.
    Ești un trol de 3 lei.
    Dacă nu sunt repartitoare,facturile cu plata căldurii se duc la jumătate.
    Dacă chiar vrei repartitoare,puneți la wc sa vezi cât mănânci.

    • Dragomire, de unde stie factura daca ai/n-ai repartitoare sa se dubleze sau sa se injumatateasca???
      Termoenergetica este o disciplina grea pentru ingineri, pentru tine, se pare ca eeste usoara.
      Si apropo, dupa virgula pune spatiu si apoi scrii urmatorul cuvant!

      • Dorele, du-te bre pe santier si lasă gramatica ca ne-ai nenorocit cu ineptiile tale! Dragomir are dreptate, tu esti în bălării sau esti pe mana cu hoții ăștia

  12. REPARTITOARELE O GOLANIE PE FORARTE MULTI BANI ! PENTRU CE SA MONTEZI REPARTITOARE DACA FACTURA DE CALDURA ESTE PLATITA DE ASOCIATIA DE PROPRIETARI LA ZI ? CE TREABA ARE STATUL COMUNIST DACA AI SAU NU REPARTITOR ATAT TIMP CAT FACTURILE SUNT PLATITE LA ZI ? ATAT TIMP CAT CONSUMUL INREGISTRAT DE CONTORUL GENERAL AL BLOCULUI ESTE ACHITAT ? ASTA ESTE O GOLANIE, UN FURT DE LA FRAIERI – CU LEGEA !!!

    • Asociatia plateste factura lunara folosind metoda la pausal, daca nu ai repartitoare. Si nu este cinstit pt ca platim toti egal. Corect este sa platim diferentiat funcie de consumul individual.

      • Corect e să plătești ce folosești. Nu folosești, nu plătești! Dar nu e cazul repartitoarelor unde plătești si cand nu folosești. Că… ” părți comune”. Pai ori e comunism ori e capitalism, numai sa alegem odată!

      • Nu este cinstit că tu îți închizi caloriferele și eu îți încălzesc pereții.
        In plus, multe calorifere închise dezechilibrează funcționarea instalațiilor hidraulice, pentru că desigur nu există acele instalații de echilibrare, care ar mai costa ceva.
        Apoi nimeni nu verifică integralitatea și funcționarea sistemului de repartitoare. Un Dorel ingenios, înlocuiește caloriferul cu repartitor, cu altul mai bun, adică mai mare și fără repartitor. Desigur că îl va monta la loc pentru ziua citirii.
        Consecințe: pentru mulți, frig, pereți mucegăiți, facturi garantat mai mari, centrale individuale pe gaz care poluează aerul cu microparticule, adică cancer.

      • De acord cu dumneata dar când vom avea și un instrument de măsură corect sa înregistreze corect consumul nu ca repartitorul care a pornit ca ai aprins țigarea la cafea. Sau când aprinzi aragazul sa încălzești mâncarea

  13. INITIATORII ACESTEI HOTII DIN A.N.R.E (Structura de tip MAFIOT) trebuie anchetati , confiscate averile ilicite si impuse interdictii pentru a mai ocupa funcii publice.

  14. Buna ziua!
    Vizavi de toate comentariile care sa-u facut pe acest subiect pana acum,vreau sa va aduc in atentie o alta problema legata de repartitoarele de caldura,acele mici aparate montate pe radiatoare…interesetiva inainte de toate la firmele de montaj repartitoare cum sunt inregistrate le ei in sistem corpurile de incalzire.
    Aici ma refer la datele dupa care se fac calculele de repartizare….un calorifer de fonta(dinacela vechi,comunist) la o dimensinune de un metru(lungime) are din fabrica o putere termica de 1000 de Wati,un calorifer de otel,de un metru cu doua panouri,are(ca exemplu)2000 de wati,iar unul de aluminiu de acelasi dimensiuni,poate avea 3000 de Wati….firmele care fac citire,si calculele, sistemele lor de calcule se bazeaza pe aceste date,caracteristici date de producator la anumite diferente de temperatura intre tur si retur….exemlu: un radiator de otel de 22x600x1000 are o putere de 2000 de Wati la o diferenta de temperatura de 40 de grade Celsius intre tur si rtur(se numeste Delta T), diferenta care nu poate fi atinsa nici macar daca acel calorifer este montat pe centrala termica, nu mai zic de sistemul de termoficare….asta este inca o metoda de a creste factura la repartitoare….ca sa fie corect trebuie montate CNTOARE(gigacalorimetre,cum a spus cineva mai sus) pe fiecare calorifer,CONTOR care sa masoare si sa integreze in timp ,debitul de apa ce trece prin calorifer,precum si temperaturile de pe tur si retur….dar din nefericire nu exista astfel de CONTOARE(de 1/2 toli)….asa ca aveti grija ce va doriti….

  15. Aparatele de masura pentru consumul de energie termica pentru incalzire este obligatoriu sa fie montat de furnizorul de energie termica pe cheltuiala lui, nu a consumatorului,cum fac furnizorii de gaze sau electricitate,cei cu montajul de repartitoare de caldură sunt capuse pe care statul vrea sai bage pe sub pielea oamenilor.

    • Furnizorul de energie termica are montat gratis la fiecare bloc contoar de căldură exact cum spune legea contoar nu repartitor. Contoar sunteți obligați sa va montați nu repartitor și surpriza toate blocurile au montate de furnizor

  16. 5 din 10 sunteți aiurea cu drumul.
    Factura emisa de furnizor este funcție de energia consumată măsurata pe toată scara. Nu vă fura furnizorul. Participația la plata facturii se calculează funcție de consumul fiecărui calorifer.
    Deci, metoda este corectă!
    Dar se trezește un domn sa posteze aici prostii și alții, care nu au înțeles nimic din legile fizice, îl acompaniază.
    Eu mă duc la DEX sa văd ce scrie la cuvântul „idiot”.

    • Ete na ,ai invetat apa calda ..Sunt unul din cei care au avut repartitoare si am vazut cum functioneaza ! Exact ca statul ,fura legal !
      Si pana la urma ce sa inregistreze daca nu este caldura in calorifere ?! Mai lasa ne cu legile fizicii ,nu toti avem ciunga in par ,repartitorul inregistreaza temperatura ambientala ! Pt a fi repartitor ar trebui sa existe un sistem hidraulic montat ,sa poata inregistra ,,hotul”ceea ce intra in radiator (calorifer) .Ori esti unul din cei care ai stocuri de repartitoare ? Ai nevoie de bani ?Facem cheta ca romanul este milos …
      Vezi ca te regasesti in DEX

    • Repartitorul se montează pe jumătatea caloriferului pe 2 elemenți ce a măsurat se înmulțești cu nr.tevi calorifer acuma dacă instalația blocului nu are aerisirea făcută corect ultimele țevi ale calorifecului vor fi reci dar le vei plăti ca calde ca sunt acolo la nr.si se socotește

  17. Eu vreau repartitoare . Vreau sa plătesc câta caldura consum NU sa plătesc caldura și pentru alții .

    • Vrei să participi la concursul cine fura mai mult și cine plătește mai mult, monteaza-ti „repartitoare”. Nu te-a informat nimeni că nu este vorba de contoare, ci de niște dispozitive care au o „precizie” de cel mult 30%, și care sunt un fel de comparatoare, care pot fi fraudate prin multe moduri. Nu există obligativitatea că vreo instituție să verifice integralitatea și funcționarea corectă a acestor instalații de repartitoare. Există în schimb mii de procese în instanțe cu firme care au aplicat calcule absolut aberante și de exemplu, au făcut ca in același bloc, unii care au închis calorifere să plătească dublu față de alții cu aceeași suprafață locuibilă care plăteau la paușal.
      Am găsit în comentariile de aici și alte argumente care sunt valabile, în sensul că impunerea acestor mizerii sunt doar in favoarea unor ploșnițe.