AcasăSOCIALRestricții extinse în județul Ilfov. Ce s-a interzis - DOCUMENT

Restricții extinse în județul Ilfov. Ce s-a interzis – DOCUMENT

Restricții extinse în județul Ilfov. Ce s-a interzis – DOCUMENT - Ziarul NationalRestricții extinse în județul Ilfov. Ce s-a interzis (foto: Facebook)

Ca urmare a creșterii numărului cazurilor de coronavirus, pe lângă cele 11 localități ilfovene care intraseră deja în carantină zonală, la nivelul prefecturii Ilfov s-au luat și alte măsuri. De această dată pentru localitățile în care nu fusese instituită carantina zonală, unde s-au impus restricții la nivelul restaurantelor și al cafenelelor.

S-a convocat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, iar luni seara târziu s-au anunțat deciziile.

Și anume că în cadrul întrunirii a fost adoptată Hotărârea nr. 52 privind măsurile dispuse pentru județul Ilfov. Totul, ”având în vedere că în Județul Ilfov rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 locuitori, respectiv 8.13/1000 locuitori”.

Astfel, Prefectura locală a comunicat faptul că pe durata a 14 zile, începând din 23 noiembrie, ora 20:00 și până în data de 6 decembrie, ora 20:00, pentru localitățile din județului Ilfov în care nu este instituită carantina zonală se dispun următoarele măsuri:

  • interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;
  • activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
  • interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
  • interzicerea organizării și desfășurării activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

Deja printre localitățile ilfovene în care se instituise carantina se număra și Dobroiești, unde domiciliază premierul Orban, care luni a plecat la lucru avânt legitimația de serviciu la îndemână, pentru situația în care autoturismul său avea să fie oprit la un filtru rutier. DETALII AICI.

Hotararea-nr-52_CJSU-Ilfov_23.11.2020
287 afisari

Ultimele știri

Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil

Pavel Durov, miliardarul rus care a fondat Telegram, a anunțat că este dispus să achite procedura de fertilizare in vitro (FIV) pentru femei sub...

Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud

O tragedie de proporţii a avut loc vineri dimineaţă, în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit, iar un al treilea se...
spot_img