Cauta

Reforma pensiilor militare din România a băgat spaima în polițiștii europeni

Panică printre polițiștii din UE. Se tem că urmează și ei

Polițiștii din statele UE sunt în stare de alertă după ce au aflat despre reforma pensiilor militare din România. Aceștia se tem că vor urma astfel de reforme și în alte state europene și au decis să trimită un memoriu către Parlamentul European și Comisia Europeană, în care să ceară încetarea unor asemenea practici. În România, aproape 8.000 de polițiști se pregătesc să iasă din sistem, deși sindicaliștii au reușit să obțină o derogare de la lege până în 2028.

La Congresul European Police Union, desfășurat recent la Berlin, reforma pensiilor militare din România a reușit să sperie toți participanții. Aceștia se tem acum că, odată ce a fost posibil în România, se poate întâmpla și în celelalte țări europene.

”European Police Union a anunțat că va trimite un memoriu Comisiei Europene și Parlamentului European, în care își vor exprima îngrijorarea față de reforma pensiilor militare din România, care se poate extinde și în celelalte țări ale UE. Polițiștii europeni se tem că vor intra și ei în acest malaxor al politicienilor, care nu știu de unde să mai ia bani. Organizația va cere încetarea acestor reforme, chiar dacă pentru România va fi tardiv. Mai mult, am aflat că Sindicatul polițiștilor germani a cerut Parlamentului din Germania să stabilească prin lege că polițistul german are dreptul la respect din partea cetățenilor, pentru că și la ei este un trend de slăbire a autorității”, ne-a declarat Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Acesta a arătat că niciun stat UE nu a trecut în reforma pensiilor din PNRR pensiile militare și că în țările europene sunt pensii bazate pe contributivitate, dar polițiștii care ies la pensie primesc anumite indemnizații pentru vechimea din poliție, astfel încât să aibă o pensie decentă.

S-au evitat tăieri de 20% din pensie

Conducerea SNPPC susține că pensiile militare nu aveau ce căuta în PNRR, dar, cel puțin, a reușit să evite câteva aspecte care ar fi dus la o diminuare și mai mare a pensiilor. ”De exemplu, am eliminat acea plafonare la ultimul salariu încasat în activitate, pentru că, dacă erai în concediu medical în ultima lună de activitate, efectiv se reducea pensia cu aproape 20%. Totodată, a rămas plafonare la media veniturilor încasate într-o perioadă aleasă de 6 luni consecutive din ultimii 5 ani pentru cei care îndeplinesc condițiile de pensionare până la 31 decembrie 2023 și, pentru ceilalți, din 12 luni consecutive din ultimii 5 ani, de la 1 ianuarie 2024.  Dacă polițiștii de încadrează să iasă la pensie până la 31 decembrie 2023, vor putea rămâne în sistem până la 31 decembrie 2028 și să se pensioneze pe actualele condiții. La ora actuală, avem 7.900 de polițiști care îndeplinesc condițiile de pensionare. Nu știu câți dintre ei vor rămâne, dar cei care rămân vor constitui o gură de oxigen pentru sistem, pe fondul deficitului major de personal. Și aceste modificări succesive, aceste atacuri la adresa familiei ocupaționale, pensiile militare au devenit pensii speciale, se trece pe contributivitate fără a se ține seama de incompatibilități și de riscurile și importanța acestei profesii, sperie oamenii”, ne-a precizat președintele SNPPC, Vasile Zelca.

Se blochează sistemul

Dacă la următoarea rectificare polițiștii nu-și vor primi drepturile salariale din Legea 153/2017, nemulțumirile vor exploda și se va trece la blocarea sistemului, mai spune conducerea SNPPC. ”Salariul unui agent de poliție cu 20 de ani vechime este undeva la 3.500 de lei. La acesta se mai adaugă norma de hrană și norma de echipament, care intră în categoria venituri, că acolo se joacă politicienii cu cuvintele. Din cauza salariului mic, polițistul consideră norma de echipare un venit, deși ea trebuie folosită pentru cumpărarea de haine, nu pentru cumpărarea de alimente și achitarea facturilor”, a mai spus Vasile Zelca, președintele SNPPC.

Ultimele stiri

  • Bianca-Maria Oană, elevă la Colegiul „Sfântul Sava” și cel mai tânăr paramedic SMURD din România: „Să fii medic înseamnă să lupți pentru viață în fiecare zi” – povestea tinerei selectate în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Vremea se schimbă simțitor, după valul de caniculă: Urmează o săptămână cu ploi și temperaturi mai scăzute/Prognoza ANM pentru luna august
  • Val de reacții internaționale după ce Macron a anunțat că Franța va recunoaște statul palestinian. Ce spun SUA și Israel
  • Doi români care se întorceau din Grecia, reținuți în Bulgaria pentru tentativă de mituire a unor polițiști de frontieră
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 25 iulie 2025 – Încrederea în sine se îmbunătățește
  • Ion Sterian, reconfirmat în fruntea Transgaz până în 2029
  • CREATIVE MBA primul MBA pentru leadership creativ la Bucharest Business School, școala de afaceri ASE
  • Alege ce citești
  • Destul! Gata! Ajunge! Acesta este cel mai simplu și arzător mesaj al oricărui român de astăzi
  • Exit mobile version