Subiectul redeschiderii școlilor îi preocupă, în mod firesc, atât pe elevi, cât și pe părinți și pe cadrele didactice. Mai ales să s-a tot vorbit despre neajunsurile școlii online, constatate de-a lungul perioadei în care cursurile s-au desfășurat prin intermediul internetului, ca urmare a deciziilor autorităților, pe fondul situației generate de noul coronavirus.
În contextul anunțului venit, recent, din direcția ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, din care s-a înțeles să nu prea sunt șanse ca școlile să se redeschidă peste exact o săptămână, adică la încheierea vacanței de iarnă a școlarilor, Consiliul Național al Elevilor (CNE) a transmis, luni, un mesaj, prin care solicită descentralizarea deciziei privind deschiderea școlilor.
Începând prin a se referi la faptul că pe 11 ianuarie se încheie vacanța de iarnă, iar, conform anunțurilor venite din direcția Ministerul Educației, elevii vor relua cursurile în format online, reprezentanții CNE adus în atenție concluziile unor discuții pe care le-ar fi avut cu elevii din întreaga țară, încă din luna noiembrie, când s-au suspendat cursurile în format fizic. ”Majoritatea colegilor noștri ne-au transmis că școala online este obositoare, ineficientă și complet nesustenabilă pe termen lung”, susțin aceștia.
Ce vor elevii
Concret, Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației să descentralizeze din nou decizia privind redeschiderea unităților de învățământ, astfel încât să se țină cont de rata incidenței de infectare, la nivel local. Mai mult, se pune accent pe organizarea examenelor naționale, în acest sens fiind solicitate discuții cu factorii decidenți, în vederea stabilirii, preventiv, a unor scenarii. „Ținând cont de faptul că ne apropiem vertiginos de examenele naționale, de al doilea semestru al acestui an școlar și că multe localități din țară se află sub indicele de 3 cazuri/mia de locuitori, solicităm Ministerului Educației să descentralizeze din nou decizia privind redeschiderea unităților de învățământ, în funcție de rata incidenței la nivel local, asigurând, în același timp, materialele sanitare necesare desfășurării cursurilor în siguranță.
Mai mult, este absolut imperioasă realizarea unei strategii fezabile de învățare remedială, pentru a garanta faptul că lacunele pe care mulți elevi le-au acumulat la începutul pandemiei și în perioada de învățare online din acest an școlar nu se vor acutiza, devenind imposibil de acoperit. În același timp, solicităm demararea discuțiilor privind organizarea examenelor naționale, pentru a avea mai multe scenarii pregătite, astfel încât acestea să poată fi derulate în siguranță”, se menționează într-un comunicat al CNE.
Președintele Consiliului Național al Elevilor: Creșterea ratei analfabetismului funcțional ne bate la ușă
La rândul său, liderul Consiliului Elevilor cere dialog cu Ministerul Educației.
„Odată cu începerea anului 2021, e important să nu uităm faptul că educația se află, la momentul de față, într-un moment de cumpănă, iar Ministerul Educației trebuie să răspundă cu celeritate nevoilor sistemului de învățământ: prezența la cursuri în format fizic, acolo unde situația epidemiologică o permite, și realizarea unui plan de recuperare a materiei pentru elevii care nu au putut să participe la cursurile online, din cauza lipsei unui dispozitiv la internet.
În caz contrar, rezultatele pe termen lung vor fi dezastruoase! Creșterea ratei analfabetismului funcțional ne bate la ușă. Cu educația nu e de glumă! Solicităm Ministerului Educației demararea procesului de dialog cu partenerii sociali, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru reînceperea cursurilor.”, a declarat președintele Consiliului Național al Elevilor, Rareș Voicu.