Cauta

Răzbunarea MAI. Lovitură groaznică pentru polițiștii care au ocupat locurile pilelor

Nimic nou sub soare. Polițiștii, batjocoriți și sub șefia lui Cătălin Predoiu

Polițiștii care s-au înscris la masterul Academiei de Poliției A.I Cuza au fost pedepsiți crunt de MAI. Și asta pentru că au îndrăznit să ocupe niște locuri care nu au fost create pentru pălmași, ci pentru ”pile, cunoștințe și relații”. Găselnița era o trambulină perfectă pentru a lua oameni din afara sistemului și a-i transforma, peste noapte, în ofițeri de poliție, însă scandalul sindicatelor le-a cam încurcat treburile. Acum însă s-a dat din nou liber la masterul dedicat, căci niciun polițist nu va mai îndrăzni să se înscrie.

Pentru că nu poți să-ți pui oameni din partid sau din cercul de influență direct în funcții de conducere, MAI a inventat anul trecut masteratul profesional la Academia de Poliție ”A.I. Cuza”. Astfel, în loc de 3 ani de studii, făceai doar un an, cu frecvență discutabilă, și ieșeai direct ofițer de poliție, cu posibilitate de propulsare rapidă în funcții cheie. Problema a fost că au aflat sindicatele și a ieșit un scandal monstru, mai ales că la înscrierea la master polițiștii erau excluși din start. De precizat că foarte mulți polițiști din sistem au absolvit Facultatea de Drept, în speranța că, atunci când se vor organiza concursuri, vor putea deveni și ei ofițeri. Concursurile s-au organizat cu țârâita și mereu la presiunea sindicatelor, în condițiile în care deficitul de ofițeri era din ce în ce mai mare. Revenind la anul trecut, sindicatele s-au impus, astfel că MAI a modificat actul normativ și a fost nevoit să le permită și polițiștilor să se înscrie la concursul pentru cele 75 de locuri la masterul Academiei de Poliție A.I Cuza. Astfel, din cele 75 de locuri, 70 au fost ocupate de polițiști, care, bineînțeles, erau mult mai pregătiți decât cei veniți din afara sistemului.

”Nu s-a așteptat nimeni să intre la masterat atâția agenți de poliție. Noi am fost de la început împotriva acestor masterate, pentru că am considerat că acestea vor fi folosite pentru a intra în sistem pilele. Exista însă o dorință masivă printre polițiști de a deveni ofițeri, pentru că salarizarea este mai bună și pentru că, de pe funcții de ofițeri, poți să accezi în funcții de conducere. Noi am tot solicitat în ultimii 10 ani să existe o predicție în carieră și să se organizeze concursuri pentru a trece în corpul ofițerilor, mai ales că posibilitatea de școlarizare în academie este limitată”, ne-a declarat Mihai Zlat, vicepreședintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).

Bătaie de joc

După absolvirea masteratului, cei 70 de agenți de poliție, deveniți ofițeri, au avut un șoc. MAI s-a implicat direct și a ținut să-i repartizeze pe fiecare la sute de kilometri de casele și familiile lor, ca să-i învețe minte și să le dea celorlalți un semnal. Acum s-au scos din nou alte 75 de locuri la masterat și e puțin probabil ca vreun polițist să mai îndrăznească să ocupe locul vreunei pile.

”Abia în luna octombrie 2022 am reușit să obținem modificarea, prin ordonanță de urgență, a unei prevederi, astfel încât agenții de poliție să fie salarizați în perioada masteratului. Noi am solicitat să fie considerat curs de perfecționare, nu unul de inițiere. În aceeași ordonanță a fost însă introdusă și obligația celor care urmau masteratul de a rămâne 5 ani în locurile în care erau repartizați. De atunci am intuit că MAI vrea să se răzbune pe ei și să-i repartizeze în cu totul și cu totul alte județe, decât cele din care proveneau. Noi am tot făcut demersuri de la apariția acelei ordonanțe, atât la minister, cât și la IGPR, să fie scoase locuri la concurs în județele din care proveneau colegii noștri care urmau cursurile de master, pentru că deficit de ofițeri era în toate subunitățile. Dar MAI nu a vrut să reglementeze această situație”, ne-a precizat vicepreședintele SNPPC, Mihai Zlat.

Se cheltuie mai mulți bani din buget

Foarte mulți dintre polițiștii care au devenit ofițeri și au fost aruncați departe de localitățile de reședință au familii, au copii și le este imposibil să lucreze în alt județ, dar conducerea MAI a rămas impasibilă. Argumentele în favoarea repartizării polițiștilor-ofițeri în unitățile de la care proveneau sunt multe, dar cele mai importante rămân cheltuielile suplimentare din bugetul MAI pentru transport și chirie, precum și plusul de valoare pe care l-ar fi adus polițistul care s-ar fi întors să lucreze în locul de unde provenea, pentru că deja cunoștea situația operativă de acolo și cunoștea persoanele predispuse la comiterea de fapte penale, mai susțin sindicaliștii.

Ultimele stiri

  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Băsescu, reacție tranșantă: „România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei”
  • Exit mobile version