Cauta

Războiul nervilor în Poliția Română. Guvernul, atacat pe toate fronturile

Polițiștii trec la represalii împotriva autorităților

Mesajul ministrului de Finanțe Adrian Câciu, care a încercat să-i pună la punct pe polițiști, nu a reușit decât să-i enerveze și mai tare pe aceștia. Astfel, pe lângă modalitățile de protest puse deja în practică, polițiștii pregătesc un război de gherilă cu autoritățile, prin absenteism legal, refuz de a mai răspunde la telefoanele personale și controale minuțioase la vamă, care vor produce cozi interminabile.

”Economia este în suferință, iar cei de la poliție fac greve. Haideți să nu șantajăm statul pentru că nu ne-am primit dreptul”, a declarat Adrian Câciu, ministrul de Finanțe. Afirmația a produs foarte multă iritare în rândul polițiștilor, care s-au săturat să mai fie mințiți și să fie sacrificații de serviciu.

”În momentul de față continuăm formele de protest stabilite în luna decembrie, cu avertismente și neefectuarea de ore suplimentare și de sarcini care nu sunt în fișa postului. Urmează, însă, ca, de săptămâna viitoare, să identificăm pe fiecare structură a MAI modalități prin care ne vom limita foarte mult activitatea. Luăm în considerare și încurajarea polițiștilor de a se testa Covid, pentru a constata că sunt pozitivi. Sistemul a rezistat tocmai fiindcă oamenii nu au fost testați, pentru că, dacă s-ar testa toți polițiștii din țară, am avea, în perioadă de vârf, cel puțin 10% infectați, care vor sta în carantină 14 zile. Ne gândim la variante prin care să donăm sânge, în așa fel încât toți polițiștii să beneficieze de o zi liberă simultan. Mai avem în plan ca polițiștii să nu mai răspundă la telefoanele personale după orele de program. Mai mult decât atât, la poliția de frontieră, pentru că urmează ca cei care au venit acasă să se întoarcă la locurile de muncă din străinătate și vor fi din nou cozi la vamă, pregătim controale meticuloase, cu respectarea procedurilor, în așa fel încât controlul unui autoturism cu 4 pasageri să dureze cel puțin 15 minute. Cu alte cuvinte, vom munci pe cât suntem plătiți”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

”Colectarea banilor la buget e atribuția lui Câciu”

Ministrul de Finanțe le-a mai transmis polițiștilor să facă un efort pentru creșterea colectării și să se îndrepte împotriva celor care eludează statul. Replica sindicaliștilor din MAI a fost însă că ANAF-ul din subordinea lui Câciu are ca atribuție principală colectarea banilor la bugetul de stat.

”În ultimii cinci ani, ANAF nu a fost în stare să pună pe picioare un mecanism similar cu al celorlalte țări, în care produsul care intră în țară este urmărit electronic până la ieșirea din țară sau până la vânzare. În momentul de față, în România este un paradis fiscal, pentru că în ceea ce privește colectarea sumelor din TVA și a accizelor fiscale, suntem la jumătate din media UE. Noi degeaba trimitem polițiștii să încerce să identifice evazioniștii, în condițiile în care o singură factură se folosește la 5-10 transporturi. Avem în prezent cel mai prost sistem și cel mai favorabil pentru evazioniști din Uniunea Europeană. Așa că atributul principal de a colecta este al ministrului de Finanțe, care trebuie să urmărească produsele la sursă, lucru care nu se întâmplă”, ne-a precizat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

Se încurajează evaziunea

Polițiștii susțin că, în loc să se ia măsuri pentru combaterea evaziunii, s-au luat măsuri pentru încurajarea acesteia. Astfel, în octombrie 2020, a fost abrogată Legea 12/1990, care permitea polițiștilor să sancționeze comercializarea de produse care nu au acte de proveniență.

”Și dacă depistezi un tir cu 10 tone de legume, care nu au acte de proveniență, nu ai ce să faci, că multă marfă se transportă pe persoană fizică. Se plângeau polițiștii de la frontieră că vin multe tiruri cu sigilii și nu ai voie să-i rupi sigiliul, fără motive bine întemeiate, iar înăuntru poate să fie orice. Și dacă îl prinzi cu factură doar pe o jumătate din cantitatea de marfă, tu, ca polițist, nu ai ce să facă. Chemi ANAF-ul și, atunci, apare brusc și factura pe cealaltă jumătate din cantitatea de marfă”, a mai afirmat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version