AcasăSOCIALRăzboiul cărnii de porc. Fermierii români, falimentați de supermarketuri

Războiul cărnii de porc. Fermierii români, falimentați de supermarketuri

În scurt timp, România nu va mai produce carne de porc

Producătorii de carne de porc sunt obligați de supermarketuri să vândă sub costul de producție, ajungând să încaseze doar 5 lei pe kilogram. Prețul extrem de scăzut este cauzat de importurile masive din Germania, care, după sistarea exporturilor către Asia, a rămas cu cantități uriașe de carne de porc pe stoc.

Ioan Ladoși În România cei mai mulți vânători de mistreți sunt politicieni

După lovitura cumplită încasată de răspândirea pestei porcine africane, fermierii români s-au trezit că trebuie să-și vândă marfa la prețuri sub costul de producție, ceea ce înseamnă falimentarea ultimilor producători care au mai rezistat pe piață. ”În acest moment, peste 70% din carnea de porc existentă pe piață provine din importuri, ceea ce reprezintă o cifră enormă. Vom ajunge nu la 80% importuri, ci, practic, să nu mai producem deloc carne de porc în România. La ora actuală, fermierii pe care îi reprezint produc în pierdere. Noi vindem porcul la poarta fermei cu maxim 5,2 lei pe kilogram, care este un preț sub costul de producție, de 6 lei/kg. Comparativ, anul trecut prețul a fost cu 30% mai mare. Cred că aceste cifre spun totul. Și asta se întâmplă pentru că retailerii atât ne oferă. Totul a plecat de la momentul în care Germania a înregistrat primele cazuri de pestă porcină africană, iar țările asiatice, în primul rând China, au sistat toate importurile de aici, ceea ce a însemnat o acumulare de cantități imense de carne pe piața germană. La acest moment există aproape un milion de porci în Germania care urmează să fie tăiați. Ca atare, acolo a căzut prețul și a căzut prețul și la noi, pentru că noi, toți fermierii, suntem legați direct de prețul cărnii de porc din Germania, pentru că retailerii ne spun că, dacă nu acceptăm cât ne dau, atunci iau din Germania”, ne-a declarat Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România.

Mistreții au închis fermele de porci

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a recunoscut oficial că focarele de pestă porcină africană au fost cauzate de mistreți și că vânătorii au refuzat să-i împuște. Între timp, fermele de porci din România s-au închis în masă. ”Din anchetele epidemiologice rezultă că principalele cauze care duc la apariţia de noi focare de pestă porcină africană sunt numărul mare de mistreți; în unele fonduri de vânătoare depășirea densității maxime de 0,5 mistreți/kmp, care se datorează nerespectării cotelor de vânătoare, nerealizarea cerinței de a se vâna întreg efectivul de mistreți în zonele infectate, conform Hotărârii nr. 3/2019 a Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgență, neefectuarea supravegherii pasive, în sensul de necolectare a cadravelor de mistreți în vederea testării în direcția PPA și neutralizării ulterioare”, se arată într-un comunicat al ANSVSA. Instituția mai precizează că, printre cauzele care au dus la răspândirea pestei porcine africane s-au mai numărat și vânzarea/cumpărarea porcinelor domestice fără documente sanitar-veterinare care să ateste statusul de sănătate, ieșirea porcinelor din zonele de protecție şi supraveghere stabilite în jurul focarelor (minim 10 km), în conformitate cu cerințele Directivei 2002/60/CE, precum și mișcările necontrolate de porcine realizate de comercianții ilegali de animale vii.

Guvernul nu a mișcat un deget

Președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, Ioan Ladoși, ne spune că este puțin ciudat că ANSVSA-ul constată aceste cauze și nu a luat nicio măsură. ”Cine altcineva în afara acestei instituții are pârghiile legale ca să țină sub control răspândirea acestei boli? La ultimile discuții de la Bruxelles am arătat că ANSVSA nu trebuia să facă altceva decât să pună în mișcare mecanismele pentru respectarea recomandărilor de la UE, ceea ce nu s-a întâmplat. Mai exact, nu s-au identificat și nu s-au marcat toți porcii din România, lucru care, în ferme, se face în permanență, și nu s-a făcut controlul transporturilor de animale pe șoselele din țară. La mistreți, autoritățile române ar fi trebuit să oblige fondurile de vânătoare, care sunt private, să își reducă numărul de mistreți, dar nu s-a făcut acest lucru. Dar este explicabil, pentru că cei mai mulți dintre vânătorii de la noi sunt politicieni. În celelalte țări în care a apărut pesta porcină africană, măsurile au fost extrem de rapide și extrem de dure. În Cehia, care acum este declarată și recunoscută ca țară liberă de pesta porcină africană, s-au împrejmuit focarele cu garduri electrice și au fost împușcați toți mistreții din acele focare. Același lucru s-a făcut în Belgia, unde, pentru că au fost mai multe focare, a intervenit armata cu lunetiștii și s-au împușcat toți mistreții”, ne-a mai precizat Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.229 afisari

3 COMENTARII

  1. Asta se si dorește, distrugerea ultimilor fermieri romani. Apoi urmează sa fim obligați sa nu mai creștem porci in bătătura caselor. Si sa cumpăram doar din supermarketuri, carne de porc produsă in Germania. Cum sa o deranjam pe madam Merkel sa ii sara crescătorii de porci in cap. Mai bine sa moara romanii, decat sa salvam țăranul roman.

  2. Totuși porcul nemțesc este mai ieftin decît cel românesc.
    Logic ar trebui să fie invers.
    În Germania sunt salariile mai mari
    Deci porcul lor ar trebui să fie mai scump.
    Sa binevoiasca crescătorii de porci din România să lase pretul mai jos .

  3. S-a confirmat si in Germania focare de pesta porcina africana,dar ei nu au distrus animalele infectate ,ci le-au exportat la prosti [ adica la supusii sclavi ai m-UE ]

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger