Liderul social-democraţilor i-a pus în vedere lui Ludovic Orban să redeschidă pieţele! Marcel Ciolacu i-a atras atenţia premierului că producătorii români îşi comercializează produsele în aer liber, la 3 grade Celsius, în timp ce vânzările supermarketurilor cresc.
Reamintim că micii producători din toată țară au protestat după măsurile anunţate de Guvern. Vânzătorii de fructe şi legume se plâng că nu-şi pot vinde marfa din cauza temperaturilor scăzute de afară, acolo sunt obligaţi să vândă în această perioadă.
„Orban, știi de ce parcările supermaketurilor sunt pline și piețele goale?! Pentru că în stradă, acolo unde ați izgonit voi producătorii români, sunt 3 grade la ora asta, incapabililor!!!! Deschideți piețele! Legea votată de PSD în Parlament trebuie promulgată urgent!!!!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
PSD a decis în Parlament că piețele agroalimentare pot funcționa chiar și în spații închise
Deputații au votat modificarea unui act normativ prin care se stabilește că – pe durata stării de alertă – piețele pot funcționa și în spații închise, contrar hotărârii Guvernului condus de premierul Ludovic Orban. Astfel, s-a înregistrat un singur vot împotrivă și 93 de abțineri din partea deputaților PNL și USR. Camera Deputaților este for decizional.
În acest sens, a fost admis un amendament propus de liderul PSD Marcel Ciolacu şi senatorul PSD Daniel Zamfir, care prevede ca pieţele în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante şi talciocurile pot rămâne deschise în perioada stării de alertă, „cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară”.
Premierul Ludovic Orban a susținut că suspendarea temporară a funcționării piețelor din spații închise s-a luat după ce specialiștii au constatat că în astfel de spații gradul de conformare la măsurile de protecție sanitară era cel mai mic.