Cauta

Răsturnare de situaţie în privinţa salariului minim, în România! Ce s-a discutat, luni, în coaliţie

salariul minim

Ar putea veni veşti proaste pentru românii care sperau în creşterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie 2024. Luni, într-o şedinţă în coaliţie, PNL şi patronatele s-au opus acestei măsuri.

Noul termen pentru creșterea salariului minim va fi stabilit abia după cele patru rânduri de alegeri.

Data majorării se va decide în iunie

O ședință a coaliției de guvernare ar urma să aibă loc în luna iunie, în cadrul căreia se va decide data la care salariul minim ar urma să crească.

Bugetul public a cam „secat” de bani, mai ales că Executivul ar avea foarte multe cheltuieli anul acesta, precum creșterea veniturilor, începând din luna iunie, pentru angajații din Educație, din Sănătate, din domeniul Asistenței Sociale, majorări pentru care, până în acest moment, nu sunt destule fonduri la Buget, în ciuda încasărilor crescute din ultima perioadă anunțate de Ministerul de Finanțe.

”Analizăm. Nu facem nimic fără să stăm de vorbă cu partenerii sociali. Stăm de vorbă cu asociaţiile care reprezintă companiile, patronatele, pentru că şi ele trebuie să aibă la rândul lor o predictibilitate. Dacă îi dăm deduceri, va accepta”, a spus Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL.

Scad taxele pe salariul minim?

Întrebat dacă vor scădea taxele pe salariul minim, Rareş Bogdan a răspuns:

„Cu toţii ne dorim asta, nu doar premierul. Am cerut Ministerului Finanţelor o proiecţie, tocmai pentru a nu ajunge la un dezechilibru care să ducă la o eventuală creştere de alte taxe, TVA, impozite.

Asta e inacceptabil, şi atunci trebuie să găsim o soluţie, să vedem care este exact proiecţia pentru scăderea taxării muncii, respectiv pentru creşterea salariului minim, din ce moment, da asta după ce stăm de vorbă cu partenerii sociali, cu companiile, pentru că nu poţi să o faci de la Guvern, doar cu sindicatele, trebuie sî introduci în ecuaţie şi companiile”.

Reamintim, în luna septembrie, coaliția mai trebuie să găsească bani pentru majorarea veniturilor promisă pensionarilor. Acolo, Executivul trebuie să facă rost de mai bine de 10 miliarde de lei, bani pe care nu i-a găsit până în momentul de față.

Ultimele stiri

  • Uraganul Mucușor
  • Gala Profesorilor Excepționali 2025: Trei profesori din Rădăuți, Iași și Râmnicu Vâlcea, câștigătorii campaniei organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Dilema măgarului (statului) lui Buridan 
  • ANUNȚ DEMARARE PROIECT GURA SOLAR PLANT S.R.L
  • Insula Iubirii se scufundă definitiv: casting de TikTok și povești din Ibiza, nu de pe „insula tentației”
  • Comunicat de presă CAPTUREIT & CO S.R.L.
  • Comunicat de presă F&R Worldwide SRL
  • Caricatura Zilei
  • Regenerarea urbană în sectorul 4 reprezintă un proces continuu, în plină ascensiune
  • BREAKING NEWS: Iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, mort într-un accident de parapantă/VIDEO și FOTO de la fața locului
  • Exit mobile version