Cauta

Raluca Turcan le-a spus părinţilor ce voiau să audă: câţi bani vor primi de la stat dacă mai rămân cu copiii acasă!

raluca-turcan

Raluca Turcan le-a spus părinţilor ce voiau să audă: câţi bani vor primi de la stat dacă mai rămân cu copiii acasă!

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că părinții vor primi în continuare indemnizația de 75% din salariu de la Guvern, dacă cursurile elevilor se vor desfășura online, inclusiv în cazul copiilor bolnavi care stau acasă.

Dacă vor exista în continuare cursuri în format online și vor fi nevoiți părinți să stea acasă, atunci acea formă de sprijinire a părinților pentru supravegherea copiilor acasă va continua din partea Guvernului, așa cum am făcut și până acum”, a afirmat Turcan.

Şi părinţii cu copii bolnavi primesc bani

Raluca Turcan a mai precizat că măsura se poate aplica și în cazul copiilor bolnavi care stau acasă.

Dacă sunt familii vulnerabile, așa cum am prevăzut toate situațiile, atunci când am decis redeschiderea școlilor, sunt convinsă că și dacă se ia această decizie, tot prin ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății vor fi reglementate și astfel de situații”, a spus aceasta.

În octombrie, Guvernul a decis că părinţii copiilor care învaţă online vor beneficia de o indemnizaţie de 75% din salariu pentru zilele în care stau acasă.

Aceeaşi măsură a fost luată şi când şcolile şi grădiniţele au fost închise în timpul situaţiei de urgenţă din perioada martie-mai 2020.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad
  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Exit mobile version