AcasăSOCIALRadioterapia care vindecă tumorile, interzisă românilor

Radioterapia care vindecă tumorile, interzisă românilor

Tratamentul care salvează viețile bolnavilor de cancer, inaccesibil în România

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate refuză, de trei ani, să accepte decontarea radioterapiei stereotactice a corpului (SBRT), care vindecă tumorile și ucide metastazele cu o precizie extraordinară. În România, costurile, per total, ar fi aproape aceleași cu cele ale radioterapiei convenționale, însă decontările se fac doar pentru tratamentele în străinătate, care au un tarif de patru ori mai mari. 

Radioterapia stereotactică a corpului (SBRT), la fel ca și radioterapia ablativă stereotaxică (SABR) scurtează un tratament de la 8 săptămâni la o săptămână, iar dozele mari administrate într-un timp scurt au un efect distructiv asupra tumorilor și metastazelor.

”Efectul este apropiat de o reducție chirurgicală, micșorând tumoarea sau făcând-o, efectiv, să dispară. Vorbim despre o doză foarte mare aplicată pe o țintă foarte precis localizată, cu o acuratețe submilimetrică și cu protecție maximă a țesuturilor sănătoase din jur. Tehnicile sunt apărute de peste 15 ani, iar în România se folosesc de câțiva ani și doar în câteva clinici private, contra cost sau pro-bono. Acest tip de radioterapie se folosește și la pacienții metastatici, în ultimele faze ale evoluției, care asigură supraviețuirea ani de zile și uneori nu au nevoie nici de chimioterapie. Se poate aduce din stadiul 4 în stadiul 3 un cancer, transformându-l în boală cronică. În țările europene radioterapia sterotaxică este folosită pe scară largă și este decontată de asigurările de sănătate. La noi, însă, Casa Națională de Asigurări de Sănătate refuză să deconteze acest tratament”, ne-a declarat dr. Laurentiu Bujor, director medical al Centrului de Radioterapie Amethyst București. Acesta arată că, la Conferința Societății Europene de Radioterapie Oncologică, desfășurată recent în Danemarca, s-a vorbit despre tratamentul personalizat și despre utilizarea genomicii, la care noi, deocamdată, nici nu putem visa. ”În spitalele de stat avem o tehnică depășită și în radioterapia convențională. La Spitalul Colțea se folosește tehnica 2 D, când s-a ajuns la 4 D. Care este diferența? O acuratețe în localizarea cancerului. În 4D se vede și direcția în care se va mișca tumoarea, iar zona aceea trebuie să primească și ea radiații. Dar pacienții nu știu diferența”, ne-a precizat dr. Bujor Laurențiu.

S-a ajuns și la Comisia Europeană

În ultimii ani, medicii specialiști în radioterapie au făcut nenumărate demersuri la CNAS, Ministerul Sănătății, Parlamentul României și Comisia Europeană pentru a se introduce decontarea radioterapiei stereotaxice în tratamentul bolnavilor de cancer. În România se decontează 640 de lei pe o ședință de radioterapie convențională, iar o ședință de radioterapie stereotaxică ar costa cam 800 de euro. Per total, însă, având în vedere că la convențional este nevoie de aproape 35 de ședințe, iar la stereotaxic de la una până la 3, 5 sau maximum 8 ședințe, costurile sunt aproximativ aceleași, de 5.000 de euro. Dar asta în România, pentru că în străinătate tratamentul ajunge la zeci de mii de euro, iar statul decontează pentru acestea. Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar putea să nu deconteze pe ședință, ci pe tratament și atunci s-ar rezolva lucurile, susțin medicii.

O șansă pentru tumorile inoperabile

Radioterapia stereotactică este o alternativă la pacienții care nu se pot opera, cum sunt și tumorile pulmonare, pancreatice sau renale. ”Dacă avem o metastază cerebrală, într-o ședință sau trei ședințe se poate rezolva, fără a întrerupe tratamentul cu citostatice sau imunoterapie. În cazul unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea tumorii, tratamentul sistemic se întrerupe aproximativ două luni. Ultimele studii au arătat că supraviețuirea unui pacient metastatic, cu 3 până la 5 metastaze, este de 53 de luni dacă a făcut radioterapie stereotactică, față de numai 28 de luni la cei care nu au făcut. La pacienții cu cancer la prostată și cu metastaze osoase limitate, de exemplu, cu radioterapia stereotactică aplicată metastazelor obții aceeași supraviețuire pe care o au cei fără metastaze”, ne spune dr. Claudiu Hopîrtean, coordonatorul medical al Departamentului de radioterapie al Medisprof Cancer Center din Cluj. Clinica efectuează gratuit radioterapia stereotactică, iar pacienții tratați aici nu suportă niciun cost în plus.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
4.329 afisari

9 COMENTARII

  1. Nu vor sa deconteze,pt.ca deconteaza dela ma-sa deacasa.Pt. ” privilegiatii mei ” care se trateaza in strainatate,se poate,de 5 ori mai scump.Logica de decidenti nenorociti cu mintile sucite din vrej.

    • siteul ziare.com o TURMA DE ANALFABETI FUNCTIONALI , FAC RUSINEA PRESEI ROMANESTI , ADEVARATI IMBECILI CE SCHINGIUIESC LIMBA ROMANA

  2. Las’ ca o sa avem radioterapie gratuit de la rachetele nucleare daca mai continual aceasta politica externa aservita si perdanta.

  3. De la 1 aprilie ne-au urinat in cap si la factura de gaz. In schimb au tupeul sa pretinda contributii fiscale pentru mentinerea salariilor si pensiilor nesimtite! Viata devine tot mai insuportabila!

  4. Pare o pr omisiune ok. Pentru cei care nu stiu, radiatiile provoaca cancer. Asa ca, pe de o parte, sunt distruse celule canceroase, iar pe partea cealalta celule snatoase devin celule canceroase. Tehnica mentionata insa pare a fi utila pentru ca cantitatea de cancer distrus pare sa fie cu mult mai mare decat cea de celule malignizate datorita radiatiilor marginale. Personal, sunt impotriva radioterapiei, dar aceasta tehnica pare a fi o varianta utila.

  5. Poate omoară mai puțini decît chimioterapia și radiațiile.
    Atîta vreme cînt nu caută cauzele apariției tumorilor nu sînt de încredere, nu vor să ajute la vindecare, dimpotrivă, te vor client, piață de desfacere.
    De ce am crede că a luat-o razna trupul cînd, vedem, nimic nu e la-ntîmplare. Dacă acea creștere , tumoare, este folositoare?
    O tumoare la stomac este din aceleași celule cu aceleași funcții; face suc gastric, acid. Daca trupul are nevoie, sau crede că are nevoie, de mai mult acid ca să digere ceva, ceva ce i-a căzut greu la stomac?
    Tumoarea nu doare numai dacă este mare și apasă alte mădulare.

  6. Realitatea ca acest flagel /cancerul/ nu este studiat in deajuns pe tot globul nu numai la noi. Nu prea se baga bani in cercetare. Mai bine se baga bani in armament
    Asa ca………… scapa cu noroc cine poate
    Normal ar fi sa nu se mai dea premiul Nobel in medicina cuiva doar celui ce descopera antidotul pt cancer. Pana acu se dadea usor acest premiu in toate domeniile chiar si pt niste poezii… sau pt pace /!?/ etc NU mi se pare normal asa ceva.

  7. Sclavusca nu trebuie tratata, cei morti vor fi inlocuiti. Asta este parerea politicienilor nostri despre poporul roman, atent supravegheati din exterior.

  8. Este o terapie care ar trebui să fie incurajată, atât in aplicare cât si in decontare. Doctorul Laurențiu Bujor face minuni, oferă tot sprijinul pentru ajutarea pacienților oncologici. L-am cunoscut din 2007, cand m-a salvat dintr-o stare critică a sănătății, la Secția de radioterapie din Spitalul Fundeni. Este un specialist de mare valoare și dă dovadă de mult umanism. Am urmărit revenirea domniei sale in România, aici fiind nevoie de un specialist de valoarea dânsului. Nu există cuvinte spre a-l caracteriza, este atasat de pacienți și caută să realizeze, cu multă empatie, cea mai bună cale de tratament. Este formidabil când ai incredere în profesionalismul unui specialist pentru o speranță de viață. Faceți totul, dumneavoastră ca jurnaliști, să puteți mediatiza un om atât de valoros.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger