Cauta

PSD și PNL cer închisoare fără suspendare pentru accidentele mortale

Autorii accidentelor mortale ajung, obligatoriu, în închisoare

Potrivit unui proiect de lege elaborat de PSD și PNL, judecătorii nu vor mai avea posibilitatea aplicării pedepsei cu suspendare în cazul accidentelor de circulație soldate cu decese, dacă șoferii vinovați nu aveau permis de conducere, se aflau sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante. Parlamentarii susțin că modificarea legislativă este necesară având în vedere practica instanțelor de a aplica suspendarea pedepselor în astfel de cazuri.

Robert Cazanciuc, senator PSD, și Daniel Fenechiu, senator PNL, au decis să pună capăt pedepselor blânde aplicate de instanțe în cazul uciderii din culpă prin accidente rutiere. Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal din 17 iulie 2009 este cel mai important instrument al statului în reglementarea relaţiilor de apărare socială generate de săvârşirea infracţiunilor, susțin inițiatorii proiectului de lege.

Potrivit acestora, Codul Penal reglementează incriminarea faptelor ce constituie infracţiuni, în scopul protecţiei societăţii, prin prevenirea infracţiunilor şi tragerea la răspundere penală a celor care nu se conformează. În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă reglementată de articolul 192, cea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere reglementată de art. 335, respectiv conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, reglementată de art. 336, legea permite ca persoanei vinovate să i se aplice suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

”Practica instanţelor de judecată de a soluţiona astfel de cazuri prin hotărâri definitive şi irevocabile de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere a intrat în atenţia opiniei publice, părerea generală fiind că sancţiunea aplicată este considerată prea blândă în raport cu importanţa obiectului infracţiunii. Gradul de pericol social ridicat pe care îl prezintă aceste variante agravate ale infracţiunii de ucidere din culpă trebuie sancţionat în mod adecvat pentru a realiza dezideratul social de a preveni şi ocroti viaţa persoanelor participante la traficul rutier prin politica penală în stat”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

A crescut numărul deceselor

La nivelul UE, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere în 2021 a crescut cu 5 % faţă de anul precedent, deşi comparaţiile cu 2020 sunt puternic influenţate de tiparele de trafic din fiecare ţară pe perioada pandemiei. Clasamentul global al ratelor mortalităţii pe ţări nu s-a schimbat în mod semnificativ, cele mai sigure drumuri aflându-se în Suedia (18 decese la un milion de locuitori), în timp ce România (93/milion) a raportat cea mai mare rată în 2021 din Uniunea Europeană, în condițiile în care media UE a fost de 44 de decese din accidente rutiere la un milion de locuitori. Conform raportului de activitate al Ministerului Public pe anul 2021, a crescut numărul inculpaţilor trimişi în judecată pentru accidente mortale de circulaţie (473) şi ponderea acestora (3,8%), faţă de 396 în anul 2020. Totodată, numărul infracțiunilor contra regimului circulației pe drumurile publice a crescut de la an la an, ajungându-se de la 14.328 în 2012, la 26.062 în 2021. ”Toate aceste date arată o proporţie însemnată de participanţi la trafic vulnerabili: şoferii, pietonii, cicliştii şi motocicliştii. Accidentele rutiere mortale nu le afectează doar pe victime, ci şi pe familiile acestora şi întreaga societate, iar costurile socio-economice estimate sunt semnificative”, susțin inițiatorii proiectului.

Se urmărește disciplinarea prin frică

O parte semnificativă a accidentelor grave de circulaţie soldate cu victime decedate o reprezintă cazurile de ucidere din culpă în concurs cu infracţiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influenţa alcoolului sau a substanțelor stupefiante. Tocmai de aceea, consideră senatorii, este necesară introducerea obligativității pedepsei cu închisoarea, fără excepții, pentru a contribui la disciplinarea șoferilor. ”Măsura va asigura aplicarea unor sancţiuni adecvate în raport cu gravitatea faptei de ucidere din culpă reţinută în concurs cu infracţiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psihoactive, iar aplicarea sancţiunii este necesară pentru disciplinarea conduitei participanților la trafic”, se precizează în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Ultimele stiri

  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Băsescu, reacție tranșantă: „România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei”
  • Exit mobile version