AcasăSOCIALProtest spontan la Registrul Comerțului București. Activitatea cu publicul, suspendată/Ce solicitări au...

Protest spontan la Registrul Comerțului București. Activitatea cu publicul, suspendată/Ce solicitări au salariații

sursa foto: stiripesurse.ro

Protest spontan la Registrul Comerțului. Informații de ultimă oră vin de la reprezentanții Blocului Naţional Sindical (BNS).

Activitatea cu publicul este suspendată luni dimineaţă, 29 aprilie, la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), afiliat la Federaţia Publisind şi la Blocul Naţional Sindical, au intrat în protest spontan.

Protest spontan

„Blocul Naţional Sindical informează că astăzi, 29 aprilie 2024, membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), afiliat la Federaţia Publisind şi la Blocul Naţional Sindical, au intrat în protest spontan.

Astfel, activitatea cu publicul este suspendată în aceste momente la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară. Acţiunea nu este organizată de SAONRC, dar membri sindicatului iar parte la aceasta”, precizează BNS, prin intermediul unei informări de presă.

Angajaţii ONRC au fost în grevă japoneză în perioada 18-22 aprilie, iar în intervalul 23-25 aprilie au avut loc mitinguri la nivel naţional în toate judeţele, în faţa instituţiilor ONRC, amintește Agerpres.

Salariaţii solicită majorări ale salariilor de bază şi acordarea sporului de risc şi solicitare neuropsihică.

SAONRC: Lipsa de personal nu este compensată prin concursuri, ci prin extrasarcini

De altfel, vineri, SAONRC (Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului) a organizat un protest în faţa Ministerului Justiţiei. „Respingem discriminarea continuată la care suntem supuşi de ani de zile. Dacă facem parte din familia justiţie atunci trebuie să fim trataţi exact ca ceilalţi membri ai familiei. Refuzul Ministerului Justiţiei şi al Guvernului României de a elimina inechităţile salariale din justiţie ne obligă să protestăm pana la soluţionarea revendicărilor”, au precizat atunci reprezentanţii sindicatului.

„Deşi impactul bugetar pentru acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică şi pentru majorarea cu 15% a salariilor de bază, pentru ONRC, este infim raportat la familia ocupaţională, totuşi inechitatea este menţinută, iar salariaţii continuă să plece din instituţie.

Lipsa de personal nu este compensată prin concursuri, ci prin extrasarcini puse în spatele angajaţilor care rămân totuşi şi fac funcţional ONRC”, au adăugat aceştia.

author avatar
Andrei Coman