Zeci de angajați din Ministerul Finanțelor protestează joi chiar în sediul instituției împotriva prevederilor din proiectul de ordonanță de urgență privitor la reforma bugetarilor.
Protestul a început spontan la mijlocul zilei de joi, 10 august.
Boicotează reforma bugetarilor
Reamintim că tocmai Ministerul Finanțelor e instituția care ar trebui să elaboreze proiectul de Ordonanță de urgență pentru reforma bugetarilor. Blocul Național Sindical informează că protestele spontane se extind și la alte unități fiscale din țară.
Se pare că ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, este apărat de SPP de furia oamenilor din minister. Protestatarii sunt în faţa biroului său, la Ministerul de Finanţe, dar ministrul refuză să iasă şi să le vorbească.
Se desfiinţează posturile vacante
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și premierul Marcel Ciolacu au prezentat săptămâna trecută pe larg informații din proiectul de OUG.
Aceasta prevede desființarea posturilor vacante din administrație, scăderea numărului de șefi, tăierea voucherelor de vacanță pentru bugetarii cu venituri brute peste 10.000 de lei lunar și alte reduceri de costuri.