AcasăSOCIALProtest la ministerul condus de Năsui. Care sunt nemulțumirile care scot oamenii...

Protest la ministerul condus de Năsui. Care sunt nemulțumirile care scot oamenii în stradă – VIDEO

Protest la ministerul condus de Năsui. Care sunt nemulțumirile care scot oamenii în stradă - VIDEO (foto: captură video România TV)

Sindicaliștii din cadrul Blocului Național Sindical (BNS) au anunțat că ies vineri, 11 iunie, în stradă, sub ferestrele ministerului condus de către Claudiu Năsui. Speră, astfel, că astfel își vor face mai clar auzite nemulțumirile față de posibile concedieri la nivelul unui șantier naval din Mangalia.

Este vorba despre un protest, anunțat pentru vineri în jurul prânzului, în fața sediului Ministerului Economiei, aflat pe Calea Victoriei. Mai exact pentru intervalul orar 12-14. Deja, din câte se poate vedea din imaginile prezentate de România TV, mai mulți oameni sunt în stradă, cu pancarte, vuvuzele și fluiere.

Până să înceapă acțiunea de protest, sindicaliștii au explicat de ce anume au decis să facă un astfel de demers.

Protestăm deoarece am primit asigurări constante din partea autorităților române că nu vor exista concedieri colective în cadrul șantierului naval Damen Shipyards Mangalia însă cu toate acestea am fost informați că 228 de persoane își vor pierde locul de muncă.

Protestăm pentru că sunt preferați subcontractorii iar proprii salariați sunt disponibilizați. Această situație trebuie interpretată în condițiile în care acționarul majoritar, statul român, s-a angajat să protejeze interesul național și forța de muncă înalt calificată existentă în cadrul companiei ori în acest moment interpretăm că sunt preferați lucrători din Vietnam și de la Galați.

Protestăm pentru că angajamentele asumate de acționari nu au fost respectate, numărul comenzilor estefoarte redus iar obiectivele cu privire la creșterea semnificativă a numărului de angajați au ca finalitate concedieri colective, toate acestea se pot realiza doar cu sprijinul nemijlocit și absolut al Ministerului Economiei Antreprenoriatului și Turismului”, transmit reprezentanții BNS, într-un comunicat transmis redacției vineri, 11 iunie.

Totodată, de la nivelul BNS se mai aduc în atenție faptul că șantierul naval Damen Shipyards Mangalia are ca acționar majoritar statul român, iar managementul acestuia este delegat acționarului minoritar în baza unui contract de management, susținându-se că numărul salariaților ar fi scăzut constant, iar la momentul de față ar fi ajuns la 1935 de persoane.

În contextul protestului anunțat, sindicaliștii transmit că au o serie de solicitări, după cum urmează:

”1. Adoptarea unor măsuri de evitare a restructurării forței de muncă din cadrul șantierului naval Damen Shipyards Mangalia;

2. Acordarea unei priorități semnificative propriilor salariați și reducerea lucrului cu entitățile subcontractoare;

3. Implicarea acționarilor societății Damen Shipyards Mangalia pentru contractarea de noi comenzi de construcții de nave, reparații, reconversii nave pentru asigurarea frontului de lucru corespunzător capacității de producție de care beneficiazășantierului naval din Mangalia;

4. Reducerea fiscalității la nivelul sectorului construcții nave în vederea asigurării unui nivel de competitivitate adecvat realităților pieței globale dar și a unei reziliențe conforme cu provocările societale viitoare;

5. Respectarea obiectivelor regăsite la nivelul contractului de management precum și a planurilor operaționale agreate. Mai exact facem referire la angajamentul cu privire la atingerea numărului de 3.000 de salariați în cadrul Damen Shipyards Mangalia”, se mai precizează în comunicat.

219 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger