Sindicaliștii nu se lasă. Ies în stradă pentru a-și face auzite mai bine nemulțumirile la adresa actualului Executiv.
De această dată, sindicaliștii de la Cartel Alfa s-au instalat încă de dimineață, cu boxe și pancarte, la sediul partidului condus de către Ludovic Orban. ”Un partid mincinos, care nu îşi respectă angajamentele pentru care a primit voturile cetățenilor!”, din câte au acuzat reprezentanții sindicatului, miercuri, pe pagina oficială de Facebook.
S-au adus în atenție măsurile de austeritate și s-au scandat, între altele, ”Hoții!” și ”jos Guvernul!” ”Vrem să aducem la cunoștința domnului Cîțu, mare economist în care toți ne-am pus speranța că va găsi soluții de rezolvare a problemelor noastre, că peste 10 milioane de oameni din țara asta vor fi nevoiți să suporte austeritatea, ca urmare a incompetenței lor. Peste 2,5 milioane de pensionari așteaptă să le mărească pensiile, pentru că nu mai au din ce trăi. Peste 1,5 milioane de salariați așteaptă să le crească salariul minim pe economie, pentru că nu mai au cu ce sa-și plătească utilitățile”, a rostit, pe un ton apăsat, unul dintre sindicaliștii aflați la protestul din zona sediului PNL.
Protest a fost, miercuri, și la Parlament, fiind anunțate, totodată, pichetări la nivelul prefecturilor din trei județe. DETALII AICI.