În contextul în care se tot vorbește despre siguranța în școli, a ieșit la lumină un caz cel puțin cutremurător. Care i-a îngrijorat peste măsură pe părinții elevilor de la o unitate școlară din București.
Mai mulți părinți au protestat, luni dimineață, în fața unei școli din București, după ce s-a aflat despre un caz cutremurător căruia i-ar fi căzut victimă un elev. Sunt informații de-a dreptul tulburătoare dezvăluite de presă.
Zeci de părinți au protestat în fața Școlii „Nicolae Titulescu” din București, după ce Antena 3 a prezentat cazul unui elev de opt ani care ar fi fost violat, de două ori, în toaleta școlii.
Informațiile cu totul cutremurătoare au ajuns și la urechile părinților celorlalți elevi.
Oamenii spun că se tem să-și mai lase copiii la ore și așteaptă răspunsuri cat mai rapid posibil de la directoarea școlii respective.
În contextul demersului părinților, care s-au adunat în fața instituției de învățământ, pentru a protesta, o echipă de inspectori din partea Ministerului Educației a ajuns la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Capitală.
„Nu facem cercetări în stradă”
Mai mulți reprezentanți ai Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar București, printre care secretarul de stat Sorin Ion și inspectorul general de la Inspectoratul Școlar București, au ajuns, luni, la școala menționată.
Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a declarat că Parchetul a decis clasarea privind unul dintre cazurile de abuz sexual petrecut în interiorul școlii, iar cea de-a doua acuzație formulată de părinții copilului agresat se află în cercetare în prezent, potrivit antena3.ro.
„Prin urmare, este foarte dificil să ne pronunțăm pe lucruri care se întâmplă în acest moment. Pe de altă parte, discuția cu părinții prezenți aici evident că nu poate avea loc pe trotuar și nu facem cercetări în stradă.
Dacă își deleagă niște reprezentanți să intre în școală, atunci cu plăcere se va sta de vorbă cu ei, altfel, realist, este imposibil să se stea de vorbă.”, a spus acesta. Precizările au venit în contextul în care directoarea școlii a fost acuzată că s-a „baricadat” în instituție, refuzând să iasă să discute cu părinții.
Mama copilului: „A fost violat de două ori!”
Cazul șocant a devenit public după ce părinții unui băiețel care are acum 10 ani au reclamat că acesta a fost violat de două ori în toaleta școlii, în primul caz, presupusul violator avea numai 11 ani, iar victima 8 ani, potrivit antena3.ro. Dosarul s-a clasat, însă, pentru că violatorul era prea mic pentru a răspunde penal.
Conducerea unității de învățământ este acuzată că ar fi mușamalizat totul în exterior. Astfel s-ar fi ajuns ca, în școală, victima să devină ținta bullying-ului. Și, mai grav, ca elevul să fie abuzat a doua oară – spune mama, la un an și câteva luni distanță de prima agresiune.
„A fost violat de două ori! De două ori, nu o dată! De două ori! Prima dată avea 8 ani când a fost abuzat. Era clasa zero. Noi am aflat la sfârșitul clasei, într-o joi, iar vineri am fost la doamna directoare.
S-a întâmplat în toaleta școlii, la parter. Copilul mi-a zis că la toaletă nu era zăvor”, a declarat mama copilului, pentru Antena 3.