AcasăSOCIALProtest al minerilor, la sediul Guvernului, față de noua lege a pensiilor

Protest al minerilor, la sediul Guvernului, față de noua lege a pensiilor

(sursa foto: facebook/Guvernul României)

Se anunță un protest, miercuri, 2 octombrie, în faţa sediului Guvernului. Sindicaliștii din minerit ies în stradă, în fața sediului Executivului, pentru a-și face cunoscute nemulțumirile generate de noua lege a pensiilor publice. Protestul ar urma să înceapă la ora 11. Chiar când este programată să înceapă ședința de Guvern ce va avea loc la Palatul Victoria.

Sindicaliştii din Federaţia Naţională Mine Energie participă, miercuri, la o manifestaţie organizată la sediul Guvernului, împotriva noii legi a pensiilor publice. Despre care minerii spun că aduce prejudicii semnificative acestei categorii profesionale.

Protestul, între orele 11-13

Sindicaliştii solicită „un dialog real cu autorităţile pentru a rectifica situaţia creată” de noul act normativ, potrivit news.ro.

Acest protest organizat de către sindicaliştii din minerit ar urma să se desfăşoare în faţa sediului Guvernului, în zona alveola media, între orele 11:00 şi 13:00.

Ar mai fi de menționat faptul că reprezentanţii minerilor reclamă că noua lege a pensiilor publice „a afectat în mod negativ cele mai vulnerabile categorii de pensionari”, anunţând că protestul are ca scop atragerea atenției asupra pierderilor financiare „semnificative” suferite de cei care au muncit în condiţii grele şi periculoase, ca urmare a unor indexări insuficiente şi a eliminării beneficiilor pentru cei care au contribuit suplimentar.

„Au cerut Guvernului în repetate rânduri să ia măsuri urgente pentru corectarea acestor inechităţi”

Reprezentanții Federației susțin că minerii, dar și energeticienii au solicitat Executivului în repetate rânduri să ia măsuri urgente pentru corectarea unor inechităţi și pentru protejarea drepturilor celor care au muncit în condiţii dificile.

Noua lege a pensiilor a determinat o scădere a veniturilor pentru cei care au lucrat în condiţii speciale, mulţi dintre aceştia confruntându-se cu pensii reduse drastic, în unele cazuri cu până la 50%.

Minerii, energeticienii şi alte categorii profesionale afectate au cerut Guvernului în repetate rânduri să ia măsuri urgente pentru corectarea acestor inechităţi şi pentru a proteja drepturile celor care au muncit în condiţii dificile”, se precizează într-un comunicat al Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Reprezentanţii minerilor transmit, totodată, că „speră să deschidă un dialog real cu autorităţile pentru a rectifica situaţia creată de noua lege a pensiilor”. Și, conform sursei citate, solicită „măsuri concrete şi imediate pentru ca aceste categorii vulnerabile de pensionari să nu fie defavorizate în continuare”.

Citiți și: Legea Pensiilor 2024 a încins spiritele. Categoria socială care vrea să atace recalcularea veniturilor în Instanţă: „Nu suntem pomanagii”

191 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger