Autorităţile îi vor sancţiona dur pe proprietarii de câini periculoşi dacă îi lasă nesupravegheaţi sau îi plimbă fără botniţă.
Un proiect aflat în lucru la Senat vrea să înăsprească sancţiunile pentru proprietarii acestor rase de câini care nu respectă măsurile legale.
Amenzi de până la 5.000 lei
Aceşti oameni riscă amenzi ce pot ajunge la 5.000 de lei, dacă animalele sunt plimbate în locurile publice fără botniţă şi nu sunt ţinute în zgardă şi lesă, prevede un proiect adoptat luni de Senat, ce vizează completarea OUG nr.55/2002.
Iniţiatorii proiectului de lege spun că din cauza necunoaşterii prevederilor legislative în vigoare sau din ignoranţă, în locurile publice din România, întâlnim aproape la tot pasul câini periculoşi şi că amenzile mai mari i-ar face mai atenți pe proprietari.
„În urma acestei modificări legislative va fi înăsprit modul de sancţionare pentru nedeclararea şi nerespectarea condiţiilor de deţinere a unui câine periculos sau agresiv, conform legislaţiei în vigoare.
De asemenea, verificările poliţiştilor în locurile publice în vederea respectării OUG 55/2002 vor putea deveni mai eficiente, conducând la scăderea cazurilor de persoane atacate de câini periculoşi fără lesă şi botniţă„, precizează iniţiatorii, deputaţii PSD Nicolae Georgescu, Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă şi Eugen Neaţă.
Câinii periculoşi, printre copii, în parcuri
Amenzile prevăzute în proiect cresc la 500-1.000 de lei şi pot ajunge la 3.000-5.000 de lei, faţă de cele prevăzute în OUG nr.55/2022, care porneau de la 100-500 de lei şi ajungeau la 1.500-3.000 de lei.
„Din cauza necunoaşterii prevederilor legislative în vigoare sau din ignoranţă, în locurile publice din România, întâlnim aproape la tot pasul posesori de câini periculoşi, prin care se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează:
- categoria 1: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
- categoria a ll-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitane, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor”, conform motivaţiei.
si centuri de buna purtare!
(la animalele alea;
Stapanul lor sa raspunda)