AcasăSOCIALProprietarii au profitat că a devenit foarte greu să-ţi mai cumperi un apartament şi au scumpit chiriile cu aproape 10% în două sectoare din Bucureşti

Proprietarii au profitat că a devenit foarte greu să-ţi mai cumperi un apartament şi au scumpit chiriile cu aproape 10% în două sectoare din Bucureşti

Proprietarii au profitat că a devenit foarte greu să-ţi mai cumperi un apartament şi au scumpit chiriile cu aproape 10% în două sectoare din Bucureşti - Ziarul NationalProprietarii au profitat că a devenit foarte greu să-ţi mai cumperi un apartament şi au scumpit chiriile cu aproape 10% în două sectoare din Bucureşti

Prețurile proprietăților imobiliare din România au înregistrat în ultimii ani creșteri constante, ajungând în unele cazuri să se dubleze față de nivelul din 2019. Acest lucru se reflectă direct și în prețurile chiriilor solicitate de proprietari, se arată într-o analiză de piață.

Bucureştenii și brașovenii alocă aproximativ 40% din salariul mediu net pentru a plăti chiria pentru o garsonieră, mai mult decât locuitorii din orice alt mare județ al țării, potrivit unei analize realizate de Storia, o platformă imobiliară din România.

S-au scumpit chiriile în sectoarele 3 şi 5

Două zone din Bucureşti au înregistrat creşteri de 9% la chiriile garsonierelor în luna decembrie 2025. Este vorba de sectoarele 3 şi 5. În Sectorul 3, mediile au fost de 399 euro (garsoniere), 550 euro (două camere) și 700 euro (trei camere). În Sectorul 5, mediile au fost 380 euro, 580 euro și 650 euro, iar în Sectorul 6, 380 euro, 500 euro și 599 euro.

Potrivit datelor despre chiriile din octombrie 2025 și salariile medii nete din septembrie 2025, cele mai puțin accesibile chirii sunt în București și județul Brașov, acolo unde locuitorii alocă aproape 40% din salariul mediu net pentru plata chiriei.

Cel puțin o treime din salariul mediu net alocă pentru chiria unei garsoniere și locuitorii din județele Timiș (36%), Ilfov (35%), Iași (34%) și Cluj (33%). Tot pentru a închiria o garsonieră, locuitorii din Constanța alocă 31% din venitul mediu net și sunt urmați îndeaproape de locuitorii din Sibiu (30%) și Bihor (29%).

De ce s-au scumpit chiriile

Una dintre explicațiile pentru care București și Brașov au în prezent cele mai puțin accesibile chirii pentru garsoniere este că acestea au crescut într-un ritm mai accelerat comparativ cu salariul mediu net.

Astfel, în 2022, bucureștenii plăteau 33% din salariul mediu net pentru chiria unei garsoniere, însă procentul a crescut la aproape 40% într-un interval de numai 3 ani. Între timp, în Brașov, ponderea chiriei în salariul mediu net a crescut de la 36% în 2022 la 40% în prezent. Singurul alt județ important în care ponderea chiriei în venituri a crescut în ultimii 3 ani este Timiș, de la 28% la 36%.

Principalii investitori şi dezvoltatori imobiliari activi în România se aşteaptă ca anul acesta să aducă o creştere a chiriilor, în special pe segmentul de birouri, şi o stabilizare a cererii pentru închirierea de spaţii noi.

Bucureştiul rămâne principala destinaţie pentru investiţii noi, indicat de 72% dintre respondenţi, în timp ce oraşele secundare sunt considerate atractive de 68% dintre investitori. Totodată, 34% vizează activ oraşele terţiare, cu mai puţin de 200.000 de locuitori.

author avatar
Andreea Vlad
58 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

VIDEO. Călin Georgescu, la Curtea de Apel pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra

Călin Georgescu a ajuns din nou în fața magistraților, de această dată, miercuri, 21 ianuarie. La sosirea la sediul instanței, a fost întâmpinat de...

O destinaţie de vacanţă preferată de români tocmai a devenit mai ieftin de vizitat. Leul a prins putere acolo, moneda locală s-a depreciat

Românii care plănuiesc să plece într-o vacanţă şi-ar putea stabili ca destinaţie una dintre cele mai populare ţări printre turiştii de la noi. Moneda...
spot_img