Angajații și foștii angajați vor avea posibilitatea să intre on-line în registrul general de evidență a salariaților (REVISAL) pentru a-și obține date referitoare la vechimea în muncă sau în specialitate și la salariul plătit oficial de angajator, se arată într-un proiect de hotărâre inițiat de Ministerul Muncii. Totuși, până la data achiziționării unui nou sistem informatic, inspectoratele teritoriale de muncă vor fi obligate să elibereze un extras din registru la solicitarea cetățenilor.
Ministerul Muncii a elaborat un proiect de hotărâre prin care se stabilește procedura prin care salariații/foștii salariați vor accesa online datele din registrul general de evidență a salariaților, referitoare la activitatea prestată de către aceștia la diferiți angajatori, în baza unui contract individual de muncă.
Astfel, se oferă posibilitatea valorificării rapide a datelor transmise de către angajatori, prin vizualizarea directă, descărcarea și tipărirea unui extras din registru, cu care salariații/foștii salariați să poată dovedi perioadele lucrate, respectiv vechimea în muncă și specialitate, împreună cu alte documente existente în dosarul personal al fiecăruia. Până la data la care sistemul informatic va fi funcțional și pentru a pune în practică facilitarea accesului salariaților/foștilor salariați la datele lor din registru, inspectoratele teritoriale de muncă vor avea obligația să elibereze, la solicitarea scrisă a acestora, un extras care să reflecte activitatea prestată de către aceștia în baza unui contract individual de muncă. Procedura a fost necesară pentru a îndeplini un jalon din PNRR. Inspecția Muncii este beneficiar al finanțării pentru digitalizarea în domeniul muncii și protecției sociale, digitalizare care vizează crearea unui sistem informatic suplu, prin simplificarea procedurilor de acces și utilizarea semnăturii electronice, aspecte care vor fi utile mai ales în activitatea de control desfășurată în domeniul de competenţă al Inspecției Muncii și care va asigura creșterea eficienței actului de control.
Solicitarea, tot la inspectoratele de muncă
În momentul în care noul sistem informatic va fi gata, în vederea asigurării accesului on-line al salariatului sau fostului salariat la datele din registrul general de evidență a salariaților, referitoare la activitatea desfășurată în baza unui contract individual de muncă, cetățenii se pot prezenta personal la sediul inspectoratului teritorial de muncă sau prin împuternicit, în vederea obținerii numelui de utilizator și a parolei. Cetățenii pot opta pentru inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială angajatorul își are sediul sau domiciliul sau pentru inspectoratul de pe raza de domiciliu al solicitantului. Salariații/foștii salariați care dețin semnătură electronică, semnătură electronică avansată sau semnătură electronică calificată, în vederea obținerii numelui de utilizator și a parolei, se pot adresa prin email inspectoratului teritorial de muncă, utilizând această semnătură.
Parolă de acces
Obținerea numelui de utilizator și a parolei se va face în baza prezentării unei solicitări scrise, a cărții de identitate, în original sau scanată, precum și a unei procuri speciale, pentru cererile formulate de persoana împuternicită, în original, sau duplicat de pe actul original. Potrivit proiectului de hotărâre al Ministerului Muncii, vechimea în muncă sau în specialitate poate fi dovedită cu extrasul generat on-line din registru asumat de angajator prin semnătură, care atestă activitatea desfășurată, durata activității, salariul, vechimea în muncă și în specialitate, conform documentelor deținute de angajator.
Si uite asa, încetul cu încetul frunza dudului devine matase….adica se ajunge la Identitatea Digitala…. si multi vor fi cei care-si vor baga datele personale in ordinatotul Fiara (666), Fiara de care vorbesc Sfintii Parinti ai Bisericii.
Fratilor !
Nu mai dati coordonatele voastre satanei!
Cereti adeverinte si altele pe cale postala!
Macar atâta sa faca statul satanic care a jefuit si jefuieste românul… sa cumpere plicuri !
Tarziu, foarte tarziu!