Cauta

Programul elevilor, dat peste cap de alegeri. Cursuri anulate sau trecute în online în unele școli din țară

Programul elevilor, dat peste cap din cauza alegerilor

Programul elevilor, dat peste cap din cauza alegerilor

După vacanța de Paște, elevii se întorc luni la cursuri, însă doar pentru o perioadă scurtă. După trei zile de școală, aceștia vor intra din nou în vacanță, profitând de minivacanța de 1 Mai.

Anul acesta, însă, activitatea școlară va fi dată peste cap și de organizarea alegerilor prezidențiale.

În multe unități de învățământ din țară, acolo unde vor funcționa secții de votare, cursurile vor suferi modificări. Unele școli își vor desfășura orele online, în timp ce altele vor fi nevoite să își decaleze programul.

Începând cu joi, 1 mai, elevii intră într-o nouă pauză, Guvernul declarând vineri, 2 mai, zi liberă, pentru a lega sărbătoarea muncii de weekend. Astfel, săptămâna viitoare va fi una extrem de fragmentată pentru elevi, cu doar trei zile de școală efectivă.

Complicațiile nu se opresc aici. Pe 5 mai, adică imediat după alegerile programate pentru 4 mai, există posibilitatea ca unele școli să nu își poată relua cursurile în format fizic. În aceste cazuri, orele fie se vor muta online, fie vor fi amânate, pentru a permite eliberarea și reorganizarea sălilor după procesul electoral — o situație similară cu cea întâlnită în toamna trecută, când doar în București peste 90 de școli au trecut temporar în sistem online din același motiv.

Luni, 29 aprilie, elevii intră în ultimul modul de cursuri al acestui an școlar. Pentru majoritatea dintre ei, vacanța de vară va începe pe 21 iunie, excepție făcând elevii din clasele terminale, care vor susține examenele naționale.

CITEȘTE ȘI: Vreme cum demult n-a mai fost în luna mai. Meteorologii anunță că mai avem de așteptat vara

Ultimele stiri

  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Vine bula inteligenței artificiale? Temeri pe Wall Street
  • Fiorentina, la “adăpost” sub protecția poliției!
  • Exit mobile version