Cauta

Profesorii se revoltă împotriva Guvernului Cîțu. Amenință că ies în stradă!

proteste

Profesorii se revoltă împotriva Guvernului Cîțu. Amenință că ies în stradă!

Noua ordonanță de urgență anunțată de Ministerul Finanțelor, prin care salariile bugetarilor se vor plafona la nivelul anului 2020, a înfuriat salariații de la stat. Primii care au anunțat proteste sunt cei din sănătate, urmați, iată, de profesori.

Angajații din învățământ și sistemul medical sunt cei mai afectați de înghețarea salariului.

În ultimii șase ani, salariile medicilor s-au dublat, în timp ce salariile profesorilor au crescut cu peste 120%, potrivit Mediafax.

Simion Căncescu, președintele FSLI, susține că profesorii au mai fost afectați în luna septembrie, când aceștia ar trebui să primească o mărire de 300 de lei net. „Noi am fost faultați o dată, în septembrie, cei din învățământ. Cadrele didactice ar fi trebui să ia o mărire de 300 de lei net”, susține acesta.

Și angajații din sistemul sanitar amenință cu proteste

De asemenea, și cadrele medicale se simt uitate de guvern. Iulian Pope de la SANITAS i-a adresat o scrisoare lui Ludovic Orban, deoarece acesta a făcut promisiuni cu privire la mărirea salariilor.

„Angajații din sistemul sanitar și din sistemul de sănătate se simt înșelați de guvern pentru a n-a oară. Probabil că după sărbători vom începe anul în stradă, pentru că este inacceptabil”, susține Iulian Pope, vicepreședinte SANITAS, conform Mediafax.

Un mesaj din direcția Sanitas a fost transmis marți după-amiază, după ce anterior reprezentanți ai Confederației Naționale Sindicale “Cartel ALFA” au pichetat sediul Ministerului Muncii, nemulțumiți de preconizata creștere a salariului minim.

Ultimele stiri

  • Rezultatele la BACALAUREAT 2025, a doua sesiune, au fost publicate/Când se pot depune contestații
  • UPDATE. Dosarul accidentului de la 2 Mai. Decizia definitivă în cazul lui Vlad Pascu, amânată cu trei zile
  • Şedinţă la PSD, luni. Discuții privind OUG ce vizează suspendarea unor finanţări din PNRR şi Anghel Saligny: „Nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare”
  • Cutremur, luni, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 18 august
  • Mesajul lui Trump pentru Zelenski înainte de întâlnirea crucială de la Casa Albă: „Unele lucruri nu se schimbă niciodată!!!”/Cine va fi alături de liderul ucrainean
  • Terapia cu sunete binaurale – îți poate regla Somnul și reduce anxietatea? Mit sau realitate?
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 18 august 2025 – Sunteți într-o formă foarte bună și colegii vă apreciază
  • Alege ce citești
  • Negocieri, PR și prostie: Nicușor Dan – NO SIGNAL
  • Exit mobile version