AcasăSOCIALProf. dr. Coșea: ”Trebuie introdusă în lege subminarea economiei naționale!”

Prof. dr. Coșea: ”Trebuie introdusă în lege subminarea economiei naționale!”

Acțiunile benzinarilor, menite să destabilizeze țara

Guvernul trebuie să dea o ordonanță de urgență, care să treacă urgent prin Parlament, prin care să reintroducă în Codul penal infracțiunea de subminare a economiei naționale, susține prof. dr. Mircea Coșea, fost ministru de stat. Acesta spune că acțiunea benzinarilor, care au majorat prețurile peste noapte fără nicio justificare economică, a fost una organizată, menită să destabilizeze țara.

Problema majorării abuzive a prețurilor la combustibili de către benzinării nu va fi rezolvată cu controalele pompierilor, ale ANPC-ului sau cu investigațiile post-factum ale Consiliului Concurenței, susține prof. dr. Mircea Coșea, fost ministru de stat. Acesta arată că ceea ce s-a petrecut în benzinării a fost clar o încercare de destabilizare a economiei.

”Nu a avut nimic de-a face cu elementele economice, cererea și oferta, pentru că legătura dintre stocuri și prețurile la pompă nu s-a respectat, stocurile având un preț mai mic. Mai mult de atât, în aceeași zi, prețul la brut a scăzut foarte mult. În al doilea rând, trebuie spus foarte clar că piața nu reglementează prețul din oră în oră, așa cum s-a întâmplat. În curs de 4 ore prețul a explodat. Suntem într-o perioadă în care încercările de destabilizare a economiei se repetă, prima încercare fiind cea a facturilor la gaze și la energie. Eu cred că, în aceste condiții excepționale, în care țara este supusă unor presiuni extreme, nu numai de natură militară, nucleară, ci și economică, în care populația este dezinformată și manipulată, este nevoie să se reintroducă, măcar temporar, în Codul penal, incriminarea subminării economiei naționale”, ne-a declarat prof. dr. Mircea Coșea.

Acțiune de comandou militar

Țara este într-o situație critică din punct de vedere economic și statul român nu trebuie să mai tolereze astfel de încercări de destabilizare, care s-au făcut exact ca un comandou militar, ne spune prof. dr. Mircea Coșea.

”Scumpirile s-au declanșat la o anumită oră, s-a creat panică pe rețelele de socializare și a existat și o indicație a benzinarilor cum să procedeze dacă apar revolte ale oamenilor. Deci s-au pregătit benzinarii pentru orice, știau că o să fie o situație complicată. Controalele trebuie făcute la cei care dețin benzinăriile, pentru că de acolo a plecat semnalul, și să vadă ce înțelegeri au avut între ei, cum au manevrat părțile din cost care s-au transformat în profit. Pe parcursul a câteva ore benzinarii și-au mărit de mai multe ori profitul într-o manieră total nejustificată”, ne-a precizat prof. dr. Mircea Coșea.

Război pe viață și pe moarte

Amenzile nu pot ajunge la un plafon care chiar să deranjeze firma, tocmai de aceea ar trebui să se meargă pe subminarea economiei naționale, la ridicarea licențelor, dar și la lucruri foarte dure, pentru că suntem în război, susține prof. dr. Mircea Coșea. ”Este un război pe viață și pe moarte la care noi participăm. Nu cu militari, dar participăm cu economia și cu populația, care a ajuns într-un stadiu de debusolare extraordinar. Populația este supusă unui atac informatic incredibil, ba cumpără pastile cu iod, ba își transformă pivnița în adăpost antiatomic, ba își face pașaport, ba se duce la bancomat ca să-și scoată banii. Toate astea duc la o stare de spirit care demotivează populația și destabilizează țara”, a mai afirmat prof. dr. Mircea Coșea, fost ministru de stat.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.475 afisari

16 COMENTARII

  1. A fost una din cele mai mari ticalosii cand aceasta infractiune a fost dezincriminata. Cot la cot cu tradarea, economia romaneasca a fost pusa pe butuci.

  2. Persoanele rău intenționate cu sprijin extern la momentul oportun și-au pregătit terenul pentru loviturile de furt ce au urmat susținuți de politicul din toată această perioadă .
    Reintroducerea acestor infracțiuni nu mai ajuta cu nimic acum, doar că furtul agonisit de peroanele vizate, la un moment dat transferă activele și profiturile in țările de origine s-au alte țări în slujba cărora lucrează.
    Cine sa mai apere interesul național și suveranitatea acestei țări când se gândesc cum sa o destabilizeze mai rău și cu părere de rău spun că o să reușească destrămarea și împărțirea prazii iar actuali ocupanți nu vor mai fi sau vor fi asimilați.

  3. e un naiv proful , pai de asta a fost scoasa si tradarea , altfel toate guvernele ar fi la puscarie . si-au facut legi sa poata fura si ei si strainii .

  4. Hoții când fura așteaptă prescrierea faptelor sau înțelegeți cu procurorii, amnistii etc.
    Pentru multi faptele sunt probate, dosare per rol, etc.
    Da sunt probe și sunt administrate de organele în drept conform procedurii penale.
    Alții nu dorm liniștiți fiindcă au simțit că organele în drept și t pe urmele lor.
    Și nu în ultimul rând aceste organe aplică legea în litera și spiritul iei, nu vedeți că avem exemple din toate paturile sociale.
    Hai că se poate.

  5. Țara de maimuțe, condusă de trădători, mizeriile de politicieni indiferent de partid, vinde poporul pentru un scaun călduț, nu da doi bani pe aceasta nație

  6. Exista ceva in Codul penal , art 394 litera b).
    Liberalizarea preturilor la energie, cea mai mare ticalosie penelisto -userista.

  7. alooo tovarashu coshea, LEGEA CERERII SI OFERTEI! E prea scumpa oferta ? Du-te in p*la mea si NU CUMPARA! Asa functioneaza capitalismul tataie. Daca nu te duce capul sa intelegi asta marsh inapoi la cincinalul in 4 ani si juamtate

    • Alooo. tovarasu BOU, daca tie-ti pica marafetii din cer si nu te intereseaza, actiunea BORFASILOR de ieri din benzinarii se cheama exact cum a zis-o batranul pecerist, fie ca-ti place , fie nu. Inca una doua ”capitalisme” din astea si cu gramada de lovele te vei putea sterge la c…ur, pardon la ochi, ca vei avea opacitate temporara din cauza lacrimilor.

  8. LEGEA PRIVIND SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE TREBUIA REVIZUITA -ACTUALIZATA IN IANUARIE 1990 !.
    DACA LEGEA SUBMINARII ECONOMIEI NATIONALE EXISTA MACAR DIN 1995 NU SE MAI DISTRUGEA ECONOMIA ROMANEASCA ,NU MAI ERA GILANIA DE LA PRIVATIZARE ,NU SE MAI RETROCEDAU CU DOCUMENTE FALSE PROPIETATI SI AVERI INCHIPUITE,NU SE MAI INSTRAINAU DE NASTASE SI TARICEANU RESURSELE MINERALE ,NU MAI JONGLA ISARESCU CU % CAPITALULUI STRAIN AL BANCILOR !,NU MAI FACEAU FIRME CAPUSA DIRECTORII DE PE VREMEA COMUNISTILOR ,NU MAI FACEAU AVERI BAIETII DESTEPTI DIN ENERGIE SI GAZE,NU MAI IMPRUMUTAU BANI CU NEMILUITA ORCE GUVERN DE LOAZE CARE SA PUNA ROMANIA IN DIFICULTATE.
    CAPITALISMUL DE CUMETRIE ESTE MARCA: ILIESCU -BRUCAN ,CUSNER (CONSTANTINESCU) ,BASESCU /PD-PDL.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger