AcasăSOCIALProf. Coșea: Statul riscă să piardă controlul acțiunilor la Hidroelectrica

Prof. Coșea: Statul riscă să piardă controlul acțiunilor la Hidroelectrica

Prof. dr. Mircea Coșea: ”PNRR a fost dictat de cercuri de interese străine”

Listarea la Bursă a celor 20% din acțiunile Hidroelectrica de către Fondul Proprietatea riscă să provoace, în scurt timp, o pierdere a calității de acționar majoritar a statului român, atrage atenția prof.dr. Mircea Coșea. Acesta cere amânarea listării acțiunilor, mai ales că ne aflăm într-un moment de criză, și renegocierea PNRR, prin care România s-a obligat să listeze la bursă un pachet consistent din Hidroelectrica.

O simplă majorare de capital poate să provoace pierderea acțiunilor majoritare ale statului român la Hidroelectrica, tocmai de aceea listarea la bursă a societății este extrem de riscantă, mai ales că se face în plină criză energetică. Suntem într-o perioadă în care nu există niciun fel de siguranță în legătură cu ceea ce se va întâmpla de la o zi la alta, nu știm cum evoluează piața, cum evoluează interesul investitorilor și, mai ales, nu știm cum se va poziționa statul român față de aceste lucruri, susține prof. dr. Mircea Coșea. ”În general, în astfel de situații de criză, listarea este bine să fie amânată. PNRR-ul se pare că este cea mai proastă afacere din România în ultimii 30 de ani. A fost conceput într-o asemenea măsură încât este, după părerea mea, din ce în ce mai mult evident că a fost dictat celor care l-au scris de anumite cercuri, de grupuri de interese economice nu numai străine, ci și românești, contrar unei strategii de dezvoltare națională. Guvernul ar trebui să ceară o renegociere a PNRR, a anumitor articole sau chiar în totalitate”, ne-a declarat prof. dr. Mircea Coșea, fost ministru de stat. Acesta a arătat că România se află într-o situație de oportunitate istorică, pentru că este țara care contribuie cel mai mult la ajutorarea logistică a Ucrainei, iar asta este vizibil prin faptul că suntem într-o situație în care apărem ca un dușman al Rusiei, ca o posibilă țintă. ”Noi facem foarte mult, lucrăm foarte mult pentru interesele occidentale și NATO, pentru ca Ucraina să poată să reziste invaziei rusești. Efortul pe care România îl face este foarte mare și foarte riscant. Asta ar putea da Guvernului român posibilitatea unor cerințe către UE”, ne-a precizat prof. dr. Mircea Coșea.

UE trebuie să dea bani pentru modernizarea Portului Constanța

România ar putea să ceară fonduri speciale pentru modernizarea și lărgirea Portului Constanța, ar putea să ceară ajutor suplimentar pentru lărgirea infrastructurii de căi ferate și terestre pentru facilitarea transportului de produse din Ucraina și înspre Ucraina, consideră prof. dr. Mircea Coșea. Totodată, România ar putea să solicite ca toate achizițiile de armament pe care le face să fie dublate și cu acțiuni de offset, adică să investească și țara noastră în anumite facilități industriale, de mentenanță, de piese de schimb. ”Și, cel mai important, am putea să cerem renegocierea PNRR datorită faptului că, în primul rând, în România el a fost aprobat într-o manieră care nu este constituțională, el nu a trecut prin Parlament, iar în al doilea rând pentru că este evident că acum România are nevoie de altceva. Fiind o țară care are merite extraordinare în susținerea eforturilor Ucrainei, pentru că nimeni nu a spus că există posibilitatea ca rușii să atace Londra sau Parisul, dar s-a spus că pot ataca România. Este o recunoaștere a faptului că România contează foarte mult în această poziție geopolitică de acum. Și atunci România ar trebui să iasă din această obediență în care se află și să ceară, spre exemplu, intrarea imediată în Schengen, precum și celelalte lucruri, infrastructură, Portul Constanța, construcția de puncte logistice pentru stocarea și prelucrarea produselor agricole din Ucraina”, a afirmat prof. dr. Mircea Coșea, fost ministru de stat.

Doar victimă colaterală

În prezent, România este doar o victmă colaterală a răszboiului din Ucraina, semnalează analistul economic prof. dr. Mircea Coșea.  ”Mărfurile românești nu pleacă din pleacă din Portul Constanța, pentru că sunt cele ucrainene, grâul românesc nu se vinde la valoarea lui, din cauza cerealelor ucrainene. Trebuie să se recunoască acest efort pe care îl facem și, în compensare, să avem și noi anumite avantaje. Este foarte necesar ca Guvernul să fie mai activ, mai bătăios în actualele condiții, pentru că merităm lucrul acesta. Noi suntem cel mai înaintat punct de rezistență al Occidentului în războiul din Ucraina. Traficul de arme către Ucraina se face prin România, asta înseamnă un efort logistic și un efort financiar al țării noastre”, a conchis prof. dr. Mircea Coșea.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
5.624 afisari

17 COMENTARII

  1. are o suta de ani si vb ca un copil de gradinita , pai asta se doreste profesor trasnit !planul de distrugere a tarii se vede din avion .

    • barbule, kretin lobotomizat, sa moaraa ma ta!!!!!!!!!!!!!
      nu mai posta imbekilule cunumele meu!
      sa moara ma ta!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      • @nik 2022-09-21 23:23 23:23:18
        URAT…DOAR MAMA…SI TATA SI FRATII SI SURORILE SI FEMEIA SI COPII IN CHIN SI CANCER….IN SANGE CU PUROI…SA MOARA CE AVETI MAI SCUMP MAI DE PRET SI MAI SFANT…ASA SUNA FRUMOS…

  2. Si ce rahat mananca astia cu independenta energetica daca vand si distrug si ce au?? Daca toti alearga dupa mai multa energie astia ce curent de gandire urmeaza??De tradatori?

  3. Nu risca, asta vor trădătorii ce ne conduc. Sa bage ceva in buzunar si sa se pise pe popor

  4. @ Lu’ dom’ Coșea nu i-a plăcut „moștenirea de la Ceaușescu”, o listează la bursă să ia alții partea dumnealui, ?

  5. & Economistu’ dom’ Coșea ,,povestește cât mai poate”, cât îl mai duce „ambalajul” , că ar mai da și la alții, ? „Socialiști trecuți la occidentalizare”, ?

  6. CARE STAT Domnule Profesor ?,la noi in Romania avem doar STATUL DEGEABA !,STATUL MAFIOT !,STATUL DEVENIT COLONIE !,iar colonia nu-i guvernata !,este doar administrata in interesul celor care o stapanesc de 32 de ani .

    • @Ioana M. 2022-09-22 17:14 17:14:50
      IOANA…CHIAR VREI SA POVESTESC DESPRE…
      ROMTELECOM…INTRAROM…COSMOROM…LOTROM…INTRAKAT…DIEKAT…TELELINK…INTERACTIVE…RAYCAP…PRAXILLAR…EGNATIA…COSMOTE…SVF…UTI…MIRATELECOM….SIEMENS…EMCOM/ELECTROMAGNETICA….TELEKOM…PAI DACA MA APUC SA SCRIU…IESE UN ROMAN…SUMELE…NU PRETUL DE VANZARE…CI BANII CARE S-AU MISCAT PRIN ACESTE FIRME….TIMP DE 25 ANI…NU UITA…ZAPP….ROMTELECOM CDMA…SI….SURPRIZE…SURPRIZE…ERICSSON….MULT MAI COMUNISTI DECAT PAR LA PRIMA VEDERE SUEDEZII…SA ZICEM CA DOAR EI AU AVUT 1 DACA NU 2 MILIARDE EURO CIFRA DE AFACERI….DOAR CU ROMTELECOM COSMOTE IN ULTIMII 25 ANI…DACA E SA ESTIMEZ…JUMATATE DIN BUGETUL DE INVESTITII DE PESTE 4 MILIARDE EURO ESTIMEZ IN 25 ANI S-A „SIFONAT”….STIE SRI…UNDE S-AU DUS BANII…PRIN PADURI…SI PRIN AFRICA…DAR STIU SI EU…..

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger