AcasăSOCIALPrincipiu liberal. Dacă nu se pot sifona banii, mai bine distrugem

Principiu liberal. Dacă nu se pot sifona banii, mai bine distrugem

Unde șpagă nu e, nimic nu e

Liberalii au blocat degeaba cel mai important proiect pentru fermierii români și micii producători al României. Aceștia au aflat că cele aproape 20 de milioane de euro ai Casei de Comerț Unirea nu pot fi sifonați. Mai nou, în disperare de cauză, liberalii l-au chemat pe fostul președinte al societății să-l întrebe care este mecanismul de cointeresare, mai pe românește, cum se ia șpaga acolo.  

Fostul președinte al Casei de Comerț Unirea, Adrian Izvoranu, ne spune că a fost chemat la Tănase Stamule, fost consilier al lui Orban, care voia să știe care este mecanismul de cointeresare în această afacere. Pentru că, nu-i așa, ca în orice afacere a statului, banii trebuie sifonați cumva.

”M-a chemat la el și două ore i-am explicat, i-am făcut desen, i-am făcut scheme și am zis că a înțeles cum funcționa Casa de Comerț Unirea, că era economist. La un moment dat mă întreabă cum intervine partidul aici, care este mecanismul de cointeresare. Adică, mai pe românește, Stamule m-a întrebat cum circulă șpaga. El asta nu înțelegea. Cum dracului am luat noi 20 milioane de euro și pe unde se lua șpaga. Și i-am spus că atunci când faci comerț la nivel de hypermarketuri, cu tiruri de marfă, poți să iei șpaga la tir, dar când ai două magazine ce șpagă să iei, când aprovizionarea se făcea la nivel de kilograme. La o tranzacție cu trei kg de ceapă, cu 10 lădițe de roși, câtă șpagă trebuie să iei? Ce șpagă să iei la o factură de câteva sute de lei, l-am întrebat. Mi-a spus că sunt romantic și am înțeles că, dacă nu poate interveni partidul, afacerea e neserioasă, nu merită”, ne-a declarat Adrian Izvoranu, fostul președinte al Casei de Comerț Unirea.

Greu de ucis

Deși, când au venit liberalii la putere în noiembrie 2019, i-au blocat activitatea, sperând, probabil, că fac rost de cele 20 de milioane de euro, Casa de Comerț Unirea nu se poate închide. Fostul președinte al societății susține că liberalii ar fi desființat-o în secunda doi, însă era o ”șmecherie” de care s-au lovit. ”Ei au crezut că banii ăia sunt de la buget, dar capitalul de 20 de milioane de euro nu e de la buget. În 2005, România se pregătea pentru aderarea la UE. Europa ne-a spus că atunci când o să fim europeni o să avem fonduri structurale, conturi de garantare. Și atunci, ca să ne antreneze, ne-a făcut chestia cu SAPARD-ul. Pe SAPARD trebuia să ne comportăm ca și cum am fi în UE. În această etapă, Guvernul României a fost obligat să facă un fond de garantare de 100 milioane de euro, de care nu avea voie să se atingă, făcut pe lege, în 2005. Acea lege a fost modificată în 2019 prin care s-a adăugat, pe lângă fonduri de garantare, și capitalizarea Casei de Comerț Unirea. Această lege este în vigoare acum”, ne-a precizat Adrian Izvoranu, fostul președinte al Casei de Comerț Unirea.

Câte un pic, pic, pic…

Primul lucru pe care l-au făcut liberalii în noiembrie 2019 a fost să închidă cele două magazine pentru producătorii români, care, culmea, aveau un succes nebun, și să desființeze compartimentul de investiții, în condițiile în care societatea era chiar în perioada de investiții. Acum, Casa de Comerț Unirea nu funcționează și generează doar pierderi. ”Dacă ei desființau Casa Unirea, banii ar fi trebuit să se întoarcă la sursă, de unde i-au luat, deci nu puteau să se folosească de ei. Și atunci băieții, când au văzut că nu pot folosi banii, au zis <<ăăăă, păi noi ce facem acum?>>. Și au angajat cea mai scumpă casă de avocatură din țară, cu un contract pe 500.000 de lei, în condițiile în care firma avea jurist bine pregătit, care putea face la orice eventual proces pe dreptul muncii, pe un eventual litigiu cu unul care mai are el de luat 3 lei”, a mai afirmat fostul președinte al Casei de Comerț Unirea, Adrian Izvoranu.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
2.775 afisari

14 COMENTARII

  1. Intr-adevar constatarile le facem fiecare, dar CE E DE FACUT ??? Cine sant sau ar trebui sa fie cei care ar ghida norodul spre scuturarea de capuse ??? Sant, exista ??? Ca de PAREROLOGI m-am saturat. Sa nu-mi veniti cu psd, ca m-am saturat de” teatrul absurdului”.

    • pai cine de ce este in romania DNA sau procuratura astia sunt adormiti crezi ca nu stiu dar ii tine in friu Iohanis ca de astia din asa zisul PNL care-i de fapt fostul PDL sunt oamenii lui

  2. Nefericitu asta de la agricultură nici nu își pusese bine fundul la minister că fără nici o analiza a închis acest proiect că un trădător și dovedit și infractor după cum își ia salariu necuvenit din școlirea cică pe care o face!!!!

  3. Regimul Fanariot Criminal Klaus Iohannis este Asasinul Economic al Romaniei !
    Este cit se poate de clar ca Misiunea acestorNemernici este Indatorarea Romaniei dincolo de orice Limita.
    Cu Sumele Uriase imprumutate de Guvernele Mele Fanariote se puteau termina toate Autostrazile si Reindustrializa Tara.
    Cine crede ca acestor Criminali le pasa de romani inseamna ca este Naiv sau Tembel Congenital ca Vasilica.
    Toate Marile Orase, incepind cu Capitala, sint Captive Limbricilor Satanisti si PNLeului Meu. Aici, in Marile Orase, se sifoneaza Sume Uriase cu „Programe” Sociale pentru Homosexuali, #DECLIC, #REZIST si #ALTELE iar Restul Cetatenilor aruncati sub Trenul Disperarii daca Refuza sa plece la Cules Sparanghel.
    La Timisoara unde Singele Romanilor a curs pe Caldarim este primar Fritz care nici macar Nu avea Domiciliul Stabil in Romania dar a fost Insotit imediat la Instalare de Ambasadorul Israelului pentru Intimidarea romanilor.
    Prostituata Alina dela Tecuci a candidat tot la Timisoara pentru ca acasa n-ar Vota-o nici Cainii.
    Fritz arunca cu Zecile de Milioane de Euro in Homosexuali ca El, fara sa-i pese de Problemele reale ale Orasului Martir.
    La fel se intimpla la Brasov, Cluj, Iasi si Bucuresti.
    REGIMUL FANARIOT CRIMINAL IOHANNIS NU VA PLECA DECIT ALUNGATI CU FURCILE SI TOPOARELE !!!

    • Mentionez ca postarea am primit-o in plic de la Raion , NU SUNT ROMAN , SUNT TROLL-UL STALINIST AGENT PROVOCATOR CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL , ma gasiti si pe youtube si pe facebook sub acest nume !

  4. La tine , in Transnistria , poti sa-ti dai pantalonii jos si sa te kaci in poteca , aici ai interzis ! Panimaesi ?

  5. Hai sa credem un spagar ,hot de-al lui „De aia”,ca a venit un liberal sa ia lectii de la el…are o inregistrare,ceva,un microfon de la DNA?Putea sa le imprumute de la Drula,daca tot e asa cinstit 😉,sau mergea direct cu plangerea la procurori,nu?Nu s-a dus,de ce l-as crede pe un spagar?Poate are ceva de ascuns ,de-aia nu face plangere!Cand nu aduci si dovezi,vorbele se numesc calomnii ,nu-i asa,jurnalisti rosii??CE ,credeti ca daca kgbistii confectioneaza sondaje umflate pesedistilor,mai regreta cineva Ciuma Rosie?NIET!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger