Cauta

Primele vouchere sociale au ajuns la beneficiari. Când urmează să intre banii pe carduri

vouchere

Primele carduri către români pe care vor fi încărcate voucherele sociale în valoare de 50 de euro (circa 250 lei) au fost distribuite începând de vineri.

Premierul Nicolae ciucă a transmis într-o postare pe Facebook faptul că încărcarea voucherelor pe carduri se va face după ce se încheie procesul de distribuire, începând cu data de 20 iunie 2022.

Au fost împărțite peste 35.000 de carduri electronice

„Așa cum am promis, punem în aplicare măsurile de protejare a cetățenilor români și economiei, cuprinse în programul guvernamental. Primele carduri către români pe care vor fi încărcate voucherele sociale în valoare de 250 lei au fost distribuite, începând de ieri, de Poșta Română.

Încărcarea voucherelor pe carduri se va face după ce se încheie procesul de distribuire, începând cu data de 20 iunie 2022”, scrie pe Facebook prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Poșta Română a distribuit primele carduri pe care vor fi încărcate voucherele sociale acordate prin programul „Sprijin pentru România”. Primul lot cuprinde 35.000 de carduri electronice, care vor ajunge în județele Ilfov, Brăila, Buzău, Olt și Galați.

Cine sunt românii care primesc primii voucherele sociale

Aproximativ 3 milioane de persoane – pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu venituri mici și persoane fără adăpost – vor beneficia de aceste vouchere o dată la două luni, bani pe care îi vor putea folosi pentru cumpărarea de produse alimentare.

Valoarea totală a ajutoarelor se ridică la 3,1 miliarde lei și vor fi acordate în patru tranşe, până la finalul anului.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version