AcasăSOCIALPrimarul Craiovei anunță anchetă. Vrea răspunsuri după incendiul de la Spitalul de...

Primarul Craiovei anunță anchetă. Vrea răspunsuri după incendiul de la Spitalul de Psihiatrie – VIDEO

(sursa foto: Primăria Municipiului Craiova/Facebook)

Incidentul de la unitatea medicală din Craiova care a pus în alertă, luni seară, salvatorii și autoritățile locale va fi urmat de verificări.

Lia-Olguța Vasilescu a anunțat, în primă fază, că totul a pornit după ce o pacientă ar fi dat foc unei saltele.

”Clinica de Psihiatrie de la Parcul Romanescu este recent reabilitată, instalațiile electrice sunt verificate lunar în toate spitalele din subordinea municipalității, iar la această unitate sanitară, în toate saloanele și pe holuri, sunt montate camere de luat vederi. Astăzi (luni-n.n) a avut loc un incident, la parterul clădirii, după ce o pacientă a dat foc unei saltele. Nu există victime intoxicate cu fum sau având arsuri. În schimb, trei medici au sărit de la etajul 1, speriați din cauza fumului”, a precizat primarul Craiovei, seara trecută, prin intermediul unei rețele de socializare.

Edilul a anunțat, totodată, că se vor face verificări, pentru a se afla răspunsuri la două întrebări importante. ”Vom declanșa o anchetă ca să verificăm de ce pacienta avea o brichetă asupra ei și de ce medicii de gardă nu s-au asigurat că pacienții sunt evacuați pentru a fi preîntâmpinat orice pericol”, a mai notat Vasilescu pe pagina sa de Facebook.

sursa foto: captură video

Ce a anunțat Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății a comunicat, cu privire la incendiul ce a avut loc luni seară ”la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova (unitate non-COVID-19), aflat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Craiova”, faptul că ”din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 20 mp” și că în urma incidentului s-au înregistrat trei victime în rândul unor cadre medicale, iar un pacient acuza cefalee (durere de cap-n.n).

”Cele trei cadre medicale care au suferit traumatisme ușoare la membrele inferioare sunt în afara oricărui pericol. Ele au fost internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova”, au mai transmis reprezentanții Ministerului condus de către Vlad Voiculescu.

În total, 19 pacienți și 8 cadre medicale au fost fie evacuate fie s-au evacuat singure, au mai anunțat oficialii MS, după producerea incidentului.