Cauta

Prima înfrângere a României în PNRR: Comisia Europeană a respins un plan pe care se bazau mulţi oameni!

Adrian-Oros-coronavirus

Prima înfrângere a României la PNRR: Comisia Europeană a respins un plan pe care se bazau mulţi oameni!

Comisia Europeană a respins planurile României pentru irigaţii, după cum a anunţat vineri chiar ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Anunţul a stârnit nemulţumirea fermierilor.

Cu siguranţă în următorii ani, proiectul va fi finanţat din alte surse, pentru că este necesar, este vital şi dacă în PNRR Comisia a decis că nu poate finanţa, cu siguranţă de la bugetul de stat va trebui să alocăm bani, sume serioase, în aşa fel încât într-un ritm mai alert decât s-a făcut până acum să avem o strategie de gestionare a apei cât mai inteligentă şi cât mai utilă nouă”, a declarat ministrul, precizând că motivul respingerii planului a fost că nu era suficient de verde deşi, în opinia sa, soluţia era foarte bună.

Ce conţinea planul pentru irigaţii?

Ce am vrut să facem, pornind de la imaginea acelor canale? Avem 9.600 de kilometri de canale principale, unii au spus că ne-am prezentat cu soluţii învechite, dar noi porneam de la ceea ce aveam.

Ce speram să facem cu acele canale care existau? Soluţii tehnologice noi, impermeabilizare cu materiale prietenoase cu mediul, digitalizare, sisteme SCADA, iar soluţie mai verde decât ceea ce am prezentat noi nu cred că era.

Puteam să producem deasupra acestor canale, prin montarea acestor panouri fotovoltaice, pe o suprafaţă care altfel nu este utilizată nicicum, foarte multă energie verde şi foarte multă energie ieftină, dar care să ne permită să împingem acolo unde într-adevăr, sistemul vechi, pe care l-am moştenit necesită că apa să fie împinsă la 7 trepte, iar la preţul energiei de acum este total neviabil.

Asta era soluţia pe care noi am prezentat-o. Era şi verde, era şi digital, şi producea şi energie pe suprafaţă mare”, a explicat ministrul Agriculturii.

Cum au reacţionat fermierii?

Fermierii sunt nemulţumiţi că despăgubirile pentru secetă întârzie deja, iar la asta se adaugă frustrarea că n-au obţinut, cum sperau, finanţare pentru sisteme de irigaţii prin PNRR. Potrivit fermierilor, irigaţiile puteau fi finanţate dacă se corelau corect cu energia regenerabilă.

Vedem ce se întâmplă de 30 ani, doar vorbe goale. E ministru de doi ani de zile, ştia ce înseamnă irigaţiile pentru România, mai ales că în 2020 sud-estul României fost aproape 100% afectat.

Era imperios necesar să mergem foarte bine pregătiţi. De aceea nu vin bani, nu au fost pregătiţi”, susţin ei.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version