AcasăItaliaPrima cerință pentru intrarea României în OCDE: privatizarea spitalelor

Prima cerință pentru intrarea României în OCDE: privatizarea spitalelor

Parteneriatele public-privat și guvernanța corporativă sunt unele dintre condițiile aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Pentru început, experții OCDE se vor concentra pe un proiect-pilot de parteneriat public privat în construcția unui spital regional. Practic, acest tip de parteneriat, cât și guvernanța corporativă înseamnă privatizarea managementului companiilor și instituțiilor de stat, urmărindu-se doar maximizarea profiturilor.

De-a lungul timpului, s-a încercat negarea faptului că parteneriatul public-privat este echivalent cu o privatizare, cu consecințe dramatice, în special în sănătate. Chiar și Ordonanța de Urgență 39/2018 prevede că, prin contractul de parteneriat public-privat, partenerul public va putea transmite sau constitui, în favoarea societății de proiect, dreptul de a colecta și utiliza pentru derularea proiectului tarife de la beneficiarii bunului/bunurilor sau serviciului public ce formează obiectul contractului de parteneriat public-privat.

Autoritățile încearcă să inducă ideea că, într-un astfel de parteneriat, compania privată doar ar suporta costurile investiției, urmând să recupereze banii de la stat, în decursul anilor. Parteneriatul nu echivalează însă cu un împrumut la bancă, ci cu o deținere de către finanțator a unei bune părți din obiectivul construit. Ministerul Finanțelor anunță, într-un proiect de hotărâre de guvern, că trebuie să plătească experții de la OCDE să ne învețe cum să facem parteneriate de tip public-privat, aceasta fiind una dintre condițiile aderării României la OCDE. Pentru început, fiindcă Sănătatea este considerată foarte importantă pentru OCDE, se va constitui un parteneriat public privat pentru construirea unui spital. Deși Ministerul Finanțelor susține că tot mai multe autorități locale din România au inițiat documentații tehnico-economice pentru unități spitalicești în regim de parteneriat public privat, singurul de acest fel a fost solicitat anul trecut de primarul Brașovului, Allen Coliban, pentru un spital regional care să deservească Brașov, Covasna și Harghita.

Eficiență economică

În contextul aderării României la principiile OCDE și al procesului de evaluare, unul din instrumentele juridice ale acestei organizații în evaluarea statului român este Recomandarea Consiliului privind principiile guvernanței publice în cadrul parteneriatelor public-private (PPP). Alinierea statului român la principiile pentru Guvernarea publică a parteneriatelor public-privat, presupune din partea României, asigurarea unui cadru legal și instituțional clar, previzibil, legitim susținut de autoritățile competente bine pregătite, care să asigure realizarea selecției parteneriatelor public-private pe principii de eficiență economică (Value for Money), asigurarea integrității procesului de achiziție, și utilizarea procesului bugetar în mod transparent pentru minimalizarea riscurilor fiscale asociate unor astfel de proiecte, susține Ministerul Finanțelor. În baza OUG nr. 39/2018 privind parteneriatul public privat, România nu are până în prezent niciun proiect PPP inițiat sau atribuit, arată ministerul. În acest sens, OCDE propune organizarea a două ateliere de lucru tehnice pentru a împărtăși din practicile țărilor membre ale OCDE, pentru a analiza accesibilitatea, evaluarea fezabilității PPP, raportul calitate-preț, alocarea riscurilor, precum și independența în procesul decizional.

Parteneriat public privat, dar mai mult privat

Primul parteneriat public privat în Sănătate s-a derulat deja prin 2016, când, prin Ministerul Sănătăţii și Divizia de Investiții a Băncii Mondiale, s-a acordat o concesiune în vederea înfiinţării unei clinici private la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Polizu. În schimbul unei redevențe anuale plătită statului, în maternitatea Polizu a fost înființată o clinică privată. Potrivit Ministerului Sănătății, pacienţii vor putea opta astfel pentru tratament în clinica privată şi îşi vor putea alege doctorul, iar clinica privată îşi va stabili propriile onorarii, care vor trebui afişate în mod public la sediul clinicii.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
3.339 afisari

30 COMENTARII

    • Cine vrea poate sa faca spital privat, facultate de medicina ptr a-si pregati medici, scoli ptr felceri si asistente. Nu-i retine nimeni.

    • nu mai privatizam nimic!
      ce-a fost privatizat trebuie nationalizat si facuti actionari toti cetatenii romani, de la 18 ani in sus.

      • ”de la 18 ani in sus.” . Gresit. De la 50 de ani in sus. P ulifricii si panaramele deintre 18-50 de ani nu au contribuit cu nimic asa ca le punem p ula in mana.

    • multi vor muri ptr ca nu isi vor permite plati onorarii. Si asa platim analize si ff mult.

  1. Vor ca spitalele sa aduca profit ?! Menirea lor este cu totul alta. Toate au scapat de sub control.

  2. Ce mai aveti ba de luat din ele nozocomialele din pereti ca banii s au dus demult la privati din fondurile publice.Mergem prin spitale ca pacienti si vedem cum se iau banii fara nr.

  3. tot asa au cerut satanistii si privatizarea industriei energetice, iar acum intelegem de ce.
    au mai ramas spitalele si padurile, dar aici trebuie pus STOP URGENT!
    tot ce este privatizat poate fi condus cu belciugul in nas.
    avutia natiunilor, trebuie sa ramana a natiunilor nu sa intre pe mana corporațiilor si a satanistilor care le conduc.

  4. Corect ! Foarte bine! Si contribuie numai cine vrea sa se termine odata cu sifonarea de bani di cotizatiile romanilor! sa-i vedem atunic pe tovarashii in halate albe. Faci performanta ? Ramai, nu faci ? ZBORI!

    • Prost de bubui. Tu habar nu ai cat costa un tratamet pentru leucemie infantila. Cati parinti isi vor putea permite. Pacat ca nu te-a scapat medicul in cap cand te-ai nascut poate aveai ceva minte

      • Pînă nu demult se numea ANEMIE și se vindeca singură.
        Ce să coste atît de mult? Salarul medicului? Otrăvurile botezate medicamente ce nu costă mai nimic să le faci? Da, știu minciuna cu costurile de cercetare și minciuna cu marchetingul.

    • Din pacate se va cere respectatea protocoalelor. Nu v-ati prins de ce anterior medicina romaneasca era f apreciata? Pt ca erau medici care gandeau! Ia acum: trec scoala cu teste grila, unii recunosc raspunsuri, alti pun acolo…ca e un calcul de probabilitate cum sa bifezi…Ce pretentii sa mai fie sa recunoasca vre-o boala fara protocol?

  5. performanta nu are a face cu privat/neprivat. asta e o tema falsa si o pista falsa pe care sunt impinsi toti cei superficiali in gandire si slabi la minte.
    performanta este direct proporționala cu nivelul de educatie, cu gradul de pregatire si competenta si cu nivelul de educare al vointei.
    nu avem nevoie de privatizari si ocde pt. a fi competitivi. uitati-va la leon danaila, c-tin dulcan si altii asemenea.
    pe de alta parte banii sunt sifonati de „venerabilii” din masonerie care-au pus ghiara pe majoritatea politicienilor pe care i-au transformat in slugi mulgatoare de spaga de peste tot.

  6. Era singurul loc unde nu ajunseseră. Asa ca privatizează sa poată omora cu zile acest umil popor. Ai bani esti tratat, nu ai, mori acasă

  7. Inca se rastoarna caruta cu prosti,da multi bá!
    Privatizare egal distrugere!
    Agenda 2030 care constituie un genocid la nivel mondial!

  8. Parteneriat stat-privat, cum vine treaba:
    Peste tot în lume averile se fac din împărțitul banilor strînși din biruri, din buget. Prin aceste parteneriate banii se sifonează direct, „legal”, nu mai e nevoie de gîndit afacere, de măsluit licitație și alte pierderi de vreme.
    Atceva, unde spitalu-i privat ești văzut client nu bolnav, necăjit, mai abitir decît te văd medicii de la stat. Dacă ai asigurare ți-o măsoară să vadă cît pot scoate mai mult de pe ea și-ți propun tot felul de tratamente și intervenții costisitoare, nefolositoare, dar care-ți fac rău, să mai vi cu altceva sau cu ce ai avut dar mai rău. Iar asta cu presiuni din partea directorului, si-i-o-ului, ce-i pus să aducă profit nu să facă bine. Investitorii așteaptă cu căciula-ntinsă.
    În State majoritatea spitalelor sînt francize cum e MecDonalțu’.

  9. Da expertii nostri in constructii nu mai sunt bini.Ii platim din bani publici sa faca spitale private?
    Legea parteneriatului public privat ar trebui respectata nu „recomandarile” OCDE care nu are legatura cu….legislatia UE.
    Nu respecta legea, au o mare problema.

  10. Am ajuns o tara de idioti !, pentru orice facem contracte in exterior sa ne invete sa ne stergem la cur !.
    Am distrus invatamantul !,am distrus economia !, am distrus toate institutele de proiectari ,am vandut resursele minerale ,am vandut pamantul tarii !,azi platim cu varf orce pungas care se da drept atotstiutor. In schimb platim salarii de mii de euro unor hahalere din administratie si ministere.

  11. Dacă nu ma obliga sa fac asigurare pe undeva și ma lasă pe mine sa decid sunt de acord.
    M-am saturat sa plătesc taxe uriașe degeaba luna de luna.
    Și sa aud chestii gen ca dacă bun-simț vacanta sa nu merg la spital dacă am nevoie
    Nu am nevoie!!! Nu am avut nevoie vreodata și oricum nu cred in medicina alopata.
    Mai mult rău face nu vindeca pe nimeni de nimic ii tratează de una crapă alta.
    Sa ne lase cu ale lor obligatorii si sa ne descurcam fiecare cum poate.
    Nu am avut niciun bunic care sa aibă nevoie sa stea prin spitale de ce sa plătesc? Pentru șpăgari???
    Sa fie privatizate si sa plătești acolo analize si ce trebuie cât si cum ai chef.
    Și operații tot ca tot aia e dar strângi bani pe tru nevoie dacă e dar sa nh ne mai ia cas

    • Și nici taxe la țigări sa le anuleze și pe alea, ca fumătorii sa se descurce cu ce aduna din economia de 19 lei/pachet

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger