AcasăSOCIALPrețurile umflate la gaze, ilogice. România, al treilea producător din Europa

Prețurile umflate la gaze, ilogice. România, al treilea producător din Europa

Gazele extrase din România, vândute românilor cu prețuri de 4 ori mai mari

Dacă la creșterea tarifelor la energie electrică putem da vina pe închiderea capacităților de producție, ordonată de Guvernul Cîțu, majorarea de patru ori a prețului la gaze este absolut aberantă. Și asta pentru că România este al treilea producător de gaze din Europa și își asigură, chiar și în perioada de iarnă, 90% din consumul intern.

România produce în țară peste 90% din consumul intern de gaze, cu toate acestea cele mai mari scumpiri la gaze s-au produs în țara noastră, unde prețul a crescut de patru ori. Ce s-a schimbat? Nimic. Suportăm doar consecințele apartenenței la UE, care implică liberalizare și preț raportat la piața internațională. Parlamentarii USR susțin că prețurile la gaze au crescut pe motiv că nu s-au făcut investiții și că a scăzut producția, dar și din cauza instabilității legislative. Fostul director general al Romgaz, Adrian Volintiru, susține însă că lucrurile nu stau chiar așa.

”Ordonanța 114 a afectat Romgazul și Petromul pentru că plafonarea a fost numai la producători, nu și la furnizori-distribuitori, pe lanț. Deci ei puteau să vândă cu orice preț, au luat ieftin și au vândut cu cât au vrut. Romgaz-ul și-a făcut însă treaba, a extras cât a putut să extragă. Din punctul meu de vedere, 13,5 milioane de mc pe zi îl poate asigura Romgaz, și aici nu este vorba de investiții. Investiții s-au făcut cât ne-au lăsat procedurile, s-a construit o stație de uscare, mai sunt comprimări, astea se fac. Din totalul de gaz necesar pentru piața internă Romgazul acoperă 45% și tot 45% extrage și Petrom-ul. De obicei, în sezonul rece mai rămâne cam 10-15% neacoperit, pe care îl importăm. Adică foarte puțin. Totuși, suntem al treilea producător de gaze naturale din Europa. Este gazul nostru, dar prețul este raportat la piața internațională”, ne-a declarat fostul director general al Romgaz, Adrian Volintiru.

”Ar fi trebuit impuse niște marje”

Soluția în acest moment ar fi impunerea unor marje maxime în care să se încadreze fiecare pe această filieră, ne spune Adrian Volintiru. ”Adică nici să-i omori pe producători și pe distribuitori, dar nici să omori cealaltă industrie, care este dependentă de gaze și de energie, și populația, în același timp. Chestia asta trebuia făcută de la început. Altă soluție nu prea văd, cum ar fi să impui prețuri fixe, că asta nu mai este economie de piață, intrăm în altă zonă”, ne-a mai precizat Adrian Volintiru, fostul director general al Romgaz. În ce privește gazele din Marea Neagră, mai avem de așteptat, pentru că în acest moment companiile sunt încă la faza de explorare. În opinia lui Adrian Volintiru, neapariția legii offshore nu a împiedicat semnificativ, pentru că problemele în explorare continuă. ”Trebuie terminat programul obligatoriu de explorare și apoi obții licența de exploatare. Romgaz are 12,2% în perimetrul Trident și urmează să achiziționeze 50% din perimetrul Neptun Deep, împreună cu Petrom, unde și-a manifestat Exxon intenția de a se retrage. Iar exploatarea în aceste perimetre nu va începe mai devreme de 2-3 ani”, a afirmat Adrian Volintiru, fostul director general al Romgaz.

Întoarcerea la cărbune

În timp ce Virgil Popescu s-a grăbit să închidă termocentralele românești, chiar cu 9 luni înainte de termenul stabilit, țările europene încep să se întoarcă la cărbune. Astfel, creşterea preţurilor la gaze naturale pe piaţa angro din Europa a făcut cărbunele o alternativă mult mai ieftină. Potrivit datelor oficiale, în trimestrul al treilea al acestui an, lignitul şi huila au fost responsabile în Germania pentru o producţie de electricitate combinată de 35,1 Terawaţi oră, comparativ cu 28 TWh în al doilea trimestru al acestui an şi 29,3 TWh în trimestrul al treilea al anului trecut.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.