Cauta

Pretindea că e nevăzător și cerea bani, la Mănăstirea Cernica. Gestul care l-a trădat, de față cu jandarmii, „dovedind astfel că vede foarte bine”

Pretindea că e nevăzător și cerea bani, la Mănăstirea Cernica. Gestul care l-a trădat, de față cu jandarmii, „dovedind astfel că vede foarte bine” - Ziarul National

sursa foto: Jandarmeria Română/Facebook

Un bărbat care pretindea că e nevăzător, gândindu-se că ar putea profita de pe urma unor oameni cu suflet bun, pentru a mai aduna ceva bănuți doar de pe urma unei „munci” de convingere, a intrat în vizorul jandarmilor ilfoveni.

Cei doi protagoniști ai episodului la care jandarmii au făcut referire luni și-au ales ca destinație de weekend Mănăstirea Cernica. Bărbatul – care avea la el un baston specific persoanelor cu deficiențe de vedere – nu aplica singur „planul”, ci ajutat de un altul, acesta din urmă cu rol de „ghid”.

La un moment dat, jandarmii l-au luat la întrebări pe cel care se dădea „nevăzător”, în curtea mănăstirii. Și așa au descoperit cum ar fi stat lucrurile, de fapt. Pe scurt, bărbatul care pretindea că nu vede ar fi picat testul culorii. Adică, fără să-și dea seama, a arătat un card albastru, dovedind că vede fără probleme.

Ce s-a întâmplat după ce jandarmii i-au cerut bărbatului să se legitimeze

„În acest weekend, comportamentul suspect a doi bărbați a atras atenția jandarmilor ilfoveni, aflați în patrulare în zona Mănăstirii Cernica.

Unul dintre aceștia avea un baston specific persoanelor nevăzătoare, iar celălalt îl conducea către grupurile de persoane care mergeau la slujbă, pentru a cere diferite sume de bani.

Jandarmii s-au apropiat și au observat că bărbatul “nevăzător” folosea bastonul într-o manieră atipică, fapt ce i-a determinat să îl legitimeze. Cu acest prilej, au fost descoperite mai multe carduri de la diferite case de pariuri, dar și un card bancar de culoare albastră. În momentul în care jandarmii i-au cerut să prezinte acel card, bărbatul în cauză l-a arătat fără ezitare, dovedind astfel că vede foarte bine.

Întrucât cel vizat nu a putut prezenta un document din care să reiasă afecțiunea pe care o are, ci doar unele care atestau “calitatea” de parior, jandarmii au întocmit pe numele acestuia actele de sesizare a organelor de urmărire penală, existând suspiciunea de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune”, au transmis, luni, reprezentanții Jandarmeriei Române, pe pagina de Facebook.

Ultimele stiri

  • GER aspru în România! Meteorologii anunță temperaturi de -19 grade. HARTA zonelor vizate de avertizările Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute
  • Greva foamei la Combinatul Liberty Galaţi. Cartel Alfa: Peste 3.000 de angajați sunt în șomaj tehnic, „cu salarii restante de luni de zile”
  • Comunicat de presă SC ACCESOR SRL
  • Ultimul obstacol: De ce sabotează Vladimir Putin „Pacea de 90%”?
  • Judecătorii CCR amână din nou decizia pe Legea privind pensiile magistraților. Motivul invocat de această dată
  • Primarii social-democrați din Iași refuză să participe la întâlnirea „pur formală” de vineri cu Bolojan. PSD Iași: „Premierul „Taie-Tot”, acest propovăduitor al austerităţii”
  • Doi oameni au sfârșit în condiții cumplite, în urma unui incendiu. Tragedia, în județul Bacău
  • Trafic rutier în condiții de iarnă în București și cinci județe/Cum arată prognoza ANM pentru Capitală, la finalul acestei săptămâni
  • Comunicat de presă UAT Comuna Martinis
  • Anunț PARC INDUSTRIAL SRL HUNEDOARA
  • Exit mobile version