AcasăSOCIALPreședintele Academiei Române: ”Se urmărește îndobitocirea tinerilor”

Președintele Academiei Române: ”Se urmărește îndobitocirea tinerilor”

Acad. Ioan Aurel Pop: ”Fără educație dispare capacitatea de a discerne”

Învățământul preponderent on-line și reducerea orelor pentru materiile predate în școli, anunțate de ministrul Educației, Monica Anisie, vor avea consecințe dramatice asupra generațiilor viitoare. Președintele Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop, avertizează că astfel de măsuri vor duce la îndobitocirea și dezumanizarea tinerilor, care vor fi mult mai ușor de manipulat.

Proiectul de ordonanță de urgență, postat pe site-ul Ministerului Educației, anunță deja un viitor sumbru pentru învățământ. Clase cu elevi foarte puțini, predare preponderent on-line, învățământ la distanță pentru programe de master și doctorat și reducerea numărului de ore din programele școlare. ”Consecințele vor fi grave. Părerea mea este că ne pripim. Eu, ca istoric, vă spun că omenirea a trecut prin momente de cumpănă mult mai grave decât acestea, cu milioane de morți, cu chinuri groaznice, războaie, cataclisme, și din toate a ieșit cu bine. În ultimii 2.500 de ani, de când există educație publică, ea s-a făcut față în față, chiar în vreme de război.

Școala făcută la modul clasic este simbol de umanitate și de normalitate și eu nu aș pedala așa de mult pe aspectul catastrofic. Mie nu-mi plac previziunile, pentru că nimeni nu știe ce ne rezervă viitorul. Decidenții politici au datoria să disemineze în sufletele oamenilor optimismul, încrederea și speranța. Eu, în postura de decident politic, nu mi-aș permite să le spun oamenilor că anul școlar viitor va fi într-un fel sau altul. Cum să ne imaginăm noi că vom face școală la distanță? Cum să ne imaginăm noi că este corect un masterat făcut online? Să transmiți acest lucru ca și cum ar fi ceva normal mi se pare o exagerare și o lipsă de respect pentru acest popor. Școala trebuie făcută față în față”, ne-a declarat acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române.

”Un popor fără cultură e ușor de manipulat”

Diluarea nivelului de educație până la aproape dispariția ei nu face decât să îndobitocească generațiile care vin, atrage atenția președintele Academiei Române. ”Din păcate, este o tendință foarte clară de dezumanizare, de pierdere a esenței umane. Prin educație, oamenii și popoarele dobândesc cultură. Un popor fără cultură este un popor foarte ușor de manipulat. Îndobitocirea se realizează prin aceste forme, în care oamenii învață numai ceea ce li se spune, merg pe minima rezistență, nu mai citesc cu ochii și cu mințile lor, nu mai au puterea să decanteze lucrurile, preiau de-a gata tot ceea ce li se oferă, se gândesc la viața simplă pe care o duc, în primul rând la nevoile materiale, și nu mai au timp pentru minte și suflet.

Fără cultură generală, dispare și o capacitate extraordinar de importantă pentru un om, capacitatea de a discerne și de a compara, care te ajută să iei decizia cea mai bună. Ideea asta de a face totul online ne conduce la un fel de mecanism al gândirii noastre. Generațiile mai tinere, și nu este vina lor, nu gândesc decât dacă apasă tastatura. Cuvântul acesta << îndobitocire >> este un cuvânt șocant, dar până la urmă exprimă în mare măsură o realitate dureroasă spre care tindem”, a mai afirmat acad. Ioan Aurel Pop.

Ne întoarcem la stadiul ”larvar”

Academicianul Ioan Aurel Pop nu crede neapărat că politicienii care iau astfel de decizii ar fi membri ai ocultei mondiale, ci că pur și simplu nu se gândesc la consecințele actelor lor. ”Superioritatea omului față de alte ființe este data, printre altele, de puterea lui de judecată. Omul știe să ia decizii în cunoștință de cauză pentru că își folosește rațiunea.

Cum vor putea generațiile care urmează să ia deciziile cele mai bune, dacă se lasă pe mâna unor dirijori care, pasămite, ar ști ei mai bine care este soarta cea mai bună pentru ei?! Ne-am luptat o istorie întreagă să participăm la luarea deciziilor, i-am învățat pe tineri ce înseamnă democrația, i-am învățat pe tineri să nu se supună orbește unor reguli care pot veni din partea unor spirite malefice și acum ne reîntoarcem, cumva, la un stadiu larvar, la un fel de copilărie a omenirii, când omul era dominat de forțele naturii”, a opinat președintele Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
112.855 afisari

107 COMENTARII

    • Ioan Aurel Pop sa citeasca atent articolul din Comisarul .ro de astazi , 03-08-2020 , ora 12:25 : ” POLITICO : DEZINFORMAREA DIN ROMANIA DUCE LA CRESTEREA CAZURILOR DE COVID-19 . TEORIILE CONSPIRATIEI , ALIMENTATE DE PROPAGANDA RUSA ”.

      • Conspirația asta e alimentată de un proiect de HG! … făcut să îndeplinească cerințele unei legi deja promulgate!

        • „un viitor sumbru pentru învățământ. Clase cu elevi foarte puțini, predare preponderent on-line, învățământ la distanță pentru programe de master și doctorat și reducerea numărului de ore din programele școlare”. Care ar fi ALTERNATIVA??? Revenirea la normal, dar cu sute de mii de infectati si morti??? E usor sa critici de pe margine, mai greu e sa gasesti solutii, care nu pot fi decat de compromis. Solutii perfecte NU exista. Va trebui sa ne adaptam noilor provocari. Si noi si copiii.Sistemul de invatamant romanesc indobitoceste tinerii cu mult inaintea pandemiei. La aceasta INDOBITOCIRE contribuie si mass-media, inclusiv internetul. Atat profesorii, medicii cat si politicienii au pornit o goana nebuna dupa bani si bogatii. LACOMIA distruge Romania.

          • Singurul lucru bun din ordonanta e ca nr de elevi in clasa e mai mic. In rest e pura gargara. Eu nu am auzit ca sa fie copii sau oersoane sub 20 anj bolnavi de Covid. Asa ca nu stiu ce e asa isterie ca scoala „fata in fata” nu e nuna ca pot exista imbolnaviri.

      • Teoriile conspirației sunt un pericol pt libertatea cugetului expimat… Acum daca ai o altă părere decât cea majoritară sau a oficialitaților, pe care și îndrăznești să o exprimi, ești considerat un conspirator, un needucat ce se lasă înșelat de propaganda rusă (,ei oare pot fi numiti conspiratori ai ocultei, propagandiștii ruși?!!)

    • Felicitari domnului Academician! Mii de multumiri ptr acest articol.sunt de acord cu tot ce-a spus d-sul. Sa se faca ceva…. in ziua de astazi au ajus Importanti doar banii… pacat.

    • Cine răspunde dacă în școală se inbolnavesc copii? Răspundeți domnia voastră, răspund dascălii, răspund părinții, răspunde statul, răspund guvernanții, răspund parlamentarii. Indicați cine își asumă răspunderea?

        • Solutii perfecte NU exista. Va trebui sa ne adaptam noilor provocari. Si noi si copiii.Sistemul de invatamant romanesc indobitoceste tinerii cu mult inaintea pandemiei. La aceasta INDOBITOCIRE contribuie si mass-media, inclusiv internetul. Atat profesorii, medicii cat si politicienii au pornit o goana nebuna dupa bani si bogatii. LACOMIA distruge Romania.

          • Copiii s-au imbolnavit si pana acum si se vor imbolnavi. Asa se dezvolta imunitatea. Pe acelasi principiu, al expunerii, se bazeaza si vaccinul. Asta nu e un argument sa tii copiii acasa si nici in fata monitoarelor.

      • Cine-si asuma raspunderea pentru femeia gravida care a murit plimbata intre spitale sau bolnavii cronici netratati in spitale (chipurile asteptand sa vina bolnavii de coronavirus di spitalele erau goale)???Arafat are placa lui:”s-a gresit si care-i problema?”El n-a auzit de sanctiuni si asumarea respinsabilitatii!!!

      • Domnule Bratu in orice facem exista un risc ,daca dumneavoastra nu doriti sa vi se imbolnaveasca copilul foarte bine exista invatamant particular ,dar nu nenorocim o natiune din cauza fricii exacerbate sadita in unii dintre noi de catre cei ce au anumite interese , trebuie sa avem curajul si responsabilitatea educatiei generatiilor ce ne urmeaza, tara aceasta trebuie sa fie populata de fiinte cu educatie care sa poata sa o scoata din situatia in care se afla acum.

      • Dar in alti ani nu s . au mai imbolnavit copii in crese , gradinite , scoli ? Au fost tinuti un timp acasa , tratati si au revenit in colectiv…

    • Toate pandemiile din istoria omenirii au trecut doar prin izolarea oamenilor și prin sacrificii .

      Acum 5-6 secole , în timpul pandemiilor , oamenii infectati cu diverse boli erau încuiați in casele lor, și lăsați să moară acolo… Satele erau izolate, nimeni nu intra sau ieșea din sat , mureau acolo de boală și foame. Oamenii sănătoși purtau cârpe pe fata că sa se ferească de boli și țineau distanță față de ceilalți.

      Cu tot respectul, domnul profesor bate câmpii in acest articol. El vine doar cu critici , dar nici o soluție. Ce alternativă ar fi până la dispariția virusului asta nenorocit ?

      Cu cat ne tot fataim pe drumuri , în piețe , pe la moluri, pe plaje, prin cluburi , etc, cu atât va fi mai greu să scăpăm de pandemie.

      Dar oamenii nu pot renunța oare la vacantele lor vara asta și poate și vara următoare ? Este chiar așa un mare sacrificiu sa poarte o eșarfă pe fata , sa evite aglomerațiile și să se spele pe des mâini ???

      Chiar dacă acest virus a fost făcut de om sau nu , noi trebuie acum să facem orice că să scăpăm de el , ce tot ne lamentăm că nu facem petreceri , nunti și că copiii care învață o perioada pe tableta.

      În țările din vest , tableta este parte din învățământ de peste 10 ani , care este problema? Ar trebui ca copiii din Romania sa stea in întuneric? Sa nu fie la curent cu folosirea tabletei și al internetului de la vârste mici?

      Învățământul clasic este ok, dar profesorul in clasă nu reușește niciodată să se facă înțeles de 30-40 de copii … Clasele mai puțin numeroase sunt mult mai eficiente cu sau fara pandemie . Copiii însă trebuie sa aprofundeze și să studieze acasă , citind manualele dar și pe internet , căci pe internet găsești informații mult mai complete și complexe de geografie, istorie, etc

      • Spalari-va bine pe maini, in timp ce altii va spala relaxati creierii si va baga in sperieti, de nu mai puteti gandi!

      • Ar trebui să se implice și părinții, cum.e normal,sa nu se mai spuna că profesorii sint de vina ca au iesit ei doobitoci.Poate pt profesori este de neconceput invatamintul online,dar in medicina s-au creat de mult programe medicale pt folosința neprofesionistilor( de ex in Africa)Adaptarea e o formă de inteligenta.

  1. Asa e, eu zic sa nu ne lasam dominati de forta naturii numita electricitate si sa ne facem toti selfie-uri pe locomotive. Sa inceapa domnul academician!

  2. Exceptionl.
    Ma bucur ca Academia Romånă ia atitudine.
    Demult asteptam asta.
    Doamne ajuta sa putem rezista ca popor. Este un moment de cumpana pentru neamul nostru la care tin din tot sufletul.

  3. Bravo , domnule Dumitru Campean , bucura-te ca Presedintele Academiei Romane e pe aceeasi lungime de unda cu CCR si bate acelasi crivat de la Rasarit . Asta ne mai trebuia , langa CCR Dorneanu , Avocatul Poporului si PSD , sa adaugam si Academia Romana Ioan Aurel Pop ! Tot inainte , tovarashi !

      • E vorba de un dobitoc, slugoi al PNL sau USR, unul care vrea sa fie supus abuzurilor si sa fiel lasat in ignoranta lui . O vita!

    • Sa nu uitam ca actualmente vorbim de un guvern PNL-PSD! Au votat 3 guverne de ratati PNL cei din PSD! Asta e al 3-lea! Asta e realitatea!

  4. Cred ca a fost un moment greu cand a dat aceasta declaratie , expresia fetei indica disconfort , obligatie , slugarnicie si un ritual de priveghi . Ce sarcini i-a trasat defunctul ?

  5. Domnule Ioan Pop AUREL , de ce nu ati atras atentia PSD-ului in ultimii 30 de ani ca ” UN POPOR FARA CULTURA ESTE USOR DE MANIPULAT SI NE INTOARCEM LA STADIU LARVAR ” ca natie ? De unde , hodoronc-tronc , va tuna asta in plina pandemie ? Daca declaratia va apartine si nu este o gluma , inclinam sa credem ca sunteti numit de complezenta , asa cum , saraca , a patit tovarasha Dancila !

  6. Academicianul se refera la cartea lui Boris Vasiliev ” Stalin mi-a furat copilaria ” , la genocidul copiilor romani , ucrainieni , evrei etc in 1940 , la holocaustul nazist , la genocidul din Darfur si Rwanda , la genocidul de la orfelinatul din Siret …..

  7. Tarziu ,foarte tarziu ,dle presedinte.Raul a fost facut si va dura zeci de ani pentru a fi indreptat.Tacerea si complicitatea cu acest rau deja au inceput sa ne coste.

  8. VAI SI-AMAR de prostii cu idei fixe.Sensul Crivatului s-a inversat de ceva vreme.Numai voi ati ramas intorsi cu cheia pana s-o termina energia resortului

    • LUMINA DIN INTERIOR, AR TREBUI SA FIE PRETUTINDENI. LASATI POLITICIENII SI GANDITI FRUMOS ,PT A PRIMI FRUMOS !CINE VREA SA FACA CEVA PT TARA SI POPOR ,LA MUNCA ,NU L-ANTINS MANA!!!!!!!!! !SI IN ANII COPILARIEI NOASTRE AU FOST VIRUSI PERICULOSI ,SCOLILE AU FUNCTIONAT ,SISTEMUL IMUNITAR S-A INTARIT !!!!!!!!!!!CINE E ALES LA BOALA ,O VA FACE,CINE-I ALES SA SCAPE ,VA SCAPA!!!CU LUMINA IN GAND SI-N FAPTE ,DUMNEZEU AJUTA !

  9. din fericire nu toata elita e compromisa. dl Aurel Pop e un stralucit Demiurg prin ale carui vene curge sange EMINESCIAN.
    Cat timp mai putem asculta vocea unui asemenea intelectual de clasa ,inca nu e totul pierdut.Si da, domnia sa are dreptate, copiii nostri sunt bombardati cu incultura si otraviti zilnic cu elucubratiile pseudovalorilor progresiste liiceanu patapievici blandiana sora etc cari urasc Romania si pe ROMANI .

    • Dacă tinerii și copiii nu sunt expuși, de ce să nu meargă la școală? Este bine că a apărut o voce credibilă. Este nevoie de mai multe voci cu aplomb, cu argumente. Fără educație formală, fără cultură, fără valori colective și individuale, vom fi bidiviul mânat de cine vrea, încotro vrea.

        • Pentru ca nu mai citiți și alte opinii ale specialiștilor aveți aceasta opinie. Mai vedeți și alte păreri în afara de ” specialiștii guvernului plătiți sa repete aceleași tâmpenii zilnic”.

        • FAMIILE ACESTOR COPII ,BUNICI PARINTI ETC… PANA ACUM CAND INCEPE SCOALA NU AU CIRCULAT …PIETE MAGAZINE, BULUC ETC DIN APRRILUIE PANA ACUM, ACUM S-AU GASIT COPIII SI NEPOTII STRICT SA-I INFECTEZE …………..?

    • Mare adevăr spune acest Academician dar poporul roman doarme somnul de veci ,dacă nu ne trezim o sa ne cipeze ăștia de o sa dam buna ziua la gâște !

  10. hai, ati inceput hienelor barfitoare, domnul Profesor are, dreptate. de ce va referiti la PSD, a intrerupt PSD scolile, de ce suteti scarbe si vorbiti aiurea. Au fost intrerupte solile vreodata pana acum, au venit nenorocitii astia, cum sa faca copii de clasele 1-4 scoala online. ei trebuie sa 9nvete sa citeasca sa scotesca, sa gandeasca, o prostiie mai mare ca asta nu am vazut. Are dreptate profesorul inainte cei care faceau scoala online/de la distanta nu erau primiti in locuri de munca. Se spunea ca nu au scoala.

    • Mi-am tras nume de dama sexy , nu sunt nici o ” Katy ” , sunt troll-ul stalinist repetent savuskinez CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL . Domnule Profesor , va multumesc , ne-ati ridicat mingea la fileu , ati fost de mare ajutor pentru credibilizarea brumei de propaganda stalinista pe care incercam sa o varam pe gat romanilor conform indicatiilor Raionului ! Pe timpul lui Suvorov , stramosii mei au invatat online , io , am facut doua clase la zi si am abandonat devenind boschetar in zona garii Tiraspol , acum sunt seful BSGT ( Boschetarii din Spatele Garii Tiraspol ) sectiunea LGTB , si sunt primit cu entuziasm la locul de muna mai ales cand labuiesc un geamantan de pe peronul garii Tiraspol .

      • tu ești trollu sugandop_LLando,care cum apare vreun art. ce nu pupă-n cur p joiana,mandolină,cîțu,anisie,veoleta ongista de la min.muncii- gen Koreea d Nord, și spune grave adevăruri-combați de sub burta calului nord koreean cu cîrnatu zemos în fălci.

        • Asa este , sunt trollu sugando-pollando , am carnatu zemos infipt in falci si navetistii lesina de ras cand defilez pe peronul garii Tiraspol cu steguletul curcubeu in curul gol fara bikini tanga , ma dezmiarda Kostyuska Ir Gol , bombonica sexy zglobie …..hihihi…

  11. Gheorghe Apetroae
    Atenție mare, dragi români! Nu vă lăsați animalizați! Se percepe, tot mai mult, existența unui curent pandemic mondial, malefic, pus să distrugă prin orice mijloace credința și umanismul popoarelor…Fiți cu mare băgare de seamă! Ascultați de vorbele președintelui Academiei române, academician Ion Aurel Pop, un om de știință și de cultură, un mare patriot român, care știe ce vrea și care vă avertizează: „Se urmărește îndobitocirea tinerilor” prin învățământul on-line. Toți părinții care aveți copii și care doriți ca aceștia să nu se animalizeze, să vă recunoască că le mai sunteți părinți și bunici, faceți front comun împotriva măsurilor întreprinse de acest ministru caduc, care, după cum se observă, face jocuri ostile educației umane și logice a copiilor voștri. Dr. ing. Gheorghe APETROAE, expert tehnic judiciar și scriitor.

  12. Domnule APETROAE , cu tot respectul , dupa terminarea liceului teoretic din Falticeni ati aprofundat cunostinte de geodezie , stiinte agricole , medicina veterinara , chiar ati frecventat si cursuri la Institutul Agronomic din Iasi . La Sibiu ati frecventat cursurile Facultatatii de Psihologie , un C.V destul de consistent . Surpriza vine prin 96 , de pe timpul lui Nan , Vraciu si Cozma , figurati in pozitia de consilier judetean Sibiu din partea … PNCD , mai precis din 22 iunie 1996 pana la data de 23 iunie 2000 . Ce s-a intamplat cu dumneavoastra de aveti atata ostilitate fata de invatamantul online in conditii extreme pentru sanatatea copiilor si eliminarea factorilor de risc privind infectarea cu Covid -19 ? Este o masura temporara , pe deplin justificata , chiar o sa se mearga organizat la cursuri in localitati unde nu sunt focare cu acest virus . Care este nemultumirea dumneavoastra , ce mama si-ar lasa copilul la scoala fara masca si stiind ca colegii copilului sunt infectati ? Aplaudati si decizia CCR , unica in Europa , de a permite bolnavilor infectati cu virusul Covid-19 sa plece din spital ? In Constitutia Romaniei scrie clar ca libertatea unui individ se intinde pana la a afecta libertatea si dreptul la viata al altuia . Ce argumente aveti , cum comentati , de ce trebuie sa luam tabu parerile bizare ale academicianului Ioan Aurel Pop , pentru simplul motiv ca este Presedintele Academiei Romane ? Au trecut 30 de ani de la Revolutie , de ce trebuie sa nu credem in medici si trebuie sa credem in oameni din sfera culturii si a politicului ? Care e ghiseftul si cui foloseste …vom afla extrem de curand , apele sunt tulburi si se vor limpezi , vom intelege substraturile unor atitudini bizare in timp , nimic nu este intamplator !

  13. La putere impostori,tradatori de neam si hrapareti ,pusi pe distrugerea brumei de cultura a tinerilor . Astfel devin ” dobitoci” …usor de manipulat. Familia nu o sa mai conteze in procent de 70-80% . Tinte atinse ,profotand de ..somnul natiei romane ! Din pacate !

  14. @ Grupări organizate de lideri capitaliști se organizează pentru a obține sponsorizări pentru participarea la alegeri și decontarea banilor cheltuiți la alegeri, de la bugetul public , din care să realizeze profiturile legiferate din bani publici ale societăți capitaliste a liberei inițiative, pentru care s-a legiferat că partidele politice să realizeze profituri din bani publici și sponsorizări, ? Remarcați și că Adrian Năstase în dosarul ,,Trofeul calități” a fost sancționat pentru „sponsorizări”, ? „New entry” mai puține „oportunități” că „abonații” mai vechi „beneficiază” de „practici” și „relații” deja exersate, la distribuirea resurselor și profiturilor „societății capitaliste exersate”, ?

  15. Sunt ” ghita ”, PROFOTAND ca nu e nimeni din ospiciu prin jur am postat inainte de micul dejun , abia astept sa-mi aduca galetile cu borhot de stevie …..

  16. @ Sunteți de părere că legea finanțării partidelor politice reglementează că partidele politice și candidații să obțină profituri din sponsorizări și bani publici că participă la alegeri, ?

  17. @ Opinați și că legea finanțării partidelor politice reglementează că partidele politice și candidații să obțină profituri din sponsorizări și bani publici că participă la alegeri, și că reglementează o distribuire a profiturilor prin decontarea din bani publici a cheltuielilor electorale, finanțând profiturile partidelor politice, deci că partidele politice și-au făcut o lege prin care să controleze distribuirea și însușirea profiturilor și a contractelor din bani publici, sponsorii cu contractele și partidele ce au legiferat cu profiturile, pe care și le iau de la sponsori trecându-le prin bugetul public, ?

  18. Greseli si atitudini ciudate ale unor personalitati sunt cu duimul , Macron declara ca NATO este in moarte cerebrala , Trump , cu chiu cu vai , recomanda si a renuntat la hhidroxiclorochina dupa ce OMS si Franta au supendat tratamentul , Angela Merkel si-a prabusit popularitatea fiind silita sa recunoasca ca fenomenul migratiei erodeaza fundatia Europei Unite , etc .Cu invatamantul online , academicianul Ioan Aurel Pop se inscrie pe aceeasi linie , cand apele vor intra in matca va spune ca opinia i-a fost scoasa din context si se va dezice de ea cu manie proletara . Luarea de pozitie de acum sunt paie puse pe foc SI AU SUBSTRAT POLITIC , Academia Romana inca are timp sa se dezica de asemenea luari de pozitie . Probabil , domnul Pop , a vorbit in nume propriu manat de o ciudata inversunare asupra invatamantului online . Digitalizarea Institutiilor Statului Roman reprezinta o palma zdravana la adresa reprezentantilor intunericului ce asigura bezna poporului roman !

  19. @ Opinați și că legea finanțării partidelor politice încalcă principiile legii concurenței favorizând formarea de carteluri în scopul controlului distribuirii resurselor publice și a profiturilor, ?

  20. La ora 12: 35 , ca un oltean dezghetat , dupa ce ca sunt fudul , am dat jos si pantalonii in mijlocul soselei in plin trafic . Opinati ca este corect ?

  21. @ Sunteți de părere și că academicienii nu sunt printre categoriile socioprofesionale care să facă afirmații cu caracter general, care să evite și indicarea responsabililor despre problemele indicate, și îndeosebi și referitoare și la educație, ?

  22. @ Sunteți de părere și că academicienii nu sunt printre categoriile socioprofesionale care să facă afirmații cu caracter general, care să evite și indicarea responsabililor despre problemele indicate, și îndeosebi și referitoare și la educație, ?

  23. @ Se aude ? Repet : Sunteti de parere ca ( nu l-am mai adaugat pe ” si ” ) academicienii …………..? Am intarit afirmatiile ? Sunt balbait si am ramas cu ticul de a-mi repeta postarile . Florin Piersic tot repeta in sala de spectacole : ” Ati fost vreodata la Abrud ? ” , asa incepea show-ul , dupa multe repetari cu aceeasi intrebare , se ridica unul din sala si zice : ” Lasa , nea Florine , matale continua spectacolul , fac eu o lista cu aia de au fost si cu aia de n-au fost la Abrud ” Opinati ca trebuie sa mai postez ?

  24. @ Se aude ? Repet :……………………………………………………………Abrud ” .Opinati ca trebuie sa mai postez ?

  25. vă zbateți ca peștele pe uscat să demonstrați cum că sunteți mai academician ca academicianul.
    bravos, treaba bună facurati. de unde deduc că e gros onorariul pentru trollaj.

  26. Îmi aduc aminte ca tot asa in evul mediu cine citea prea mult nu era lasat de teama sa nu devina nebun…Pt scoala online iti trebuie scoala de asta nu poti sa faci scoala online daca nu ai scoala. La fel trebuie instruiti si profii. Deci cum poti invata desen fara aplicatii care simuleaza tempera uleiul pastelul. Dar pt aia proful trebuie sa studieze programul luni apoi comunicarea online care nu poate tine se poate bloca. Daca 1 min nu intelegi sensul culorii sau detaliu muzical al unui sunet la muzica s-a terminat scoala si magia ei. Online poti sa faci anumite cursuri de perfectionare, însă e imposibil la gradul de digitalizare de la noi din tara si gradul de educatie informatica sa poti face scoala in totalitate pe ore. Deci cum poti preda lucrurile practice? Experiente de laborator, chimie, experiente fizice, cum poti trimite la mate la tabla, cum poti citi si rasfoi un manual, cum poti face sport, cum poti tine dirigentie sau sedinte. E de fapt o utopie si sunt de acord cu domnul Pop. Insa.
    Daca deprinzi digitalizarea te poti instrui complementar teribil de bine daca nu perfect. Nu e cazul copilasilor, a oamenilor de la sat sau a gospodinelor cu multi copii. Ori le lipseste limbajul info, ori dexteritatea aplicatiilor sau a tastarii or editarii, or nu au semnal sau cand au tot nu au bani or pricepere de a intelege o tableta Pc smart phone.
    Ca o replica e ca si cum ai baga un pădurar in simulatorul de zbor. Nu o sa priceapa nimic. Ai nevoie de studiu direct si f multa scoala complementara si de baza…

  27. Poti hibridiza scoala. De exemplu primavara vara studiu ca in Grecia lui Socrate in parc cu masca sau curtea scolii. Ore de laborator la fel cu masca doar vara cu geamuri deschise. Iarna toamna sezon rece lasi cititul si ce se poate online unde se poate, restul comprimat in sezonul cald.

  28. Deci parerea mea incepeti scoala acum ca ca si asa anul scolar e muci. Apoi in noiembristop joc pana in apeil e asta ar fi vacanta de vara. Apoi an scolar nou. E la fel sezonul difera…

  29. Scuze am apăsat gresit si nu am verificat, reiau:
    Deci parerea mea incepeti scoala acum ca si asa anul scolar e muci. Apoi in noiembrie, stop joc, pana in April, e asta ar fi vacanta de vara. Apoi an scolar nou. E la fel sezonul difera… Rece-cald.

  30. Scoateți dreq religia din școli și numărul dobitocilor absolvenți se va reduce la jumătate! O țată plină de tâmpiți habotnici este mult mai ușor de condus decăt una cu pragmatici!

  31. Bravo! Felicitari! In sfarsit un patriot care ia atitudine pentru salvarea invatamantului romanesc. De treizeci de ani asistam la distrugerea invatamantului, iar noul ministru, aceasta doamna, este un dezastru. Este de departe cel mai slab ministru pe care l-a avut Romania.
    Domnule Presedinte al Romaniei, sunteti si Dumneavoastra profesor, va rugam sa luati atitudine fata de ceea ce se intampla acum in Ministerul invatamantului. Ordonantele de Urgenta pentru invatamant nu salveaza situatia, va rugam sa faceti ceva! Astazi in Germania, in landurile din nord, a inceput scoala. Copiii merg cu masca la scoala, dar in salile de clasa nici elevii si nici profesorii nu poarta masca, numai in pauze se poarta masca. La intrarea in scoala, inainte de inceperea programului, toti copiii se spala pe maini cu sapun si se dezinfecteaza in grupurile sanitare, sub atenta supraveghere a profesorilor. Va rugam, salvati invatamantul de la dezastru!

  32. Sa nu uitam ca actualmente vorbim de un guvern PNL-PSD! Au votat 3 guverne de ratati PNL cei din PSD! Asta e al 3-lea! Asta e realitatea!

  33. ….D.le Presedinte !
    Am inteles doleanta d.stra,sunt convins ca si guvernantii ar proceda la fel .Dar,….uitati si d.vs cum au uitat toti ministrii sutilor sa construiasca sali de clasa.
    Unde sa invete copiii cartea pe care o doriti ?,…buluciti claie peste gramada in conditiile cand specialistii in sanatate arata clar si fara tagada ca buluceala pe care ati gestionato 30-35 copiii intr-o clasa de 50 de mp ar duce la infestarea in masa a scolarilor.
    Acum ,temporar,este bine ceiace face guvernantii
    Aveti alte viziuni ?,propuneti ,pentru ca in analiza d.vs,nu am vazut nimic constructiv.Mai mult susustineti teoria ca virusul nu exista ,precum cei ce v au propus sa conduceti inalta institutie .
    Va las cu bine .

  34. Doamne multumesc ca mai exista oameni ca academicianul AUREL POP are perfecta dreptate am lucrat in invatamant o viata intreaga si ii dau dreptate

  35. Sunt perfect de acord cu cele sustinute de Domnul Academician Pop. Ce nu inteleg si mi-e foarte greu sa inteleg este faptul ca aceasta pozitie a Dumnealui este sustinuta abia in 2020 si nu a fost sustinuta din 1990 si pana in 2020. Oare generatiile din aceasta perioada, mentionata anterior, in care universitatile au eliminat examenul de admitere in facultati si au scos pe banda rulanta absolventi din dorinta de a avea un loc de munca atitea cadre didactice nu e in aceeasi situatie ca si perioada la care face referire distinsul profesor ? Situatia actuala are sau poate avea o explicatie logica in dorinta de a proteja elevii, parintii, bunicii si o mare parte a populatiei care are copii angrenati intr-o forma de invatamant. Ce explicatie poate gasi Domnul Academician pentru perioada 1990-2029 ?

  36. Mie îmi place mult cum vorbește și ce vorbește dl. Pop. Este f. echilibrat, are viziune de ansamblu și gândește profund. Ar merita să fie ministrul învățământului, sau prim-ministru. Ar pune lucrurile la punct în țara aceasta, dacă nu l-ar deranja parlamentul, acel cuib de infractori.

  37. Domnul academician istoric sa nu ne transmita noua astfel de mesaje. Ar trebui sa se gandeasca la milioanele de familii cu morti “ in razboi sau pandemii”…. ce fericiti au fost.

  38. Serios? Chiar aveti impresia ca invatamantul actual a creat generatii culte? Iesiti putin la plimbare, doar atat. Scoala romaneasca pierde jumatate din elevi la clasa a VI-a. Actualii guvernanti sunt mai mult decat jalnici, incapabili de-a dreptul, iar cei dinaintea lor au fost la fel. Nu mai plangeti dupa ce n-am avut niciodata. E timpul pentru responsabilitate, reforma, pentru oameni capabili, nu ideologii de 2 lei.

  39. proiect în dezbatere
    10%DIN P. I. B.
    pt trecerea de la ed funcțională la ed morala.
    scop:dezvoltarea armonioasa a individului (împlinit ca ființă, înțelegere funcționala, acces la creația științific a și artistica)
    3 ANI PREGATITORI. studiu limbaje prin joc
    12 ANI OBLIGATORII
    1 EDUCATOR-10 ELEVI
    PRINCIPIU:înțelegerea fenomenelor nu memorare mecanica
    MATERII:
    LIMBAJE:matern, străin, vizual, muzical, corporal
    STIINTE:mate, fizica, geografie, chimie, biologie
    ISTORII:naționala, universala, arte vizuale, arte spectacol, religiilor
    SPORTURI:atletism, echipa, lupte, înot, optionale
    DIN ANUL5:se introduc materii opționale funcție de profil
    TESTARE:(fara note) națională trimestriala
    LICEE URBANE SPECIALIZATE(asigurare transport) asigura pregătire medie
    RECUPERARI:în vacante
    PROFESORI SPECIALIZATI+ARTIȘTI CU JUMĂTATE DE NORMA
    BAC:7 materii
    SCOLI NOI DOTATE
    CL. 1-6 dimineața
    CL. 7-12 după masa
    FINANTARE:
    6% lege
    4% eradicarea coruptiei(min. 13%din PIB)
    MANUALE adaptate
    Scopului
    PROFESORII VOR DEZVOLTA SISTEMUL
    „o societate postmodern a își pune aceasta problema”
    prof dr arh M. C DONICI
    20 ani elev
    30 ani PROF

    • Multe din informatiile de pe internet sant false,”ajuta”copilul sa ni mai gandeasca,exact ca unul din fotii prim ministri,dau cpi paste fara sa-si mai puna mintea la contributie,domnul academician are dreptate,prostimea e mai usor de manipulat decay un om care gandeste,respect domnule academician

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger