AcasăSOCIALPrefectul Capitalei a anunțat decizia! Vizează cererea privind prelungirea stării de alertă...

Prefectul Capitalei a anunțat decizia! Vizează cererea privind prelungirea stării de alertă în sectorul 1!

(foto: Facebook)

S-a aflat decizia în privința solicitării privind prelungirea, cu 15 zile, a stării de alertă în sectorul 1, în chestiunea gunoaielor.

Un anunț pe acest subiect a fost făcut chiar de către prefectul Capitalei, care a declarat, luni după-amiază, că nu se impune prelungirea stării de alertă.

Din câte a anunțat Alin Stoica, decizia a fost luată în baza informațiilor primite de la DSP- Direcția de Sănătate Publică, de la Garda de Mediu și Agenția de Mediu. ”Nu se impune prelungirea stării de alertă. În acelaşi timp, am avut și o discuţie cu Primăria Sectorului 1 şi cu Romprest şi urmează ca în două zile să se prezinte împreună cu un plan care să asigure continuitatea serviciilor de salubrizare pe termen lung”, a precizat prefectul Capitalei, care a menționat, totodată, că ”situația va fi sub monitorizare”.

Mesaj tranșant din direcția PSD

Până să se afle decizia de la vârful Prefecturii Capitalei, Petre Florin Manole, președintele interimar al PSD Sector 1, transmisese încă de seara trecută un mesaj tranșant la adresa actualului edil al acestui sector.

“Clotilde Armand cere prelungirea stării de alertă în #sectorul1. Un nou abuz de drept, o nouă situație care dă liber la achiziții netransparente și pune regulile democrației în plan secund.

Cine și unde a mai pomenit ca o primărie să-și transforme eșecurile administrative și conflictele comerciale în situații excepționale, în care regulile sunt suspendate.

Prima decizie de instituire a stării de alertă vorbește despre transparență, eficiență, strategie pe termen mediu și informare periodică (foto). Ce anume s-a respectat? Nimic!”, a transmis Manole, duminică seară, pe 22 august, pe o rețea de socializare.

Social-democratul nu s-a oprit, însă, aici, trimițând săgeți inclusiv la adresa prefectului Capitalei. ”Cetățenii au aflat despre BraiCata din presă, despre procedura de selecție a celeilalte firme, nimic. Despre planul de acțiune și rezultate, iarăși nimic. Tot ce a apărut public a apărut mulțumită presei, de la Armand – nimic.

Nu o să lăsăm lucrurile așa. Am cerut explicații și informații și le vom publica atunci când le obținem, am propus Consiliului Local comisie specială de control și nici prefectul nu poate scăpa de a da explicații pentru că acționează doar din considerente politice, la presiunile lui Clotilde Armand.”, a susținut Petre Florin Manole, via Facebook.

Vă amintim că Prefectul Capitalei își dăduse acordul, pe 23 iulie, în privința instituirii stării de alertă, la nivelul sectorului 1, ca urmare a ”crizei gunoiului”, cum a ajuns ea să fie cunoscută în spațiul public. Măsura viza o perioadă de cel mult 30 de zile.

204 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger