Anticipând revoltele populare care vor urma, inevitabil, după impunerea măsurilor agresive de austeritate, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a decis să utilizeze o nouă armă împotriva românilor. Astfel, acesta a schimbat radical instrucțiunile pentru câinii de serviciu ai MAI și a ordonat dresarea animalelor atât pentru asigurarea și restabilirea ordinii și liniștii publice cu ocazia manifestațiilor de protest, cât și pentru asalt asupra oamenilor.
De ani de zile polițiștii au tot atras atenția asupra stării jalnice în care se găsesc câinii de serviciu, cărora nu li se asigură nici hrana necesară, instructorii fiind nevoiți să le aducă mâncare de acasă. Totodată, angajații MAI au semnalat subutilizarea acestei resurse, care i-ar fi sprijinit semnificativ în misiunile dificile. Evident că MAI nu s-a sinchisit în niciun fel.
Cu toate acestea, subit, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a decis să emită un nou ordin care să schimbe fundamental vechile instrucțiuni privind producerea și folosirea animalelor de serviciu, pe motiv că ar fi depășite. În fapt, singura mare schimbare adusă în noile instrucțiuni este legată de dresajul câinilor polițiști și de modalitatea în care pot fi folosiți, adăugându-se asaltul asupra oamenilor și asigurarea și restabilirea ordinii și liniștii publice cu ocazia manifestațiilor de protest. În acest sens, câinii pentru patrulare-intervenție și însoțire-patrulare vor fi dresați pentru apărarea vieții/integrității corporale și a libertății persoanelor, imobilizarea persoanelor care nu se supun somațiilor legale sau se manifestă agresiv, căutarea și descoperirea persoanelor care se sustrag urmăririi penale, executării pedepselor sau altor hotărâri judecătorești, menținerea ordinii și liniștii publice, respectiv asigurarea/restabilirea ordinii și liniștii publice cu ocazia manifestațiilor de protest, manifestărilor cultural-artistice, sportive etc., precum și conducerea, escortarea și protecția persoanelor. În același timp, dresajul acestei categorii de câini va cuprinde pânda în locuri și medii pretabile comiterii de infracțiuni, protecția obiectivelor și a locurilor producerii infracțiunilor, protecția conductorului câine, dar și paza persoanelor pe timpul percheziției sau a controlului corporal, potrivit unui proiect de ordin al MAI, publicat pe site-ul instituției.
Pregătiți de atac
O altă categorie de câini de serviciu nou introdusă de ministrul Cătălin Predoiu este cea a câinilor de asalt. Aceștia vor fi dresați pentru respingerea atacului direct sau descurajarea intenției/suspectului de a ataca, având ca scop final imobilizarea acestuia, accesarea spațiilor cu luminozitate redusă, care nu permite echipei de asalt o deplasare în condiții de siguranță, folosirea în locuri inaccesibile fizic echipei de asalt, atât pentru semnalarea prezenței/poziției suspectului, cât și pentru imobilizarea acestuia, precum și pentru localizarea, imobilizarea și reținerea suspectului în timp scurt, în cazul unui câmp de acțiune extins ca suprafață și a cărui cercetare lent-metodică ar presupune un timp îndelungat.
Pe lângă aceștia, Predoiu anunță și apariția câinilor antrenați pentru bio-detecție, care să caute și să descopere cadavrele umane și să caute și să descopere urmele biologice umane. Totodată, apare și categoria multașteptată de polițiști, aceea a câinilor dresați pentru descoperire persoane ascunse, poate așa reușesc să-l găsească și pe criminalul din Mureș pe care parcă l-ar fi înghițit pământul. Pe lângă criminalul din Mureș, acești câini vor face controlul general sau selectiv al mijloacelor de transport, vor cerceta terenul, locurile greu accesibile, locurile disimulate, clădirile, contribuind și la prevenirea și combaterea migrației ilegale.
S-au schimbat inamicii publici
În nota de fundamentare a proiectului de ordin, MAI explică faptul că evoluția infracționalității și provocările actuale de securitate impun adaptarea constantă a metodelor și mijloacelor utilizate de structurile de aplicare a legii. În acest context, echipele canine ar juca un rol esențial în prevenirea, combaterea și soluționarea unui spectru larg de situații operative, de la detectarea substanțelor ilegale și materialelor explozive, până la asigurarea climatului de ordine publică și supravegherea frontierelor.
”În prezent, Instrucțiunile ministrului Administrației și Internelor nr. 636/2005 privind producerea și folosirea animalelor de serviciu în structurile Ministerului Afacerilor Interne, nepublicate, stabilesc aspectele privind producerea și folosirea efectivelor canine de către personalul MAI, prevederi care nu mai corespund realităților operaționale. Astfel, de la momentul emiterii Instrucțiunilor ministrului administrației și internelor nr. 636/2005, structurile MAI se confruntă cu noi tipuri de provocări și amenințări, cum ar fi terorismul, traficul și consumul de droguri și migrația ilegală care necesită metode de intervenție adaptate”, arată MAI, omițând să facă referire la introducerea câinilor de asalt la proteste.