Cauta

Pot 375 miliarde de euro să țină calde locuințele europenilor?

Gospodăriile europene vor beneficia în această iarnă de ajutoare guvernamentale în valoare de cel puțin 375 de miliarde de euro pentru a limita facturile uriașe la energie, însă există riscul ca aceste cheltuieli să nu fie suficient de avantajoase.

Soluțiile divergente la presiunea exercitată de Rusia asupra aprovizionării cu gaze naturale ar putea sfârși prin a fi doar soluții temporare, deoarece prețurile cu ridicata vor rămâne cu mult peste normele istorice.

În luna august, prețul mediu oferit clienților casnici din cele mai mari țări europene a fost cu 67% mai mare decât în urmă cu un an pentru electricitate și cu 114% mai mare pentru gaze, potrivit Bloomberg.

„Dacă nu poți controla prețul cu ridicata, singurul lucru pe care îl mai poți face este, practic, să distribui bani”, a declarat Philip Lewis, directorul executiv al firmei de consultanță VaasaETT, cu sediul în Finlanda. „Singurul lucru pe care consumatorii îl pot face cu adevărat este să economisească energie.”

Iarna aceasta va fi mohorâtă pe întreg continentul. Factura energetică totală pentru guvernele europene se apropie de 379 de miliarde de euro, pe baza unor anunțuri recente și a datelor furnizate de grupul de reflecție Bruegel.

Preţul gazelor în Europa a urcat luni cu 30%, după ce Rusia a anunţat că livrările prin gazoductul Nord Stream rămân oprite pe termen nelimitat.

În 9 septembrie este programată reuniunea miniştrilor Energiei din UE pentru a discuta măsuri la nivelul blocului comunitar ca răspuns la creşterea preţurilor gazelor şi electricităţii, care afectează industria europeană şi majorează facturile gospodăriilor.

Comisia Europeană propune plafonarea unei părţi a preţurilor en-gros la electricitate, adoptarea tarifelor reglementate pentru consumatorii cei mai vulnerabili și linii de credit deurgență pentru operatorii prezenți pe piața energiei.

Ultimele stiri

  • VIDEO| Incendiu puternic în Sectorul 2
  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Exit mobile version