Cauta

Pompierii, în alertă! Un TIR a luat foc, după ce a fost lovit de tren – VIDEO

Pompierii, în alertă! Un TIR a luat foc, după ce a fost lovit de tren – VIDEO - Ziarul National

Pompierii, în alertă. Un TIR a luat foc, după ce a fost lovit de tren - VIDEO (sursa foto: pressalert.ro)

Salvatorii din Timiș au intrat în aleetă, luni în jurul prânzului, după ce au fost anunțați despre producerea unui accident pe calea ferată.

Din primele date transmise de către reprezentanții Centrului Infotrafic, un tren de călători care circula pe relația Nerău – Timișoara Nord a acroșat un TIR. S-a întâmplat la trecerea la nivel cu calea ferată, pe secția de cale ferată 217, între stațiile CF Comloșu Mare și Teremia Mare, din județul Timiș.

Datele arată că nu sunt victime. În cabina TIR-ului – care transporta cereale – se afla doar șoferul, iar în tren s-ar fi aflat doar trei persoane, conform ISU Timiș. Sunt, însă, pagube materiale, dat fiind faptul că în urma impactului la nivelul autotrenului a izbucnit un incendiu.

Pe măsură ce pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, la fața locului au ajuns și polițiștii, care au început cercetările menite să lămurească exact condițiile în care s-a produs accidentul.

În primă fază, circulația feroviară a fost oprită, iar cea rutieră pe DJ 59C, arteră care intersectează secția de cale ferată 217, a fost întreruptă, pentru cercetarea la fața locului, potrivit Infotrafic.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version