AcasăSOCIALPompierii, în alertă! Incendiu puternic în zona Calea Giulești. Mai multe vagoane,...

Pompierii, în alertă! Incendiu puternic în zona Calea Giulești. Mai multe vagoane, în flăcări – VIDEO

S-au auzit sirenele pompierilor, duminică dimineață, în zona Calea Giulești.

Salvatorii de la ISU București-Ilfov au intervenit de urgență, inițial cu șase autospeciale, suplimentându-și apoi efectivele, pentru a încerca să localizeze și apoi să stingă cât mai repede flăcările care au cuprins mai multe vagoane de tren scoase din uz. Din primele informații, nu ar fi persoane afectate de acest incident.

„Intervenim în zona Calea Giuleşti pentru stingerea a trei vagoane de tren, dezafectate, aflate pe o linie secundară. Incendiul s-a extins la încă un vagon al unei garnituri de tren, garată în apropiere”, din câte au transmis reprezentanţii ISU Bucureşti Ilfov

Arderea a fost puternică, fiind urmată de o generare mare de fum.

Ce anume a declanșat focul nu se știe deocamdată, însă după ce se incendiul va fi stins, se vor face și cercetări la fața locului, pentru a se lămuri aceste aspecte.

sursa foto: ISU București-Ilfov

author avatar
Cristina Stefan
113 afisari
Zenville

Ultimele știri

Avertisment de la CNAS: „Atenție la înșelătorii! Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraților informații despre conturi bancare”

Vin informații de ultimă oră de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). E vorba despre un mesaj de avertizare în privința unor...

„Școala românească nu are o direcție clară în fața consumului de droguri. Este grav” – Concluziile Conferinței Webdidactica, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru...

În cadrul conferinței Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog”, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, unul dintre...
proger