AcasăSOCIALPolițiștii mai primesc niște firimituri de la Guvern. Protestele continuă

Polițiștii mai primesc niște firimituri de la Guvern. Protestele continuă

Pentru că ieșirile în stradă și pichetările nu au avut efect, sindicaliștii din MAI au trecut la o altă formă legală de protest, prin care au reușit să paralizeze activitatea instituțiilor. Astfel, după ce s-au trezit cu secțiile de Poliție goale, dat fiind că angajații au plecat în masă să doneze sânge, Guvernul s-a gândit să mai arunce niște firimituri, fără a aplica Legea 153/2017, în integralitatea ei, așa cum au cerut sindicaliștii.

Pus în dificultate după ce s-a trezit cu secții întregi de Poliție fără personal, Guvernul a anunțat că va majora salariile din MAI, însă doar cu jumătate din suma cuvenită prin Legea 153/2017. Conducerea Sindicatului Europol ne spune că polițiștii vor primi 350 de lei în plus la salariu, pe medie, ceea ce înseamnă jumătate din restanță.

”Adică se acordă salariul pe grilă și atât, fără ca toate celelalte elemente salariale să se calculeze la salariul din grilă, care rămân plafonate la anii anteriori. O aplicare a Legii 153/2017 în integralitatea sa ar mai fi însemnat încă 350 de lei net. Polițiștii nu ar trebui să fie mulțumiți, pentru că au fost doi ani și jumătate în care Guvernul a făcut economie pe spatele nostru. Adică ceea ce ne dau acum este un sfert din ceea ce au făcut ei economie prin neaplicarea legii la termenele stabilite. Săptămâna asta se vor limpezi apele și vedem dacă continuăm protestele, dar se tinde foarte mult spre acordarea integrală a restanțelor. Este de neacceptat ca la mijlocul anului 2023 să mai vorbim despre restanțe în aplicarea Legii 153/2017, în condițiile în care toate celelalte categorii de bugetari au primit majorările”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Miercuri, la Hunedoara, polițiștii de la Centrul Operațional, adică dispecerii și ofițerii de serviciu care preiau apelurile și direcționează echipajele, au refuzat să mai intre în serviciu și s-au dus la centrul de transfuzie. Acest lucru a provocat probleme majore în sistem, dat fiind că nu a mai avut cine să gestioneze fluxul de informații de la dispecerat, paralizându-se activitatea. ”Același lucru s-a întâmplat zilele trecute la Neamț și la Mureș, ceea ce înseamnă că polițiștii și-au dat seama că pot duce această luptă sterilă de tip chirurgical, nu mai trebuie să fie de acord cu o formă de protest 500 de oameni”, ne-a declarat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

Bătălia pentru pensiile militare

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a notificat deja Primăria Capitalei, pentru organizarea unor forme de protest, pe tot parcursul acestei luni. Sindicaliștii au manifestat ieri în fața sediului Camerei Deputaților, for legiuitor decizional în ceea ce privește proiectul denumit Plx 244/2023, care aduce unele modificări ale legislației vizând pensiile de serviciu, inclusiv la Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, urmând ca joi să picheteze sediul Reprezentanței în România a Comisiei Europene .

”Am solicitat și discuții cu membrii Comisiilor de Muncă și de Buget-Finanțe, dar și cu conducerea Camerei Deputaților, pentru a le prezenta considerațiile SNPPC pe marginea acestui proiect legislativ (justificat, de către coaliția politică aflată la putere, de necesitatea îndeplinirii reformelor asumate prin PNRR), proiect care a asimilat pensiile militare de stat – reglementate distinct, în forme similare, în toate statele membre NATO/UE și datând în România încă de pe vremea domnitorului A.I. Cuza – cu cele 6 sisteme de pensii de serviciu menționate în Partea I din PNRR, capitolul privind Reforma sistemului public de pensii și a Casei Naționale de Pensii Publice.

Nu renunță la revendicări

Principalele revendicări ale polițiștilor sunt intrarea completă în grilele de salarizare prevăzute în Anexele VI și VIII la Legea-cadru 153/2017, asemenea altor familii ocupaționale (altfel spus, acordarea restanțelor cuvenite militarilor, polițiștilor și PC din SAOPSN), aplicarea sporurilor și indemnizațiilor la valorile majorate ale salariilor/soldelor, nu la valorile de referință actuale, unele datând chiar și din 2009, și scoaterea pensiilor militare de stat din PNRR. Totodată, sindicaliștii din MAI cer ca modificarea actualei legislații a salarizării în sectorul bugetar să se facă doar după aplicarea integrală a Legii în vigoare.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
1.311 afisari

9 COMENTARII

  1. Militarii sunt la paritate cu politistii și toți din multele serv secrete ca deaia se explica atunci nr mare de militari și de sume care se duc unde se duc prietenii știu de ce!!Și dacă pt aia care apară flancul strainezi toți dau una mie euro pe zi cum nu au firfirei pt altii?

  2. Huooo!!!
    Ăstora trebuie să li se ia, nu să li se dea.
    Haite inutile. BA CHIAR TOXICE O MARE PARTE DIN EI!!!

    • Si tu esti toxic pentru popor, esti asistat social, consumi far sa produci, ce exemplu dai tu tineretului: sa nu invete, sa nu munceasca, ca oricum politicienii ii dau de mancare pentru voturi. Rusine !!!

  3. а в бахмуте цветут цветы,
    Их укрывает белым снегом.
    Летят осадки с высоты,
    заброшенные человеком.

    Здесь мысли главные о том,
    чтоб „градом” не побило стебли.
    Берём село мы за селом,
    И лепестки находим в пепле.

    Февраль, весна не за горами!
    Здесь „Гиацинты” и „Тюльпаны”!
    И хоть июнь ещё не с нами,
    Стоят „пионы” на охране!
    Нам „птицы” не поют красиво,
    А лишь шуршат над головами.
    Идём вперёд под звуки взрывов,
    Вперёд с победой и цветами!

    Нам не страшны ни грязь, ни снег,
    Удобства здесь лишь под ногами.
    Бежит, поляк, хохол и грек,
    Оставив леопардов с нами.

    В кустах врага „лягушки” ждут,
    бандерам башни разрыбают.
    „Гвоздики” с „хостами” цветут,
    Укронацисты отступают!

    Февраль, весна не за горами!
    Здесь „Гиацинты” и „Тюльпаны”!
    И хоть июнь ещё не с нами,
    Стоят „пионы” на охране!
    Нам „птицы” не поют красиво,
    А лишь шуршат над головами.
    Идём вперёд под звуки взрывов,
    Вперёд с победой и цветами!

    У Марьинки цветы цветут,
    И слышен грохот от „акаций”.
    А за спиной кинжалы ждут
    Национальных провокаций.

    Торчат стволы среди руин
    И „пумы” с крыльями летают
    Кипит в крови адреналин,
    И в час свободы застывает.

    Февраль, весна не за горами!
    Здесь „Гиацинты” и „Тюльпаны”!
    И хоть июнь ещё не с нами,
    Стоят „пионы” на охране!
    Нам „птицы” не поют красиво,
    А лишь шуршат над головами.
    Идём вперёд под звуки взрывов,
    Вперёд с победой и цветами!

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri