Cârciumile, barurile, cafenelele și restaurantele vor putea fi închise și de polițiștii locali, dacă acestea nu respectă restricțiile impuse în starea de alertă. Deputații au aprobat legea care instituie sancțiuni mai drastice pentru patronii care recidivează în încălcarea Legii 55/2020, care prevede limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității.
Controalele în cârciumi, baruri, discoteci și cafenele nu vor mai fi efectuate de Departamentului pentru Situații de Urgență al lui Raed Arafat, ci de polițiști, jandarmi și polițiști locali. Potrivit actului normativ care modifică Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, votat la Camera Deputaților, în cazul repetării la același sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenției de către un operator economic, pe lângă sancțiunea contravențională principală, agentul constatator va dispune și închiderea temporară, pe o durată de 15 zile, a sediului operatorului economic în care desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor de limitare a numărului de clienți sau suspendare a activității.
Aplicarea sancțiunii complementare se materializează prin afișarea de către agentul constatator, în locuri vizibile în interiorul sediului închis temporar, a mesajului: ”Acest spațiu este închis temporar din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei Covid-19”. Dacă operatorul economic continuă să țină spațiul deschis, orice persoană care are calitatea de agent constatator va aplica sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu, cu decizia de închidere a spațiului pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, potrivit legii, contestarea contravenției nu va suspenda măsura închiderii activității operatorului economic.
Polițiștii s-au opus
Când proiectul de lege se afla încă în dezbatere, sindicaliștii din MAI au avertizat că închiderea unei afaceri poate fi abuzivă. ”Se mai pune problema că, dacă totuși tu ai închis restaurantul, ca polițist sau ca jandarm, că Poliția Locală nici nu trebuia implicată în lucrurile astea, ai putea răspunde penal. Eu atrag atenția tuturor polițiștilor și jandarmilor să aibă foarte mare grijă ce ordine execută, pentru că, dacă oamenii vor face plângeri penale împotriva lor, și vom avea de-a face cu un val de plângeri penale, nu știu cine o să-i protejeze. Nu poți să închizi tu un restaurant pentru că două persoane de acolo nu poartă mască sau că a depășit cu un loc la masă, nu-i treaba poliției să facă lucrul ăsta. Iar cei care dețin restaurantele pot anula în instanță măsura și, dacă vor câștiga, se vor îndrepta împotriva polițistului sau jandarmului care le-a închis afacerea”, preciza la vremea respectivă Marius Ionescu, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.
”Vor plăti din buzunarele lor”
Chiar dacă nu vor răspunde penal, deși nici acest lucru nu este sigur, polițiștii, jandarmii și polițiștii locali ar putea să răspundă din punct de vedere civil, dacă măsura va fi contestată, ne spune conducerea SNPPC. ”Dacă operatorul economic a suferit un prejudiciu și închiderea a fost abuzivă sau viciată de ceva, pot plăti pagubele. Din punctul nostru de vedere, din ce în ce mai multe lucruri care nu au legătură cu munca de polițist sunt puse în sarcina Poliției. În loc să vină cu măsuri reale pentru prevenirea și combaterea pandemiei se gândesc doar să dea cu biciul. Sunt foarte multe efective de poliție judiciară trimise în misiuni care nu au nicio legătură cu munca de poliție, ca să nu mai spunem că multe dintre aceste măsuri sunt puse sub semnul întrebării de toată țara, mai puțin de câțiva oameni care le dispun”, ne-a declarat președintele SNPPC, Marius Ionescu.
Corect comentariu lui Ionescu Marius!!