Sindicaliștii din Poliție au în plan să iasă în stradă, miercuri, începând cu ora 11, pentru a protesta în fața sediului ministerului condus de către Lucian Bode. Au anunțat că vor protesta pentru acordarea restanțelor salariale. „Ne-am săturat efectiv să fim fraierii de serviciu ai sistemului bugetar care primesc din când în când promisiuni deșarte sau doar firimituri”, au transmis reprezentanții Sindicatului EUROPOL.
„Așa cum v-am informat anterior, polițiștii vor fi din nou în stradă pentru a solicita plata drepturilor salariale restante pe care Guvernul României a considerat de bunăcuviință să le înghețe. Astfel, sub pretextul că aplicarea legii salarizării nu este posibilă, în timp ce alte categorii socio-profesionale au beneficiat în acest timp de diverse majorări salariale, constatăm că se împlinesc 2 ani de când drepturile noastre salariale restante au fost înghețate.
În aceste condiții, Sindicatul EUROPOL continuă seria de proteste prin care nu revendicăm majorări salariale, ci doar respectarea legii și acordarea restanțelor ce ni se cuvin, întrucât ne-am săturat efectiv să fim fraierii de serviciu ai sistemului bugetar care primesc din când în când promisiuni deșarte sau doar firimituri”, au transmis sindicaliștii, într-un comunicat.
Se plâng de „salarizarea mizeră”
Protestul din 19 octombrie urmează să înceapă în mai puțin de trei ore. De la ora 11, sindicaliștii au anunțat că se vor afla la protest în fața Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru susținerea aplicării Legii nr. 153/2017, „act normativ ce a fost suspendat prin ordonanțe de urgență începând cu anul 2020”.
Până să iasă în stradă, sindicaliștii au mai transmis următoarele: „trebuie să eliminăm percepția publică greșită conform căreia în această instituție curge lapte și miere, întrucât la acest moment dublarea ratelor la bănci, creșterea prețurilor la alimente, energie și carburanți, au condus la diminuarea veniturilor polițiștilor cu peste 50%, iar dacă ne dorim siguranță și integritate, în contextul aderării la spațiul Schengen, trebuie să înțelegem în mod definitiv că cel mai relevant factor în creșterea corupției este salarizarea mizeră de care au parte polițiștii în prezent”.
CE DERBEDEI ??,CONDITIONEAZA CORUPTIA DIN POLITIE DE FAPTUL CAAU SALARII MICI !, MAI DERBEDEILOR VOI CARE VA INTOARCETI CU SPATELE CAND ALTII FURA !,VOI CARE VINDETI CARNETE DE CONDUCERE , VOI TRAFICANTII DE DROGURI SI TIGARI SI DE PERSOANE ,VOI PARTENERII DE AFACERI A TUTUROR EXCROCILOR AVETI TUPEU !.
CE MARE PREGATIRE AVETI ?,CAT ATI TRANSPIRAT VOI MUNCIND INTR-UN AN ?. LA LOPATA ,LA SAPA DE ASTA SUNTETI BUNI CA O MESERIE NU STITI SI O SA VEDETI CE-I MUNCA
NOTA 10 PENTRU COMENTARIU!!!
@Barbu Gh
sna-activi si rezervisti 480.000 bucati
mapn-73,500 buget 25 miliarde-5 miliarde euro
mai-130,000 buget 25 miliarde-5 miliarde euro
servicii-30,000 buget 5 miliarde-1 miliard euro plus alte 2 miliarde euro firme capusa sau fonduri europene
politie locala-25,000 buget 800 milioane-1 miliard euro
judiciar-minsiterul justitiei,ministerul public,anp-20,000-buget-3 miliarde euro
pensionari speciali-200.000-2.5-3 miliarde euro anual
total 480.000 care papa 20 miliarde euro pe an,cat era pib-ul Romaniei in 1992 si astea sunt „cifre oficiale”.
E clar. Bugetari nu trebuie scoși în ruptul capului la pensie. Consumă prea multe resurse. Privatizăm statul ca să câștige numai companiile. În Afganistan un militar bugetar avea în jur de 2500 de dolari soldă iar un mercenar blackwater peste 6000 de dolari. Când mercenarii erau atacați de afgani și cereau sprijin, bugetarii se făceau că plouă. Așa trebuie să fie și la noi, nu?
Poliția este necesară în orice țară a lumii și trebuie să fie atât bine pregătită, incoruptibilă cât și bine plătită. Fără polițiști va fi legea junglei. Adevărul este că onor-guvernul își bate joc de polițiști și de alte structuri militarizate ale statului.
MARȘ ÎN SECTORUL PRIVAT DACĂ NU LE CONVINE. SĂ VADĂ CUM SE CÎȘTIGĂ BANUL.
PARAZIȚI NENOROCIȚI.
nu,
ca ajunge la horeca…….
nu,
ca se apuca de uber sau taximortie:
Romania e tzara tuturor serviciilor PROASTE!
Barbule, tu esti?
Mai anonimule, nu generaliza! Orice padure are uscaturi, dar nu generaliza, gresesti grav!
Cine nu-i multumit de locul de munca actual il poate schimba. Cu 400 de lei iti faci firma si devii patron. Drumul spre imbogatire este deschis. Nu le convine , nu-i bai ca sunt solutii. PFA, SRL, SA!
Neuron stingher, dacă mai sunt și cîțiva corecți printre ei aia nu înseamnă că nu am dreptate. EU MĂ REFER LA MAJORITATEA ATÂRNĂTORILOR INUTILI LA BUGET, ÎN FRUNTE CU ACEȘTI MILITAURIZAȚI PARAZIȚI AI SOCIETĂȚII!!!
🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾🚾
🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴🦴
🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴🍴
DE LA TUDOR STANICA CITIRE:
NESIMTZITULUI I SE SCOALA P(U(L(A-N BISERICA SI OMUL SARAC ARE O BUCATA DE PAINE SI AIA II CADE IN HARDAUL DE C(AC(A(T.
POLITIA-JANDARMERIA-SMURD-POMPIERI 2020-2021-2022 PANDEMIA-AMENZI-OMORAT OAMENI-INCHIS SI VERIFICAT BISERICI-UNELE AU LUAT FOC DUPA „CONTROALE”.
DE ASTA SA AVETI PARTE.
ASA SA VA AJUTE DUMNEZEU.
ASA SA VA LUCREZE LUCIFER.
Nu ti-ai luat medicamentele si ti-e teama ca o sa te interneze iar? Te asteapta bai cu gheata, curent electric si camasa de noapte cu maneci lungi, lungi, lungi.
Vierme, tu meriți un „boost”-er în tîmplă.
@Barbu Gh. 2022-10-19 13:58 13:58:48
Nu ma deranjeaza,chiar ma face sa ma simt bine,culmea,pica astia ca mustele acum,avc-uri,pericardita,miocardita sunt „niste morti frumosi cu ochii vii”…https: //www. activenews .ro/…
Cat despre cei din mai…isi platesc articole din bani publici…nu doar in national.ro…si g4media…adevarul….ziare.com…aia pe g4media ii trimit la multinationale…
Astia nu realizeaza ce-i asteapta…Nu am fost niciodata „comunist”….dar Familia Mea…nu a suferit pe vremea comunistior cat a suferit in „capitalismul de cumetrie a lui ion iliescu”…si asta cu Tataie de doua ori la puscarie ca a dat afara pe tac-su unui activist comunist si multe altele…GARANTEZ:SI VOR DORI MOARTEA.
Tara are nevoie de voi in abrici si pe santiere.Nimeni nu s-a nascut militian.
Versuri Alexandru Andries – 11. Ce oras frumos !
Album: Alexandru Andries – Interzis
Mmm… Ce oras frumos !
Mmm… Ce oras frumos !
Fabrici si uzine…
La mine-n cartier,
La tine-n cartier,
La
ea in cartier,
La el in cartier
Fabrici si uzine…
Mmm… Ce oras frumos !
Mmm… Ce oras frumos !
Fabrici si
uzine…
Aici a fost cimp,
Acolo a fost cimp,
La mine a fost cimp,
La ea a fost cimp
Si-acum sint fabrici si
uzine !
Mmm… Ce oras frumos !
Mmm… Ce oras frumos !
Fabrici si uzine…
Eu stau intr-un cartier,
Tu stai in
alt cartier,
Ea sta in alt cartier,
El sta in cu totul alt cartier,
Dar cu totii mergem la fabrici si uzine…
Macarale – Trio Grigoriu
Zeci de blocuri
Rad in soare argintii
Zeci de blocuri
In zori de zi
Suie agale
Pe albastrele carari
Macarale suie in zari
Neincetat pana-nserat
Uite bratul lor de fier
Cum ridica pana la cer
Zeci de blocuri
Un cartier.
Auzi, canta voios
O mandra fata
Cantul ei cel nou
A curpins zarea toata
Vrajit ma uit la ea
La mana-i mica
Ce ridica in cer
Cea mai grea macara.
Macarale
Ras in soare argintii
Macarale in zori de zi
Suie agale
Pe albastrele carari
Macarale suie in zari
O macara incetinel
Mi-a adus un biletel
Il prind iute si-l citesc
„Spor la lucru
Si te iubesc”.
Macarale
Ras in soare argintii
Macarale in zori de zi
Suie agale
Pe albastrele carari
Macarale suie in zari
O macara incetinel
Mi-a adus un biletel
Il prind iute si-l citesc
„Spor la lucru
Si te iubesc
Si te iubesc
Si te iubesc”