Cauta

Polițiștii dau lovitura de grație Guvernului. Vor bloca vămile de Paște

Lucian Bode a reușit să-i enerveze la maximum pe polițiști

Pentru că protestele masive din Piața Victoriei și din fața Ministerului Afacerilor Interne i-au lăsat reci pe guvernanți, polițiștii au decis să treacă la următorul nivel și să saboteze sistemul în cel mai legal mod cu putință. Astfel, în zilele premergătoare Sărbătorilor de Paște, aceștia au decis să facă verificări la sânge tuturor celor care intră în țară, asigurând, astfel, blocarea vămilor.

Dacă până acum au mai existat ceva ezitări în rândul polițiștilor, de data aceasta, sindicaliștii din MAI sunt deciși să treacă la măsuri dure, dar legale, pentru a îngenunchea sistemul și a-i determina pe guvernanți să aplice Legea 153/2017, prin care să se majoreze salariile. Conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a anunțat că se organizează  pentru frontiera de Vest, cu ocazia Sărbătorilor de Paște, când se va aplica metodologia ca la carte în ce privește verificarea autovehiculelor care intră în țară, sperând, astfel, să blocheze sistemul.

”Noi, de obicei, pe perioada Paștelui și a Crăciunului, primim un cod de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, care se numește <<relaxare>>. Adică trebuie să lăsăm mașinile să treacă mai fără controale. Și având în vedere că, în urma verificărilor efectuate la vama Negru Vodă, am găsit 1.200 de pistoale la un cetățean ucrainean, ne-am hotărât să facem controale ca la carte și pe frontiera de Vest a României în perioada premergătoare Paștelui. Adică vom bloca sistemul cu armele sale. O să mergem și noi în vamă, ca să ne asigurăm că nu se vor face presiuni asupra polițiștilor. Și să-i sune lumea pe premierul Nicolae Ciucă și pe ministrul de Interne, Lucian Bode, să-i întrebe pe dânșii de ce se întâmplă așa”, ne-a declarat Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).

Exces de zel și la Poliția Rutieră

Sindicaliștii spun că tactica excesului de zel va fi aplicată de toți polițiștii, atât de cei de la Poliția Rutieră, cât și de cei de la Ordine Publică. După protestele masive ale polițiștilor, nici premierul Nicolae Ciucă și nici ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, nu s-au sinchisit să-i cheme pe sindicaliști la discuții. ”Așteptăm acum, săptămâna aceasta, să vedem dacă reușim să ajungem la ministru și la prim-ministru, dar, din datele pe care le avem, este nevoie de mult mai mult, pentru că sunt cam surzi la solicitările noastre. Nu avem informații că Guvernul ar intenționa să aplice Legea 153/2017 în integralitate, noi însă vom pune presiune în continuare. Noi am avut o videoconferință zilele trecute și s-a stabilit această formă de protest, prin blocarea vămilor prin exces de zel. Inclusiv cei de la Poliția Națională, dacă se vor face ceva activități cu filtre, cu Poliția Rutieră și cu cei de la Ordinea Publică, vor merge pe exces de zel, astfel încât să blocăm total sistemul”, ne-a mai precizat președintele SNPPC, Vasile Zelca.

Presiuni pentru aplicarea legii

Polițiștii cer aplicarea, de urgență și în integralitate, a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, așa cum s-a procedat în cazul altor familii ocupaționale/sectoare de activitate, care au intrat în grilele de salarizare la termen. Totodată, aceștia au solicitat o salarizare decentă, acordarea drepturilor pentru transport/concediu și încadrarea în condiții de muncă adecvate a personalului contractual din MAI/SNAOPSN. ”Cerem aplicarea sporurilor la valoarea salariilor în plată, nu la valori inferioare, unele chiar din anul 2009 (de exemplu, cuantumul chiriei acordate în MAI este inferior sumei forfetare pe care statul o plătește pentru un refugiat cazat la un particular), precum și majorarea normei de hrană/normei de echipare și a sporului de suprasolicitare neuropsihică, prin raportare la valoarea actuală a pieței și, respectiv, la riscurile profesionale, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege polițiștilor judiciariști”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.

Ultimele stiri

  • Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată
  • Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace
  • Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro
  • Ceaiul de Seară: Ritualul Uitat Care Calmează Mintea și Pregătește Corpul Pentru Somn
  • Elevii de la „Sfântul Sava” obțin Marele Premiu la competiția internațională de inginerie spațială și se înscriu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Primul „1 Iunie” la Berceni Arena. Un weekend de poveste, în care vedete vor fi copiii
  • „România nu se construiește doar cu partide și mediul de afaceri”. Sindicaliștii, scrisoare deschisă către Nicușor Dan
  • Anunț de ultimă oră. Boloș: Trei jaloane din PNRR sunt suspendate, momentan/Care e termenul de rezolvare
  • Vești de la meteorologi. Când se opresc ploile/ANM, prognoza pentru patru săptămâni, până pe 30 iunie
  • Discuții pentru formarea noului GUVERN. Nicușor Dan: „Trebuie să fie un acord cât mai complet”
  • Exit mobile version