AcasăSOCIALPolițiștii amenință: ”Dacă nici Iohannis nu ne rezolvă problemele, mergem la UE”

Polițiștii amenință: ”Dacă nici Iohannis nu ne rezolvă problemele, mergem la UE”

Klaus Iohannis, solicitat să medieze conflictul dintre polițiști și Guvern

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual i-au solicitat o întâlnire lui Klaus Iohannis, în calitatea de președinte al CSAT, pentru a media rezolvarea problemelor legate de majorările salariale. Polițiștii amenință că, dacă nu se va aplica Legea 153, vor merge la Uniunea Europeană pentru a face presiuni asupra Guvernului României.

”Noi cerem să ni se dea ceea ce ni se cuvine, nu vrem nimic în plus, nu vrem spor de război, cum a primit personalul medical spor de Covid, ci să aplice legile care sunt în vigoare și pe care nu le respectă”, ne spune președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Vasile Zelca.

Acesta i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis o întâlnire pentru a media conflictul sindicatelor din MAI cu Guvernul, următorul pas fiind plângerea la Bruxelles împotriva Executivului și partidelor din coaliție.

”Îi vom cere președintelui Klaus Iohannis să intervină la Guvern, pe post de mediator. Îi vom cere să intervină în această minciună în care trăim, că PSD ne-a spus că PNL nu vrea să ne dea majorările salariale, iar PNL ne-a spus că nu vrea PSD. Nimeni nu ne-a zis de ce nu vor să ne dea, că n-au bani sau buget. Că bani sunt. Până la urmă Iohannis este președintele CSAT și are interes la România să stea bine între granițe și ca risc de securitate. Dacă nici cu Iohannis nu rezolvăm nimic, vă anunț oficial că vom pleca la Uniunea Europeană, că avem colegi acolo de la European Police Union și vom pune presiune la nivel european pe Guvernul României”, ne-a declarat Vasile Zelca, președintele SNPPC.

Salarii ciuntite, și în Armată

Sindicaliștii din MAI susțin că majorările salariale prevăzute în Legea 153 nu s-au aplicat nici jandarmilor, pompierilor și nici Armatei și că toți aceștia își pun speranțele în lupta dusă de SNPPC, pentru că nu au voie să-și facă sindicate.

”Jandarmii au acum o șansă cu Avocatul Poporului, care a atacat la CCR prevederea din Legea 80 a militarilor, care interzice sindicalizarea, în timp de Constituția interzice militarilor doar greva. În ceea ce privește polițiștii, noi nu mai suntem militari, ci funcționari publici cu statut special, iar ei au luat din Constituție interzicerea grevei și au transpus-o la în Statutul polițiștilor. Și atunci este posibil să spunem și noi că avem voie să facem grevă și să vedem care politician va mai juca <<fonfleuri>> cu Poliția Română, dacă vom avea voie să facem grevă. Așteptăm să vedem ce se va întâmpla cu această sesizare a Avocatului Poporului”, ne-a mai precizat președintele SNPPC, Vasile Zelca. Sindicaliștii i-au transmis președintelui Iohannis că, în contextul conflictului din Ucraina, este necesară întărirea Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, care trebuie să constituie o prioritate națională.

Se cere aplicarea legii

Potrivit adresei trimise de SNPPC președintelui Klus Iohannis, polițiștii cer aplicarea, în forma promulgată, a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dat fiind faptul că, prin ordonanțe de urgență succesive, familia ocupațională bugetară Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională a fost exceptată de la aplicarea etapizată a majorărilor salariale prevăzute de lege începând cu anul 2021.

Totodată, polițiștii cer aplicarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat și întărirea autorității polițistului. Printre revendicări se mai numără și diminuarea deficitului major de personal, care a ajuns la 20.000 de angajați, renovarea secțiilor de Poliție, precum și dezvoltarea logisticii și dotarea cu echipamente și mijloace de intervenție moderne, care să asigure eficiența misiunilor derulate în slujba cetățenilor și a statului, dar și protecția fizică a polițiștilor.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare, în aeroporturi și în curând în magazinele românești din Peninsulă.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
9.494 afisari

26 COMENTARII

  1. Militienilor vreti salarii mari?
    Vreti grade?
    Vreti sa iesiti la pensie la 48 de ani?
    Va propun sa va luati UEEEE!
    Marsi in boscheti la panda sa prindeti infractorii!

    • Ia mai luati si voi P U L A in mana. Veniti alaturi de noi sa-i bagam la puscarie pe hotii galbeni si vom avea bani.

    • Comentariul dvs foarte argumentat denotă doar puterea limitată a singurului neuron de care dispuneți ! Singurul meu regret este că nu veți înțelege ce am scris aici… Cu siguranță faci parte din cei 5% care au avut probleme cu poliția pentru că au încălcat legea! Dacă nu înțelegi lucruri elementare, probabil pentru că ai băut pasta de la pix (cerneală nu ai prins…), mai bine rămâi ascuns în ”combinațiile tale”, cât or mai merge și alea! Stim noi mai multe…

    • Cred ca tu ai luat atat de multa lămâie încât ai devenit asa potent de dai la toată lumea

    • gheorghe, gheorgh, ai sau ti ai dat nume predestinat celor cu neuroni puțini. Fii linistit nu te agita, unde nu e minte nici D zwu nu cere, compenseaza prostia u fericirea vesnica. Stai dracului in gunoiul ideologic si existential, nu te agita ca emani izuri pestilențiale.

  2. politistii ,politistele si toti salariatii din sistemul national de aparare ordine publica si siguranta nationala pot merge la MUNCA
    munculita nu ne place,s-o lasam in pace
    munca-i frumoasa ca femeia,evident la varsta a treia
    hai la munca sa muncim,da doamne sa n-o gasim
    noi muncim cu spor,banu vine-n zbor
    cine astazi mai munceste,sau e prost sau nu gandeste
    FOARTE SERIOS.BUGETUL mapn,mai,servicii si pensii speciale TOTALIZEAZA APROXIMATIV 15 MILARDE EURO.IN ACEST AN.

      • @Gogu
        n-ai auzit de „gigi ciocanitoru”era o promotie la niste „bormasine de silicon” acu niste ani.
        ps.exista vibratoare cu silicon si vibratoare de beton.liberul arbitru.e oferta.de ales.
        TOATE BUNE.TOT RESPECTU.

  3. În contextul actual de conflict la granița și dacă suna goarna, as vrea sa va vad primii sub arme, anonimilor Gheorgheilor și alde Costica dar ma tem ca o sa fiți primii care o sa rupeți granițele. Ma tem ca nici nu știți ce i armata.

  4. inteleg frustrarea lor,sefii cu pensii speciale si in afaceri cu interlopii,ei tb sa se multumesca doar cu pensionarea la 40 de ani,…nu e corect

  5. O, da, vā rezolva UE, adicā o sā vā dea MUE. Asa cum a dat si tot da întregii Românii.

    • Lui mămică ta să i dea toată armata că nu te a educat ca un adevărat cetățean.Eu îți dau eu , și toți aviatorii 💯🍾✈️😘

  6. Numai puleeeeeeeeeee in gura sa primiti voi astia de la militie si jandarmerie ! …la balamuc !

  7. Nu inteleg ca vor sa i desfiinteze sa aduca cum vrea macton politia europeana care sa raspunda la comenzile lor sa bata di aresteze tot ce nu se supune neomarxistilor!!! De ce la restul de bugetari condiderati de arme le dau si lor nu???

  8. Gheorghe si Lili sunteti scursorile societatii romanesti. Nu ati fost in stare sa invatati, sa va construiti un viitor si acum manjiti pe altii cu veninul vostru.
    Ati fost voi in stare sa suportati privatiunile unui serviciu in armata, politie, servicii. Nu, dar ati dori ca stand acasa, sa aveti veniturile celor care si-au sacrificat tineretea si sanatatea in slujba tarii.
    SI TINETI MINTE ANIMALE INCULTE CA ARMATA, POLITIA, SERVICIILE, JANDARMERIA, POMPIERII, FUNCTIONEAZA IN BAZA UNOR LEGI ADOPTATE DE CIVILI, DE POLITICIENI!!!

    Pe de alta parte Iohannis nu o sa sprijine maririle ce sunt legale de altfel, deoarece nu mai are el bani sa o viziteze pe masa in Germania sau pe sora-sa in Transnistria.

  9. @ Cărora le revin, „cu ocazia primăverii”, pelagra, scorbutul, anemiile, de la moștenirile de la resituirile de proprietăți și drepturi litigioase, ?

  10. & Dacă Ciucă Și Hăpău ar putea fi considerați ca „Gargantua și Pantagruel” ai finanțării instituțiilor de ordine publică și apărare națională, nadând și la polițiști, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger