Cauta

Poliţia Locală îţi bate la uşă şi te amendează pentru un detaliu minor. Mulţi proprietari de apartamente îl ignoră

Poliţia Locală îţi bate la uşă şi te amendează pentru un

S-au ieftinit apartamentele în București. Care sunt cele mai ieftine cartiere

În România, există orașe în care se aplică sancțiuni dacă nu avem numărul pe uşa apartamentului ori dacă hrănim porumbeii.

O femeie din Oradea a plătit 100 de lei pentru că nu avea număr pe uşa apartamentului, atunci când agenții locali au venit în control.

Peste 3.000 de orădeni, amendaţi

Peste 3.000 de orădeni au primit astfel de amenzi din 2020 și până în prezent. Iar aceeași hotărâre a fost luată și în Timișoara.

În Banat, sunt aplicate amenzi pentru cei care hrănesc porumbeii din centrul orașului. Autorităţile spun că excrementele distrug clădirile din zona istorică.

Câteva persoane au fost amendate cu până la 200 de lei, iar alte 40 au primit avertismente. În momentul de față, hotărârea este suspendată pentru că Prefectura Timiș a atacat-o în instanță.

Iar poliţiştii din Baia Mare îi pot amenda cu până la 1.500 de lei pe cei care dau bani cerșetorilor, conform Pro TV.

Amendă dacă înfrumuseţezi scara blocului

Românii obișnuiesc să înfrumusețeze spațiul comun din imobile cu tot felul de flori și plante ornamentale, dar gestul este pedepsit de lege.

Aceștia pun plante în ghiveci pe scara blocului, din dorința de a face ca spațiul să fie unul mai primitor.

Dacă un locatar face plângere spunând că florile fac mizerie pe casa scării sau obstrucționează evacuarea rapidă a locatarilor în caz de urgență, persoana care le-a așezat poate fi amendată.

Amenda pentru încălcarea acestei legi este de 400 de lei.

Se acordă amenzi şi pentru eventuale modificări aduse spațiului verde din jurul blocului. Cei care aduc modificări spațiilor verzi respective riscă să primească sancțiuni, care pot varia în funcție de gravitatea intervenției, dar și de legislația locală.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version